Mai am zile d-astea

March 29, 2012 § Leave a comment

…când mă apucă lehamitea. Când sunt sătul de “succesuri” imbecile înconjurătoare. Bă eu orice am făcut în viaţa asta am fost expus unor rigori trecute de ridicol şi înghesuite în absurd. Senzaţia era că urmează să mă trimită pe Lună. Oricine m-a angajat să fac orice în media, bă dacă nu m-a testat. Dacă nu a oprit timpul în loc puţin , să vadă dacă ştiu să-i dau drumu.  A trebuit să merg puţin şi în mâini, că cine ştie. Poate e nevoie. “Da să exprimi idei spunând cuvintele de la sfârşit spre început ştii?”. Şi e un reflex firesc. Să ştii pe ce dai banii. Nu asta e problema. Altceva mă scoate din minţi din când în când. Realitatea pe care o lucuiesc mă înconjoară de exemple halucinante. Văd oameni înregistraţi de salariu, de funcţie, de percepţii, ca fiind tari de tot. De succes. Şi stai de vorbă cu unul d-ăsta. Sau îl auzi  la televizor. Şi uneori am senzaţia că se învârte Pământul cu mine. În jurul soarelui bineînţeles. Unde sunt rigorile alea care orice aş vrea să fac se ridică monstruos înaintea mea?!

Am fost şi eu reporter pentru vreo două televiziuni. De la felul cum stau, până la felul cum întreb, imediat se consemnau nemulţumiri. Că trebuie mai aşa. Sau mai aşa. Sau din nou, că era bine. Şi tot aşa. Îi văd p-ăştia de sunt reporteri acum. De mulţi dintre ei te miri că reuşesc să nu scape microfonul pe jos. Am fost producător de emisiuni. Vorbeam cu cei care-mi erau şefi despre oamenii pe care trebuie să-i aducem. În viaţa mea nu mi-aş fi închipuit că unul dintre cei care m-au angajat, m-ar fi considerat normal la cap dacă-i aduceam un invitat dintre ăştia care se învârt acum pe la toate televiziunile ca imbecilii în jurul imbecilităţii.

Şi cam orice am făcut, şi nu sunt puţine, trăiam senzaţia reuşitei. Şi apăreau unii, a căror calitate unică şi absolut motivantă era că ştiau să meargă pe stradă 10 minute consecutiv. Şi lumea în jurul lor aplauda chestiunea. “Domne tari de tot. Uite-te şi tu cum nu se împiedică. 10 minute de mers pe stradă. Nu lovesc pe nimeni. Ba uneori reuşesc să ridice şi capul din pământ. Şi merg privind înainte. Tare de tot. Să-i angajăm. Îi facem redactori şefi. Îi facem reporteri, producători de emisiuni. Îi facem prezentatori. Eu par că trăiesc o altă lume. Cu alte aşteptări. Şi alte sensuri. Dacă m-aş angaja la emisiunea lui capatos, brusc ar redescoperi pretenţiile şi invitaţii importanţi.

Deci cum asa ceva?!

November 30, 2011 § Leave a comment

Asta e cea mai frecventa intrebare pe care o adresez in dialogurile mele interioare. “Ba, cum asa ceva?”. Si cel mai frecvent ea se contureaza cand vad un om prost evident ajuns intr-o postura unde nici norocul nu i-ar putea surmonta imbecilitatea stingheritoare. Ma uit consternat si nu pricep. Atunci cand prostia e o chestiune evidenta, nu discutam de opinie. Ma uit si ma gandesc. Ba doar eu vad? Ca-n povestea cu hainele imparatului care umbla dezbracat.” Imparatul e gol!”. Dar e atat de evidenta situatia, incat ai senzatia ca totusi iti scapa ceva. De cand tot sunt atent la spatiul asta in care lucrez am o concluzie. Aproape niciodata nu-ti scapa nimic. Sunt prosti si atat. Cum au ajuns acolo? N-am explicatie. O stiti pe Oana Frigescu? E stirista la Antena 1. Ma uit la ea intr-o concluzie din care nu ma scoate: “asa ceva nu exista!”. Nu m-am angajat nicaieri niciodata fara sa trec prin niste rigori chiar duse la absurd uneori. Treceam prin ele cu senzatia ca sunt firesti. Ba ma uit spre unii consternat. Acolo nu e vorba de rigori. E vorba de un minim de inteligenta. Bai, poate cineva sa-mi explice ce rost are fatuca asta ca prezentatoare la televizor? Urmariti-o din perspectiva asta. E spectaculoasa existenta ei ca om de televiziune. E absolut inexplicabila. Asta a scris ieri pe facebook….

Astazi este “Ziua Antena 1” asa ca va provoc… sa raspundeti corect! Stiati ca… faimosul slogan “Mereu aproape ” a fost folosit prima data in 1998?

Superb! Deci cum asa ceva?!

Jurnal de Bordea

November 11, 2011 § Leave a comment

Dimineaţă m-a felicitat un prieten pentru emisiune. Mi-a povestit că a urmărit-o cu mai multă lume şi că s-au distrat. Ceea ce însă mi se pare important e întrebarea care s-a construit acolo. Bă… atât de bine am jucat de au ajuns să se întrebe. Dar importantă nu e întrebarea. E răspunsul prietenului ăsta al meu. Întrebarea era: “Radu chiar vorbeşte acolo cu bunică-sa?”. Iată răspunsul superb: “nu ştiu, dar e genul care ar putea”.

Deci cum aşa….

September 1, 2010 § Leave a comment

Ţara aceasta demitizează ipostaze pe care altminteri n-ai putea să le priveşti decât cu consideraţie. De la cea de preşedinte până la cea de jurnalist. Pe rând au fost îmbrăcate de oameni despre care nu înţelegi care-i treaba cu ei acolo. Acum am compromis şi postura de părinte. Mai mare decât drama Mădălinei din timpul vieţii văd că devine cea de după. Ăştia s-au împărţit pe tabere. Tabăra “soţul” şi tabăra “părinţii”. În discursuri, fiecare dintre ele a explicat într-un fel sau altul cum cealaltă a “sinucis-o” pe Mădălina. Senzaţia era de balamuc. Oricum povestea era inevitabilă. Nu sunt convins că nu s-a discutat problema şi în cadrul rubricii meteo. Într-un deznodământ neaşteptat, taberele s-au împăcat şi aveam senzaţia că rezolvarăm cazul. « Read the rest of this entry »

Incredibilii

August 28, 2010 § 2 Comments

Am fost în concediu, ceea ce nu li se întâmplă şi acestor catastrofe de la televizor, pe care moderatorii mi le vând ca fiind vedetele ţării ăsteia. Admir obiceiul televiziunilor de a difuza reluări vara, în timp ce prezentatorii sunt în vacanţă. De pildă, mă uitam la Mihai Morar care în cadrul emisiunii lui a realizat un interviu incendiar cu Bianca Drăguşanu, în timpul căruia înţelegeai că duduia e o fată frumoasă, independentă şi îndrăgostită. Îl felicit pe celebrul prezentator şi-i doresc cât mai multe reluări ale incredibilului interviu. « Read the rest of this entry »

OK! no 13… simply surprising

August 27, 2010 § Leave a comment

A venit momentul interviului cu Andreea Marin. O aveam pe listă. Am bifat-o şi după ea îl am trecut pe altul care mi-a scăpat. Floooooriiin Călinescuuuu. Da asta mai văd. Deocamdată Andreea Marin…

Există această concurenţă între tine şi Mihaela Rădulescu.

Tu spune întrebarea şi eu îţi răspund.

Eu cred că ea există chiar dacă n-o recunoşti. Întrebarea mea e dacă o recunoşti sau nu.

Depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile. Dacă priveşti din perspectiva mea, o spun clar că nu există. Pentru că suntem fundamental diferite ca persoane. Ne dorim lucruri diferite de la viaţă. Punem în practică lucrurile în mod diferit. Asta chiar dacă unii caută de multe ori similitudini forţate. Normal că mergem amândouă pe stradă. Felul în care facem lucrurile are în spate o abordare diferită. Din câte văd, scopurile noastre în viaţă sunt diferite. Modul de-a ne exprima public e diferit. Atunci, din punctul meu de vedere nu poate fi vorba de o concurenţă între două persoane care-şi doresc lucruri diferite şi care au ca punct comun faptul că au făcut televiziune o dată.

Aventurile Biancai Dragusanu

August 16, 2010 § Leave a comment

Cand incepi sa crezi ca despre Bianca lui Bote nu se mai poate spune nimic. Nici ca a batut o colega acum 10 ani. Nici ca nu suporta aerul conditionat. Nici ca se intalneste cu Cristea. Nici ca nu se intalneste. Nici ca se impaca cu Bote. Nici ca nu se impaca. Nici ca si-a sters tatuajul. Nici ca nu si l-a sters. Bai cand ai senzatia ca nu se mai poate spune nimic, citesc o stire mare intr-un tabloid. Bote: “Bianca nu e proasta!”. Superb nu?

Where Am I?

You are currently browsing the teve category at Mindfields.