Vanity Fair

February 6, 2012 § Leave a comment

O perioadă mi se părea important să fiu arogant. Administram superb un aer de superioritate. Dobrovolschi zicea la un moment dat că aroganţa e distanţa dintre ceea ce eşti şi ceea ce ai vrea să fii. Bună definiţia. N-am mai vrut să fiu. Dar îmi plăcea să par. Îmi plăcea să se vorbească despre mine ca despre “arogantul ăla”. Apoi n-am mai vrut nici să fiu, nici să par. Vanitatea căpătase forme perfide. Trecuse de postura rudimentară a puştiului arogant. Trecuse la subtilităţi. Apoi a trebuit să negociez cu o idee importantă. Cu cât te umpli mai mult de tine, te goleşti mai mult de Dumnezeu. Negociam. “Always negociating”. Superbă replica lui Al Pacino în rolul diavolului în Devil’s Advocate. Când crezi prea mult în tine, crezi prea puţin în Dumnezeu.

Dar societatea asta îţi propune. De la muzica vremurilor, la discursurile oamenilor care au reuşit. Toate se montează pe ideea omului conştient de el. Toate glorifică vanitatea. Însă de la muzica vremurilor, la poveştile de succes ale lor, toate împart entuziast o nuanţă. Fragilitatea. Totul e fragil, ca omul fără Dumnezeu. Toate retrăiesc păcatul originar. De la primul înger, la primul om. Toţi au căzut dorind să fie Dumnezeu. Acum oamenii cad altfel şi la fel. Nu mai vor să fie, ci cred că sunt. Toată tehnologia care se dezvoltă în jur are şi destinul ăsta. Să crezi că eşti Dumnezeu.

De la frumuseţe, la inteligenţă şi până la întâmplări fericite. Toate decizii independente de tine. Pe toate le trăieşti vanitos. Mândria e felul omului de a lua ceea ce este al lui Dumnezeu. Cred că nu eşti posesorul vieţii tale. Eşti doar administratorul ei. Oamenii trăiesc între predecizii şi decizii. Predeciziile sunt cele cu care te naşti. Conturează ideea de nedreptate. Omul îl judecă pe Dumnezeu. Te naşti contextual mai mişto. Sau mai ridicol. Nedreptate? “Vanity, definetly my favorite sin”, ultima replică a lui Pacino în Devil’s Advocate. De la frumuseţe la inteligenţă. Toate aproape te condamnă la vanitate. De la bani mulţi, la succes. Toate aduc în ring cea mai grea luptă.

Există şi preoţi care spun lucruri importante. Cu doi dintre ei închei. Primul este cel care mi-a oficiat nunta. La final a spus un lucru decisiv. “În dragoste expermintezi viaţa dumnezeiască”. Da. Pentru că dragostea te goleşte te tine. Complex exerciţiu. Şi cel de-al doilea e cel pe care l-am ascultat duminică. Discursul lui m-a montat să scriu asta. Închei cu ultima lui replică. “Smerenia e o floare rară. Se găseşte doar pe mormântul vanităţii”.

Tagged: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Vanity Fair at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: