Interviul cu Simona Gherghe

January 9, 2012 § Leave a comment

Uneori e greu să sincronizezi cur­siv acţiunea cu personajul. Simona poartă cu ea un tip de candoare. Un tip de carismă aproape elaborată. Un tip de feminitate tandră. Un tip de calm greu de montat în multe dintre situaţii. Un tip de zâmbet aluziv. Un tip de in­teligenţă a femeii care-şi conştientizează atu­urile. Un tip de siguranţă a omului care trăieş­te reuşita în viaţă. Şi totuşi, uneori e greu să sincronizezi acţiunea cu personajul.

 

 

Admir curajul tău de a-mi da un interviu.

Dar de ce curaj, cum adică? Nu mă pregăti. Sunt o femeie de 34 de ani… Fac meseria asta de 14 ani.

Îţi place ce faci?

Uneori, da. Uneori, nu. Cred că e valabil şi pentru tine.

Te reprezintă, Simona?

La fel. Uneori da, uneori nu. Ştii ce se întâmplă? Eu sunt pusă acolo în rolul de gazdă, să adresez întrebări. Să descopăr poveşti. Sigur că unele poveşti nu ne plac. Nu sunt de nasul nostru. Oamenii sunt foarte ipocriţi şi prima reacţie e să judece. Şi eu am fost aşa. Înainte să prezint “Acces Direct” nu mă uitam la emisiunea asta.

Ai avut un moment de ipocrizie.

Când?

Te-ai arătat revoltată de felul grotesc în care a fost tratată în media povestea sinuciderii Mădălinei Manole. După care ai fost numită moderatoare la această emisiune, unde ai făcut acelaşi lucru.

Am scris pe blogul meu asta. N-a fost un moment de ipocrizie. Asta am simţit atunci. Transmiteam pentru “Observator” şi nu mi-a plăcut cum un reporter ProTV transmitea în direct realmente de lângă coşciug. Nu mi se pare în regulă.

Deci stabileşti o diferenţă între ce făcea el şi ce-ai făcut tu după.

N-am transmis niciodată de lângă un coşciug. Asta am simţit atunci. M-a marcat foarte tare. N-am fost ipocrită. A fost momentul meu de revoltă.

Alt tip de ipocrizie. Nu eşti genul care să vorbească despre viaţa personală. Ai un tip de reticenţă.

Am o decenţă venită din educaţie. Aşa am fost învăţată. Bine, nici nu m-a întrebat nimeni până acum un an şi ceva, când am început să prezint “Acces Direct”. Eu sunt în Antena 1 din 2002. Dar n-am fost o ţintă pentru presă. Nu dădeau doi bani pe mine până atunci.

Te întrebam pentru că şi asta poate fi tradusă ca ipocrizie. Tu nu eşti de acord să vorbeşti despre viaţa ta personală, dar în egală măsură îi descoşi pe cei din emisiunea ta.

Nu-i oblig. Sunt oameni care se exhibă foarte uşor, datorită cărora ne câştigăm, vezi bine, pâinea. Şi sunt oameni care nu simt nevoia să facă lucrul acesta. Ţine de firea fiecăruia. Eu n-aş primi pe nimeni acasă să fac nu ştiu ce pictorial. M-ar suna mama şi m-ar certa: „Aşa te-am crescut eu?!”.

Ai fost implicată apoi în povestea aceea cu vacanţa în Grecia. Teoretic, ţi-a fost antipatic scandalul acela.

Normal că mi-a fost. M-a rănit foarte tare. M-a pus într-o situaţie stranie, în care trebuia să mă justific pentru ce nu făcusem. Nu era nimic acolo care să le dea un indiciu să ajungă să inventeze povestea aceea.

A fost şi o coincidenţă. În sensul că povestea s-a petrecut exact când trebuia să reîncepi sezonul acesta. Probabil că ţi-a crescut uşor ratingul.

Nu a crescut deloc. Nu a fost nimic programat. Emisia a intrat exact când trebuia să intre şi repet: mie mi-a făcut rău.

Ce repere ai, Simona, în felul în care-ţi construieşti viaţa?

Părinţii mei. Întotdeauna mă gândesc să nu-i dezamăgesc. Sunt oamenii la care mă raportez. Îmi doresc să am o căsnicie aşa cum au ei. Sunt de 35 de ani împreună. Tata o adoră pe mama. Mama îl adoră pe tata. Sunt fericiţi.

Eşti o femeie greu de cucerit, Simona?

Cred că sunt o femeie greu de abordat. Aşa mi s-a spus. Şi cred că sunt timidă. Şi cred că-mi ascund timiditatea cu masca femeii greu de abordat. Nu sunt greu de cucerit. Dimpotrivă. Cred că, odată ce se trece acest prim hop cu abordarea, lucrurile devin simple.

Când eşti fericită, Simona?

Uite, o să fiu fericită când o să-mi termin casa. Mai e puţin şi mă mut în casă nouă. Asta e principala dominantă a vieţii mele. Am o mulţime de vise cu decoraţiuni. Nu pot să mă hotărăsc ce să-mi pun pe pereţi. Ce mobilă să-mi fac. Faptul că muncesc pentru o casă mă face fericită. Sunt convinsă că o să mă facă foarte fericită momentul în care o să am primul copil. Primul? De ce-am zis primul?! Că-mi doresc un singur copil. Îmi doresc o fetiţă. Voi fi fericită când o să fiu în vacanţă. Când citesc o carte bună. Când sunt în familie.

O casă nouă. Frumoasă. Dar o să stai singură acolo.

N-o să fiu singură toată viaţa. O să se aşeze toate. Ce e al meu e pus de-o parte.

Eşti mult diferită faţă de cum te imaginai, să zicem, la 18 ani?

Atunci mă imaginam profesoară de limba franceză. Mi-am dorit asta din clasa întâi. Aşa mă imaginam. Pe de altă parte, e mai bine. n-aş fi fost un profesor bun. N-am răbdare.

Vorbeam despre perioada aceea. De cine erai îndrăgostită atunci?

La 18 ani? De primul meu prieten. Un băiat cu cinci ani mai învârstă ca mine. Eram foarte îndrăgostită de el. Nu-mi stătea gândul la carte. De-asta am şi picat la facultate. Iar când am plecat în Bucureşti pentru jobul pe care mi l-a oferit Antena 1, eu trebuia să mă mărit. Aveam un logodnic care mă ceruse de nevastă de la mama. Era totul stabilit. Inelul dat. N-a mers. El a rămas acolo. A încercat să găsească ceva de lucru pe-aici, n-a reuşit şi s-a terminat.

A ratat una dintre cele mai frumoase prezentatoare TV.

Acum e însurat.

Nu regreţi.

Aşa a fost să fie viaţa mea. Chiar dacă n-am fost tot timpul fericită. Primii ani în Antenă au fost groaznici. Ştii şi tu că în lumea asta concurenţială nu e uşor să supravieţuieşti. Mi-a fost foarte greu. Aproape în fiecare seară adormeam plângând.

Ai învins lumea asta?

Cred că mai degrabă m-a înrăit. Eram un copil foarte bun când am venit în Bucureşti. Să nu mă imaginezi ca pe-o scorpie. Nu pot să fac rău. Uite, nici ălora care mi-au făcut n-aş putea.

Ai un personaj spre care ai privit cu admiraţie şi de la care ai învaţat în demersul construirii tale ca om de televiziune?

Da. O urmăresc şi-mi place foarte tare: Eugenia Vodă.

Păi nu prea se vede, Simona.

Ce nu se vede? Eu ţi-am spus că-mi place de ea. Nu că o copiez.

Închei cu o chestiune care mi-a plăcut la tine pe blog. Le mulţumeai părinţilor tăi că te-au crescut frumos, într-o lume nu foarte frumoasă. Te-ai gândit că lumea e şi devine şi aşa cum o facem noi?

Să nu-ţi imaginezi că noi putem să schimbăm lumea. Asta e o iluzie.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu Simona Gherghe at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: