American Pie Reunion

April 9, 2012 § Leave a comment

Am fost săptămâna trecută la premiera American Pie Reunion. “Din nou pe felie”, aşa e tradus în română. De unde vine intenţia asta de a traduce nume? De ce nu traduc şi numele actorilor? Şi cum mă uitam eu la film, mai râdeam, mă mai plictiseam dar mai ales mă scotea din sărite. Realităţile lumii ăsteia pe care o locuim sunt instalate în conceptul public prin filme. Prin muzică. Prin mass media. Şi cam prin orice mod de comunicare în masă. Stăteam şi mă uitam cum sunt prezentaţi cei care au o soţie. Care au un copil. Care au o viaţă cam cum o aveau părinţii lor de au apărut şi ei pe lumea asta. Imbecili sau neimbecili ei există în urmă aderării a doi oameni la tipul de fericire propus de firesc. Mă scoate din minţi cum doar imbecilitatea nu e plictisitoare. Cum ăla care se însoară e prezentat ca un mototol cu o viaţă jenantă. Decizia de a face un copil e produsa de felul tâmp şi mototol de a fi. Tot filmul desenează treaba asta.

Aşa am o lehamite de entuziasmul omului de a se încadra în tiparul papagalului. Cum i se spune să cânte aşa cântă. Ce i se dă să mănânce, aia mănâncă. Daca stabileşte stăpânul că să facă pui face. Altfel el trăieşte liber. Se zbenguie isteric şi dezlânat. Trăieşte liber, în cadrul permisiv al coliviei. Aşa arătă oamenii care îşi fac viaţa cum sunt vremurile. Aşa arată omul adaptat la vremuri. E felul de a fi sub vremuri. Nu deasupra lor.

O să ziceţi că mă uitam şi mă enervam că mă regăseamîn postura ăluia de s-a însurat şi aşteaptă un copil. Invers e determinismul. M-am însurat şi aştept să am un copil, tocmai nu care cumva să mă regăsesc în postura papagalului fără sens şi logică a vieţii. De exemplu hai să vorbim despre papagalul ăla de Stifler. În viaţa lui, de zi cu zi, îl cheamă Seann William Scott. A fost internat într-o clinică de dezintoxicare. Aşa arată un om asuprit de vremuri. Mă enervează aerul superior al ăstora de-şi par ieşiţi din comun. Când de fapt doar aderă la altă formă de comun. Doar că mai tâmpă.

Tagged: ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading American Pie Reunion at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: