Dobrovolschi VS Craioveanu ( 1 )

March 19, 2012 § Leave a comment

 

 

 

 

 

 

Pe ambii îi cunosc de mulţi ani. Le-am urmărit admirativ parcursul şi felul în care fiecare dintre ei şi-a construit viaţa.  I-am reîntâlnit acum, pe rând în aceeaşi zi. Par doi oameni diferiţi, dar au în comun un fel senin de a se raporta la viaţă. Am cunoscut fericirea de tip Mihai Dobrovolschi. Complexă. Uşor elaborată. Fericirea ştiinţifică. Şi fericirea de tip Vlad Craioveanu. Fericirea arhetipală. Cu o soţie şi o fată care te fac să înţelegi ce înseamnă ca oamenii să se întâlnească bine. Cu Mihai am stat de vorbă în casa lui din Ciolpani. Construită aşa cum erau casele frumoase, săseşti, ale copilăriei lui. Cu Vlad, câteva ore mai târziu, în casa pe care a închiriat-o într-un complex de vile. Admir succesul construit frumos. Şi seninătatea cu care unii au învăţat să râdă… mai ales dimineaţa.

Mihai Dobrovolschi

Mi-ai spus mai demult o idee importantă. Că nu e bine să-ţi doreşti. Tu îţi doreşti?

Ca exerciţiu e bine să-ţi dai seama că multe dintre dorinţe sunt un dezechilibru între plăcerea pe care o ai obţinând ce doreşti, efortul pe care-l depui şi nefericirea pe care o ai când nu se întâmplă. Dacă faci toată fracţia asta, în general ieşi prost. Acum îmi doresc.

Ce-ţi mai doreşti?

Cred că avem nişte dorinţe arhetipale în noi. Să-ţi faci o casă e o dorinţă arhetipală. Au avut-o mii de generaţii. Să ai familie e o dorinţă arhetipală. Să fii sănătos e o dorinţă legitimă. Să fii suprapus pe dorinţele acestea e felul în care îţi accepţi destinul. Să-ţi îndeplineşti dorinţele pe care ţi le pun alţii în cap, eh, aici m-am dezobişnuit să mai depun efort. Probabil am zis ce spui în perioada în care învăţam lucrul acela.

Dorinţaele arhetipală… familia şi copiii. La tine nu există. Ai învins-o.

Faptul că nu am până acum înseamnă că am curăţat-o. Că am dat praful de pe ea. Acum 10 ani îmi doream soţie şi copii, dar probabil sfârşeam prin a-i abuza, neştiind cum se creşte un copil. Eu a trebuit să învăţ. Alţii ştiau de la început. Probabil o să fiu pregătit la un moment dat.

La un moment dat, în viaţa ta, era celebră Delia. Veşnica ta iubită. Mai este?

Există. Dar am stabilit să nu mai vorbesc despre ea.

Ca proiecţie mă gândeam că tu ai fi un bun bunic hâtru. Să nu ratezi devenirea asta.

Da. Deci pentru nepoţi aş face copii. Mă văd la 80 de ani jucându-mă  „pac pac” pe aici.

Poate să fie şi asta o motivaţie pentru care ai făcut această casă.

Clar. Altfel ce să faci cu şase camere?! Mai vin prieteni, mai doarme lume aici. Dar s-o faci aşa e şi o chestie care ţine de educaţia pe care am primit-o, de zona din care vin. Am crescut printre case săseşti. Aveam prieteni saşi. Acolo toate zidurile sunt mai trainice. Parcă adună ceva în ele.

Care sunt prietenii cu care vii aici?

Sunt aceiaşi prieteni din grădiniţă. Alţii din şcoala generală. Şi câteva noi achiziţii. Dar îi aleg cu mare grijă.

Vlad Craioveanu e o achiziţie nouă? Sau nu sunteţi atât de prieteni şi în timpul liber?

Împărţim timpul în funcţie de perioadele în care ne aflăm fiecare. Am avut perioade în care mergeam în fiecare zi pe la el. Şi am avut perioade când nu ne-am vizitat cu lunile. Depinde de multe lucruri. Depinde unde locuieşte. Depinde de dispoziţia din viaţa fiecăruia. Dacă are chef sau nu să se vadă cu celălalt. Un soţ şi o soţie se vor gândi foarte bine dacă vor şi la serviciu să fie împreună. Doi colegi se vor gândi foarte bine dacă vor şi-n viaţa privată să fie împreună. Suntem un cuplu complicat. Un cuplu de forţe. Iar rezultanta vectorilor e foarte razna.

Te-ai săturat de celebritate?

Nu. Îmi place în ce s-a transformat. Acum mă apreciază alt tip de oameni. Oameni pe care îi simt ca structură apropiaţi. E avantajul celebrităţii de nişă. Îmi place cum sunt îmbrăcaţi oamenii care mă opresc acum pe stradă.

De tine te-ai săturat?

Nu. Pentru că mi-am făcut foarte multe surprize. M-am surprins de multe ori. Nu m-am plictisit niciodată cu mine. Într-o simbolistică a unui cuplu e ceva fascinant să tot descopere ceva unul la celălalt. Cred că nici n-are cum să se termine vreodată. Înaintarea în vârstă îţi pregăteşte alte şi alte poziţii de viaţă. Începi să-ţi modifici priorităţile. Şi aşa devii tot timpul un altul.

Acum ce e important?

E important să reuşesc să le dau celorlalţi aceeaşi valoare pe care mi-o dau mie. Multă vreme aveam senzaţia că fac asta şi n-o făceam. E chestia aia, iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Tu ai vise. Ai gânduri. Ai emoţii. Dacă nu le poţi vedea şi-n ceilalţi, atunci nu-i poţi considera egalii tăi.

De ce ai ales locul acesta să-ţi faci casa? Ciolpani. Eşti vecin cu Columbeanu.

Nu, vezi şi tu că nu e aceeaşi chestie. S-a întâmplat. Am două perechi de unchi peste drum. Când am avut ideea să-mi fac o casă, mi-au găsit ei terenul acesta. Îmi place că vecinii mei sunt săteni. Mă ajut cu ei. Vecinii, Nelu şi Tudoriţa, care au grijă de casă cât nu sunt. Oameni fără fandoseli citadine.

Locuieşti aici sau doar vii din când în când?

Am avut şi perioade când am locuit aici, în funcţie de cum simt. La vârsta mea e greu să locuieşti aici. Orice ieşire, la un film sau la un bar, e destul de complicată din cauza transportului.  E altceva decât la apartament. Îţi schimbi energia cu totul.

Ne cunoaştem de când aveai un Pegeot mic 205. Acum conduci un Volvo. Ca statut financiar, ai avut un parcurs. N-ai sărit etape până să ajungi aici.

Acesta e parcursul normal. N-am fost genul care să dea tunuri. În România, una dintre marile eterogenităţi sunt seturile de valori. Fiecare are legea lui. Si fiecare il judeca pe celalalt cu propria lege. Apropo de maşină şi casă.

Maşina spune ceva despre tine?

Habar n-ai câţi mă urăsc pentru maşina asta. Şi cât mă urăsc colegii de breaslă. Cât de atrăgător de invidie poate să fie succesul. E o teorie, teoria semnalului costisitor. Un păun îşi etalează tot penajul ca să atragă o femelă. Dar în felul ăsta devine şi foarte vizibil pentru prădători. La om e acelaşi lucru. Este o invidie imensă. Şi până acum un an încercam să fiu modest. Să nu-mi cumpăr prea multe ca să nu arăt. Am avut norocul, la un moment dat, ca majoritatea să-şi arate într-un asemenea hal invidia încât acum nu mai am nicio problemă. Ba chiar îmi place să le arăt. Să le flutur. Ei se simt la egalitate cu mine şi d-aia se gândesc că merită ce am eu. Nu spun că merit tot ce am, dar nici să nu te simţi egalul meu. Şi mie, şi lui Vlad Craioveanu, toţi ne poartă sâmbetele. Am o mare plăcere să le flendur în faţă…

Ai deja amintiri în casa aceasta?

Da. Au fost tot felul de seri cu grătare. Ba familie, ba prieteni. Vin, stat la televizor… E fain.

E ideea aceasta a noului tip de robie: devii robul casei. Al maşinii. În fiecare lună munceşti să-i plăteşti maşinii şi casei. E cazul tău?

Un pic mă simt. Alt motiv pentru care-mi place casa aceasta. Să zicem, Doamne fereşte că mă dau afară şi nu-mi mai găsesc de lucru. Eu am rate foarte mari, potrivit salariului. Mă gândesc că dacă nu mai lucrez acolo, ce naiba fac cu ratele. Când nu aveam casa asta mă gândeam ce-aş face. Pe când asta n-are niciun credit pe ea. E făcută curat. Cu credit luat pe apartament. Orice s-ar întâmpla, luaţi-mi apartamentul, nu mai pot să plătesc, mă retrag aici, cultiv curtea şi am traiul asigurat.

Ultima întrebare: de ce-ai fi un om fericit?

Există un concept în psihologie. Acela de beneficiu negativ. Pentru a supravieţui, oamenii se obişnuiesc cu orice mediu. Cei din jur nefiind perfecţi, se obişnuiesc cu unul care nu le face bine. Şi-şi fac rău ca să supravieţuiască. Trăim cu relele năclăite pe noi. De un an şi ceva sunt într-un proces de a înţelege beneficiile negative pe care mi le luam fără să imi dau seama. Şi de a-mi curăţa instinctele vechi. Nu a fost uşor. Pentru că te sperii. Nu ştii să trăieşti aşa. Eşti mai fără iluzii. Şi începi să participi tot mai greu la schimburile din jurul tău, care sunt făcute pe baza unor iluzii. Asta tulbură relaţia cu ceilalţi. Dar la final e fenomenal. E un spectacol. Îţi ridici propria cortină. Îţi dai seama că până atunci a fost doar un zgomot de orchestră care-şi acordează instrumentele.

 

Tagged: ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Dobrovolschi VS Craioveanu ( 1 ) at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: