Despre prietenie

May 22, 2012 § 1 Comment

Kierkegaard: Viaţa poate fi uşor înţeleasă privind înapoi. Dar trebuie trăită privind înainte.

Eu sesizez  două tipuri de a te instala în viaţă. Unul în care pricepi că totul înseamnă ceva. În care te angrenezi tot timpul într-o încercare de a-ţi explica. De a-ţi pricepe contextul. De a decide într-o măcar minimă cunoştinţă de cauză.  De a discerne binele şi răul într-o rigoare. De a pleca de la premisa pozitivă  că totul contează. Şi un alt fel, în care trăieşti binele sau răul aşa cum te bate vântul. Fără nevoia de a-ţi explica. Prăbuşit în întâmplare. Instalat confortabil în lipsă de sens. Într-o viaţă în care traiectoria ta e stabiltă de vânt. Vânt care şi ăsta bate întâmplător. N-are o logică a producerii. Se petrece fără miză. Eşti supus entuziast întâmplării fără semnificaţie. În senzaţia că nu există un rost pentru care eşti dus, ba într-o parte. Ba în alta. Ba eşti subsumat unei stări. Ba alteia. Pentru care ba ţi se pare aşa. Ba ţi se pare invers. În care argumentaţia are doar un rost minim, de lămurire a conştiinţei momentane. Care face şi ea ce ştie. Te mai bate la cap. Îţi mai atrage atenţia. Şi atunci îţi găseşti câteva minime argumente până  începe iar vântul să bată.

Eu îmi propun dimineaţa prima variantă.  Cred că totul contează. Muzica pe care o asculţi. Gândurile pe care le îngădui. Starea în care construieşti viaţa. Oamenii pe care-i învesteşti cu admiraţie. Oamenii pe care-i îngădui să-ţi consume timpul. Prietenii de care te înconjori. Toate astea nu neapărat că spun ceva despre cine eşti. Cât mai sigur despre cine o să devii. Şi-n cadrul pe care ţi-l alcătuieşti sub aparenţa întâmplării năvălesc evenimente. Trebuie să le pricepi ca să le poţi trăi coerent.

De exemplu, ţi se poate întâmpla ca în unul dintre momentele importante şi dificile ale vieţii  să te lase baltă prietenii apropiaţi. Într-o negociere cu conştiinţa, ei să-şi explice minim acolo gestul. Ba să mai simtă şi nevoia, aşa la alibii, sub senzaţia că ei sunt şmecheri şi tu prost şi nu te prinzi, să-ţi mai arunce şi un telefon. Domne… cutare. Într-un exerciţiu de minimă păstrare a aparenţelor. De minimă preocupare pentru poza fericită de la final. Când zâmbim împreună a învingători dar şi a ipocrizie. Ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Se poate întâmpla asta în viaţă şi-n faţa întâmplării te poţi aşeza ca şi cum ea ar avea sens. Acela de a te dărâma puţin, într-un moment în care trebuie să stai drept. Şi se poate întâmpla să treci de asta. Zâmbind. Ca şi cum ai fi înţeles că oamenii în viaţa ta vin şi pleacă. Pe unii aşa cum îi bate vântul. Pleacă să lase locul altora. Mai puţin subordonaţi vremii întâmplătoare. Am scris aici că poate citesc. Şi să nu mai fie nevoie să mă explic la telefon. Bine pa!

§ One Response to Despre prietenie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Despre prietenie at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: