the pursuit of happyness

February 8, 2010 § Leave a comment

A început o săptămână interesantă. Nu mai ştiu ziua. Se împlinesc 7 ani de la una din poveştile importante ale vieţii mele. Undeva pe la 17 ani am hotărât să devin cel mai bun om de radio din România. Am sunat la câteva emisiuni să văd cum mă simt în direct. Apoi am sunat să-l confrunt pe cel mai bun. Că aşa se face. Să-ţi sesizezi limitele. Andrei Gheorghe. Făcea o emisiune cu Liviu Mihaiu, Academia Pro Fm, miercuri seara. În parcursul discuţiei m-am enervat, că aşa mi se întâmplă. “Ştii care e diferenţa între mine şi tine? Că tu vorbeşti la microfon şi eu la receptor!”. Asta e replica cu care mi s-a schimbat viaţa. M-a invitat să vin în emisiunea următoare şi nebun din fire m-am dus. Urcam în liftul de la Pro Tv cu Andrei Gheorghe. Era perioada lui de glorie. Nu asta cu liftul. Asta cu radioul. Le doresc tuturor să trăiască emoţia pe care o duceam la 17 ani cu liftul acela. O mascam într-un calm jucat bine. Atunci a fost primul moment în care mi s-a părut că în viaţă poţi să faci ce-ţi doreşti. 6 luni mai târziu, era 1 septembrie. Ziua în care m-am întors. Îi ţineam locul lui Wilmark la matinal. Gheorghe pleca de la Pro Fm. În aceeaşi zi.

Socoteam că nu e  loc pentru ambii. Atunci am mai cunoscut un om, dintre cei spre care priveam cu simpatie. Dobrovolschi. M-am plăcut mai tare decât cu 6 luni în urmă. Am fost mai bun. Am glumit mai bine. Peste încă 6 luni m-am întâlnit cu Dobro la o cafea. “Vreau să plec de la Pro!”. O perioadă m-am întrebat de ce-mi spune asta. După care mi-a explicat că vrea să mă ia co-hostul lui, la matinalul pe care o să-l prezinte la un post de radio nou. Drumul din Herăstrău, că acolo ne văzusem,  până spre casă, durează pe jos 10 minute. Au fost poate minutele în care am înţeles cel mai bine că sunt un om fericit. 6 luni după, Răzvan Exarhu care conducea radioul, s-a opus ideii. Nu mă cunoştea, doar că în  matinal trebuiau oameni cu experienţă. I-am dat un mail. Nu mai ştiu ce i-am zis. La câteva luni de atunci trebuia să prezint un eveniment seara şi deci dormeam. Sună telefonul. “Bună ziua. Domnul Buzăianu? Răzvan Exarhu la telefon”. Superb nu? Aveau la Guerrilla un loc pentru începători. Nu l-am obţinut eu. L-a  ales pe un prieten. A povestit aici despre asta. Eu aveam un defect de dicţie, pe care în mod stupid nu l-am corectat când puteam. La ceva timp după, am luat masa cu Dobroolschi. “Dacă ai fi în locul lui Exarhu, mi-ai da o emisiune?”. “Ţi-aş da o emsiune de la 10 seara”. Probabil n-a trecut un an şi-a ajuns în locul lui Exarhu. Nu mi-a dat. Faptul că nu sunt încă cel mai bun om de radio e pentru că încă nu m-am apucat. Într-una din zilele săptămânii ăsteia, se fac 7 ani de când mi-am propus. Poate că-s mulţi. Poate că nu. La un moment dat am să fiu. Ca de obicei, când n-am să mai vreau.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading the pursuit of happyness at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: