Mai am zile d-astea

March 29, 2012 § Leave a comment

…când mă apucă lehamitea. Când sunt sătul de “succesuri” imbecile înconjurătoare. Bă eu orice am făcut în viaţa asta am fost expus unor rigori trecute de ridicol şi înghesuite în absurd. Senzaţia era că urmează să mă trimită pe Lună. Oricine m-a angajat să fac orice în media, bă dacă nu m-a testat. Dacă nu a oprit timpul în loc puţin , să vadă dacă ştiu să-i dau drumu.  A trebuit să merg puţin şi în mâini, că cine ştie. Poate e nevoie. “Da să exprimi idei spunând cuvintele de la sfârşit spre început ştii?”. Şi e un reflex firesc. Să ştii pe ce dai banii. Nu asta e problema. Altceva mă scoate din minţi din când în când. Realitatea pe care o lucuiesc mă înconjoară de exemple halucinante. Văd oameni înregistraţi de salariu, de funcţie, de percepţii, ca fiind tari de tot. De succes. Şi stai de vorbă cu unul d-ăsta. Sau îl auzi  la televizor. Şi uneori am senzaţia că se învârte Pământul cu mine. În jurul soarelui bineînţeles. Unde sunt rigorile alea care orice aş vrea să fac se ridică monstruos înaintea mea?!

Am fost şi eu reporter pentru vreo două televiziuni. De la felul cum stau, până la felul cum întreb, imediat se consemnau nemulţumiri. Că trebuie mai aşa. Sau mai aşa. Sau din nou, că era bine. Şi tot aşa. Îi văd p-ăştia de sunt reporteri acum. De mulţi dintre ei te miri că reuşesc să nu scape microfonul pe jos. Am fost producător de emisiuni. Vorbeam cu cei care-mi erau şefi despre oamenii pe care trebuie să-i aducem. În viaţa mea nu mi-aş fi închipuit că unul dintre cei care m-au angajat, m-ar fi considerat normal la cap dacă-i aduceam un invitat dintre ăştia care se învârt acum pe la toate televiziunile ca imbecilii în jurul imbecilităţii.

Şi cam orice am făcut, şi nu sunt puţine, trăiam senzaţia reuşitei. Şi apăreau unii, a căror calitate unică şi absolut motivantă era că ştiau să meargă pe stradă 10 minute consecutiv. Şi lumea în jurul lor aplauda chestiunea. “Domne tari de tot. Uite-te şi tu cum nu se împiedică. 10 minute de mers pe stradă. Nu lovesc pe nimeni. Ba uneori reuşesc să ridice şi capul din pământ. Şi merg privind înainte. Tare de tot. Să-i angajăm. Îi facem redactori şefi. Îi facem reporteri, producători de emisiuni. Îi facem prezentatori. Eu par că trăiesc o altă lume. Cu alte aşteptări. Şi alte sensuri. Dacă m-aş angaja la emisiunea lui capatos, brusc ar redescoperi pretenţiile şi invitaţii importanţi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Mai am zile d-astea at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: