In a manner of speaking

May 8, 2012 § Leave a comment

Se spune că una dintre primele fobii e vorbitul în public. Cam acum vreo 10 ani mă hotărâsem să câştig bani din prezentatul evenimentelor. I-am zis unui prieten care se ocupa cu asta. Şi la un moment dat mă sună o gagică. A înţeles că mă ocup cu asta şi că dacă vreau să prezint balurile facultăţii de filosofie şi geografie. Îl făceau împreună. Aşa s-a conturat momentul în care stăteam la o masă cu un alt prieten şi în jurul nostru se umplea de oameni. Din când în când mai venea câte o organizatoare agitată să-mi spună să zic şi aia atunci când nu ştiu ce. Şi stăteam eu cu ăsta la masă. Nu ziceam nimic. Când se decide el să formuleze totuşi ceva: “bă, tu le strici balul la ăştia”. Se umpluse localul ăla. Să zicem cam 500 de oameni. Întârzia Dj-ul, era cam cum aşteptai să dai o teză şi profesoara pare să nu mai ajungă. Aşteptam. Vine unu la mine. Că gata. Hai că începem: “zici aia, aia şi aia”. “Bă, nu e chiar aşa. Mă duc pe scenă. Şi-ţi fac eu semn când începem”. Urc pe scenă. Văd mulţimea aia uitându-se spre mine. După care se aprind nişte lumini mari care-mi vin în faţă. Nu mai văd pe nimeni. Ce semn să mai fac şi cui?! Se opreşte muzica şi se aud oamenii ca pe Titanic când s-a stins lumina. Am zis atunci cel mai straniu “bună seara” din istorie. Şi cred că un instinct de conservare şi o minimă urmă de mândrie mă făceau să vorbesc. Ziceam chestii. Părea că mă ocup cu asta. Mai făceam o glumă. Mai aplauda lumea. Se construise o inerţie a replicilor şi a discursului. Trăiam senzaţia cu care conduci prima dată o maşină. Mai acceleram un pic. Mai puneam o frână. Mă mai miram de mine. Mă străduiam să nu conştientizez ce se întâmplă.

Şi ajungem la momentul în care se întâmpla un concurs pe scenă. Şi m-am sesizat uitându-mă. Mi se părea în regulă. Şi cum mă uitam eu aşa, zic bă e bine, doar că ar trebui ca cineva să şi anime ce se întâmplă. Uitasem că eu mă ocupam de partea asta.  Mi-am dat seama: devenisem din prezentator, spectator. Acolo mă adusese inerţia. Şi am început iar să vorbesc. Ăsta e momentul în care sunt acum. Bă, e bine. Doar că inerţial am ajuns spectator în viaţa mea. Trebuie să prezint. A trecut doar un sfert din eveniment şi deja nu mai vorbesc. Doar mă uit. La asta mă gândeam azi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading In a manner of speaking at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: