Interviul cu Monica Barladeanu ( 3 )

August 19, 2012 § Leave a comment

 DESPRE OAMENI

Nu e complicată această relaţie a ta cu Bobby, în acest tip de permanentă desincronizare de locuri în care trăiţi?

Nu. E complicată doar pentru cei care nu sunt în­văţaţi să trăiască aşa. Noi aşa am trăit întotdeauna.

E cel mai important om care a apărut în viaţa ta?

Da!

Nicio ezitare…

Niciuna!

Mă gândeam la această situaţie un pic interesantă. Tu actriţă, Bobby regizor. Mă gândeam ce situaţii similare sunt în cinematografie…

Woody Allen şi Mia Farrow. Cassavetes şi Gena Rowlands.

Kate Winslet şi Sam Mendes. Uneori a funcţionat. Alteori, nu.

Noi funcţionăm bine pe un platou de filmare.

Vă detaşaţi de posturile celelalte.

Când avem un proiect pentru care lucrăm, ne despărţim, suspendăm relaţia personală. Ne ocu­păm doar de cea profesională. E o chestiune ce ţine de igiena şi etica lucrului.

E o chestiune pe care logica mea de om fără implicaţii cinematografice n-o pricepe. De exemplu, să luăm scena aceasta a ta de dragoste cu Andi Vasluianu, din „Despre oameni şi melci“. Cum poate cel care te iubeşte să urmărească aşa ceva? Te întreb, asumând riscul unei întrebări ce poate fi stupidă.

Aceasta e chintesenţa actorului. E ca şi cum ai interoga acum întregul parcurs. Capacitatea de de­dublare e exact chintesenţa actoriei.

Eşti genul de actriţă care se depersonalizează total?

Nu cred că există oameni care pot face o distinc­ţie clară între ce împrumută ei personajelor şi ce împrumută de la personaje. Pentru că fiecare per­sonaj, cu încălcările sale de moralitate, te schimbă.

E o actriţă care să-ţi fi plăcut şi de la care să fi luat ceva?

Îmi plac actriţele curajoase. Curajul, aici, e abdi­carea de la propriile principii şi asumarea principii­lor personajului tău.

Vorbim despre oameni: ce-ai învăţat de la mama ta?

Mama mă inspiră mult la nivel de generozitate. Vorbim despre generozitate afectivă. Despre o for­mă de iubire de care este capabilă. De un soi de dedicare şi de iubire necondiţionată, rară azi.

De la Bobby ce-ai învăţat? Te întreb, pentru că, aşa cum l-am cunoscut, mi se pare că voi doi semănaţi foarte mult. De la felul în care formulaţi lucrurile, la curiozitatea cu care dialogaţi.

Sunt foarte multe lucruri care s-au transferat de la unul la celălalt. Şi sunt foarte greu cuantificabile. Nu îţi mai dai seama, în timp, cine de la cine a luat. Exis­tă şi o formă de osmoză care operează într-un cuplu. E foarte greu să mai înţelegi ce a fost al tău. Şi ce a fost al lui. Nici el n-ar şti să răspundă la întrebarea asta. Eu am foarte multă admiraţie pentru el. Pen­tru felul în care vede cu zece paşi înainte. E starea sa naturală, aceea de anticipaţie. Bobby face lucruri azi, ştiind că peste zece ani lucrul acela va fi căutat. Există multe lucruri. Există o stimulare reciprocă. Suntem, unul pentru altul, cheerleaderul personal.

Cheerleader?

Cheerleader. Ştii, la meciurile de box, sunt cei care, de pe margine, îi încurajează pe cei din ring.

Mă întorc la acest film recent al tău: „Despre oameni şi melci“. Joci rolul unei femei din anii ’90. Cum îţi aduci aminte de tine în perioada aceea?

În primul rând, eram adolescentă. Aveam un univers destul de limitat. Trăiam într-un orăşel mic. Mergem la şcoală pe jos 7 km, în fiecare zi. Şi ascul­tam sub pătură Voxte. Era un post de radio local. Îmi plăceau goldies-urile şi mi se părea că m-am născut prea târziu. Că ar fi trebuit să mă nasc 20 de ani mai devreme. Am simţit aşa, am avut pentru multă vreme o senzaţie de dislocare şi inadecvare a anilor respectivi. Mi-ar fi plăcut să fiu adult în anii respectivi. Îmi doream mult să ajung adult repede. Să lucrez şi să fiu respectată pentru ce fac. Îmi do­ream mult să plec, să văd lumea. Fratele meu, care era pompier, făcea şcoala militară pe lângă Ploieşti. Am fost o dată să-l vizitez, nu era la unitate şi atunci am ajuns prima dată la Bucureşti. M-am plimbat. Am vrut să văd clădirile şi oamenii. Aveam o curio­zitate foarte mare faţă de lumea din afara Iaşiului. Şi o atracţie mare faţă de metropole.

E o întrebare pe care am sărit-o. Şi o pun acum. Te-a incomodat faptul că eşti o femeie frumoasă?

Ca să-ţi explic cum m-a incomodat, o să-ţi poves­tesc un parcurs profesional şi o reacţie pe care eu am avut-o la notorietatea câştigată când am intrat în televiziune. Pentru că exista o sete foarte mare de personaje ce pot fi exploatate în media, am fost foarte repede propulsată şi valorificată de presă. Au fost mai multe premii care aveau legătură strict cu felul în care arăt: cea mai sexy, cea mai frumoasă, cea mai nu ştiu ce. M-am bucurat de ele iniţial, dar m-au limitat, în acelaşi timp, în perioada următoa­re. Faptul că eram văzută primordial ca o femeie frumoasă şi că acesta era lucrul care conta în legă­tură cu mine m-a făcut să-l valorific cel mai mult. Asta în detrimentul celorlalte. Apoi, m-am lovit de limitările acestei etichete. Trebuia să lupt aproape ca să câştig credibilitate. Aceea e perioada în care am avut un mare disconfort. A urmat momentul în care am schimbat spaţiul şi am ales să ajung într-o Americă unde eram o măruntă anonimă şi a trebuit să lupt pentru fiecare relaţie de prietenie. În ţară, relaţiile de prietenie erau foarte alterate. Erau de conjunctură şi nu mai aveam niciun reper precis.

ULTIMA INTREBARE

Dacă ar fi să-i dai un nume acestui film al vieţii tale, care ar fi?

„Trei“. Aşa s-ar numi filmul vieţii mele. Pentru că trei sunt lucrurile importante pe care vreau să le fac pe lumea asta. Să iubesc. Să fac filme. Şi să fac copii.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu Monica Barladeanu ( 3 ) at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: