Coşmarul

January 10, 2012 § 2 Comments

Băi dacă mă scotea ceva din sărite în primii 15 ani de viaţă era sincronizarea dintre cele 3 elemente. Era un coşmar. Luate separat pot fi trăite. Luate împreună îmi desenează senzaţia că ziua e făcută nu să fie trăită. Ci să fie dormită. Că victoria e capacitatea de a dormi. Nu cea de a te trezi. De acolo îmi vine incapacitatea de a trăi dimineaţa. Reminiscenţă din copilărie. Au fost ani în care începeam şcoala de la 8. Şi mi se părea dramatic. Şi au fost ani când începeam orele la 7 jumătate. Şi nu mi se mai părea nimic. La liceu asta. Astea nu erau zile care începeau. Erau zile în care plonjam. Ca într-o piscină cu apă rece. Avantajul era că nu mai luam nimic în serios. Începeau într-o imbecilitate atât de pronunţată, că orice se întâmpla apoi, prin comparaţie n-avea semnificaţie. Ca un ceai băut la Rendez-Vous, după ce ai mâncat 2 prăjituri de acolo. Oricât zahăr ai pune, n-are rost. O auzeam pe mama când mă trezea. Nici ea nu era foarte entuziastă. “Radu, hai că e târziu!”. Băi şi mă ridicam din somn. Din pat. Din toate. Senzaţia era de “Gladiator”. Păream şi cred că eram. Păşeam spre baie cu paşi de învingător. Prima luptă o câştigasem. Urma a doua. Veneau gândurile. Invazie. La ce n-am învăţat şi posibil să mă asculte. Ajungeam la baie. Învingător şi din a doua. Aici se dădea lupta finală. Şi intervenea sincronizare celor 3 elemente. Cred că aici pierdeau mulţi. Uşor frig, apa uşor rece şi somn. Intram într-un uşor blocaj psihic. Îmi venea în minte un teatru ieftin. Să le spun alor mei că nu se face prima oră. Că mi-am adus aminte. Rahat. Nu merge. Nici alaltăieri nu s-a făcut. Ce să vorbim despre săptămâna trecută. Din 5 zile, în 2 nu s-au făcut primele 2 ore. Eram condamnat la victorie.  Astăzi a trebuit să vin la redacţie mai devreme. Puţin frig, apa puţin rece, somn… dimineaţă. Am vrut ca atunci să mă întorc în pat. Nu s-a putut. interviul trebuia scris. Şi nu orice interviu. Unul important pentru mine. Am privit apa în ochii şi am continuat. La 10 eram la redacţie! Da… ştiu, alte vremuri. Da senzaţia e aceeşi!

 

§ 2 Responses to Coşmarul

  • arabela grigorescu says:

    Daaaaaaa…cosmarul celor mai fragete timpuri din viata fiecaruia…si rad cu mama spunindu-i “trauma a copilariei” care ne urmareste si acum transformindu-ne pe unii in “condamnati la viata matinala”…si ca o ironie a sortii…noi cei ce nu iubim soarele decit la amiaza,…trebuie sa fim invingatori si in zorii zilei…Hai sa ne uram succes!!!

  • Radu Buzaianu says:

    absolut!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Coşmarul at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: