10 06 2012

June 12, 2012 § 3 Comments

“Doar mila lui Dumnezeu face ca omul să nu conştientizeze în totalitate anvergura momentului”.

E ce-mi spunea lunile trecute un om important dintre ai mei. Duminică la ora 11 s-a născut copilul. Mă uitam la paşii Danei către naştere. Câte trăiri într-un singur suflet duce femeia până acolo. Cum facem să încapă şi teamă şi bucurie şi emoţie şi scepticism şi optimism şi crispare şi dragoste şi tot? Toate înghesuite în faţa uşii pe care intra cu nobleţe. Pe hol, în ora din timpul naşterii, înveţi ce înseamnă aşteptarea. Câte secunde are o secundă. Înveţi să trăieşti cu sufletul. Din gandurile în care te împiedici înveţi ce înseamnă fragilitatea. Ce discretă e distanţa între fericire şi contrariul ei. Din vocile celor care sună să întrebe înveţi un ton nou al lucrurilor. Nimeni dintre cei cu care am apucat să vorbesc n-avea vocea pe care o ştiam. În timp ce te învârţi a neputinţă înveţi încrederea în Dumnezeu. Măcar 10 ani te-ai tot gândit la momentul ăsta. Şi mila lui Dumnezeu face ca el să încapă într-o ora… măsurată-n secunde. În ora aia din faţa sălii, înveţi să te goleşti de nimicuri. Eşti obligat să faci loc. Înveţi să redimensionezi. Să redefineşti stări. Înveţi că lacrimirile de fericire sunt mai greu de purtat. Anvergura emoţiei o înveţi când trece grăbit pe lângă tine o asistentă. Cu o împachetare de ceva în mâini. Iese din sala de operaţie. Ţine în braţe viitorul tău. În sală rămâne trecutul, prezentul şi viitorul. Toate intr-un om. Adică Dana. Şi vin ai mei. Mama şi tata. Atunci înveţi respectul. La dimensiunile sale. Înveţi să-ţi priveşti părinţii. E şi Vlad. Fratele meu. El mă învaţă stând acolo că fiicei mele îi trebuie un frate. Şi vine Dana pe targă. Mă uit la ea. “Bravo ei!”. Asta mă gândesc. Dar nu-i spun. Că ea ştie să plângă mai bine ca noi toţi. Şi când îţi priveşti prima dată copilul. Atunci înveti fericirea. Iar când reuşeşte să deschidă ochii. Şi se uită fix spre tine. Ţi s-a spus că nu distinge mare lucru. Şi totuşi uite-o! Se uită fix spre mine! Cu atât mai mult că nu vede. Înseamnă că simte! Atunci înveţi responsabilitatea. Şi-ţi vine să-i promiţi în gând că o să fie fericită. În gand. Nu indrăzneşti cu voce tare. Că n-ai voie să plângi. Ca bărbat nu. Să pari şi tu un tată. Dar eu ştiu, când te strânge tare fetiţa ta de 2 zile, de-un deget cu încredere, eu ştiu cât poţi să-ţi mai vorbeşti în gând… .

§ 3 Responses to 10 06 2012

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 10 06 2012 at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: