The winner takes it all

December 27, 2011 § Leave a comment

Apreciez calitatea muzicii de a dezvolta emotia. De a o povesti. Pe de-o parte. Pe de alta, apreciez cantecul acesta. Il tot apreciez de cand l-am auzit prima data. Emotia cu care-l ascult e tot timpul alta. E intr-o relatie cu felul in care am tot ajustat definitia victoriei. Am tot redefinit victoria. Azi cred ca nu e intr-o competitie cu altii. Asta cred ca e iluzia pe care lumea o construieste . Castigatori nu cred ca sunt cei care ii inving pe ceilalti. Castigatori sunt cei care se inving pe ei. Care-si inving neputinta. In competitia cu ceilalti fata aceasta ar fi trebuit sa castige. Dar nu aia e victoria…

 

Distanţe şi Detalii

December 22, 2011 § Leave a comment

Apa condensată în atmosferă cade pe suprafaţa pământului. Un proces simplu al circuitului apei în natură. Este una dintre logicile care fac ca Pământul să funcţioneze. Oamenii pleacă de acasă în fiecare zi din săptămâna asta montaţi psihic de distanţa dintre o ploaie tâmpă şi o ninsoare superbă. Trăiesc Crăciunul fie în cadrul ridicol al unei zile cu ploaie. Fie în cel sublim al unei ninsori mişto de Crăciun. Distanţa pare mare. Nu e. E doar de câteva grade. Dumnezeu stă în detalii. Asta, ultima nu e a mea. Dar putea să fie.

Life as Biggie

December 21, 2011 § 1 Comment

The X-Mass

December 20, 2011 § Leave a comment

Mulţi dintre cei cu care mă înconjor în conversaţii trăiesc Crăciunul într-un tip de stângăcie. Nu-i mai pricep entuziasmul. Uneori pare o manifestare a ipocriziei. Alteori pare apanajul copilărie. Sau al celor care fac pe nebunii. Mai e un tip de bucurie cinstită dar minimă cu care e traversată cu bine perioada. Îţi aduci aminte de tine copil. Crăciunul trăit cu nostalgie. Şi atât. Restul sunt cei care privesc de pe margine morăcănos, ironic şi superior. Şi am o explicaţie. Oamenii după o vârstă trăiesc consecinţa alcăturii instabile. Crăciunul a fost arestat de conceptul de Moş Crăciun. Care te mobilizează câtă vreme în jur există inocenţa copilăriei. El adresându-se strict părţii introductive a vieţii. Dacă premisa pe care construieşti e ridicolă, rezultatul spre care tinzi e similar. Crăciunul nu-l aniversează pe Moş Crăciun. Aşa cum nunta dintre doi oameni nu înseamnă zbânţuiala bine organizată într-un restaurant. Crăciunul aniversează 2011 ani de când? De când timpul s-a împărţit în două. Pentru că Dumnezeu i-a dat omului şansa să recâştige Paradisul pe care l-a pierdut. I-a dat timpul. Liberul arbitru. Şi pe fiul său. Pentru că lucrurile cum le-a lăsat El au un sens, ele sunt interdependente. Timpul se împarte-n două. Înainte şi după Iisus. Iar liberul arbitru, ca să te poţi folosi util de el, îl foloseşti să alegi între bine şi rău aşa cum Iisus a învăţat lumea. Dar lumii i s-a părut mult mai mişto Moş Crăciun. Şi i se dedică. Îl asumă ca simbol  al Crăciunului. Şi pare că da, despre asta e vorba pe 25 decembrie. Pentru majoritatea vine Moş Crăciun. Iar ca treaba să fie completă, americanii abreviază X Mass. Christ iese de tot din conversaţie. Pare că şi complică mult treaba şi d-aia. Santa Claus is comming to town!

Nasty

December 19, 2011 § Leave a comment

Pe Ilie Năstase l-am întâlnit de 2 ori. O dată când am fost cu Ada Teslaru la el. Era cu Amalia atunci. Şi o dată când am făcut interviul pentru OK!. Era cu Briggite. Nu l-am prins jucând, dar l-am priceput ca fiind un individ mult superior realităţii ăsteia tâmpe cu care-l înconjoară showbizul recent. Eram zilele trecute la eveniment la Valentino. Am trecut pe lângă el şi m-am gândit dacă să-l salut. Apoi m-am răzgândit. “Eu ştiu dacă m-o mai ţine minte?!”. Nu-mi place să complic.  Peste o jumătate de oră, la plecare, a venit şi m-a salutate el. Apoi am stat împreună la coadă la garderobă, vorbind despre această caracteristică superbă şi absolut românească: capacitatea de a improviza peste tot o coadă. În timp ce vorbeam cu el mă gândeam. Ilie Năstase a fost cu Diana Ross. Femeia de care a fost îndrăgostit Michael Jackson. A fost prieten cu Andy Warhol. Intra ca un star la unul dintre cele mai renumite cluburi ale istoriei. La Studio 54. Are acasă plin de poze în care dând mâna cu mari şefi de stat ai lumii. S-a oprit să mă salute. Apoi am stat împreună la coadă la garderobă. Ce tip modest. Ce excentrică pare modestia când ştii s-o îmbraci. Îmi aduc aminte cum era prezentată pisica într-un documentar. Dumnezeu ne-a lăsat-o pentru a putea trăi bucuria de a mângâia un tigru. Mă uit la Ilie Năstase ca la un tigru îmblânzit. Şi-mi aduc aminte una din replicile lui din ultimul nostru interviu.

 

Am fost egal cu mine. Şi când am fost sărac. Şi când am fost bogat. Şi dacă devin iar sărac şi dacă devin şi mai bogat, la fel am să fiu. Vezi?!

 

Mistouri despre Stefan Hrusca

December 16, 2011 § Leave a comment

La şcoală e momentul acela celebru în care profesoara pune o întrebare banală. Toţi din clasă ştiu răspunsul. Toţi sunt cu mâinile pe sus. Profesoara se uită zâmbind în clasă. Şi aproape invariabil îl pune să-l zică pe cel mai prost dintre cei cu mana ridicata. “Poftim, zi tu… cutare!”. Şi ăla se ridică entuziast şi  zice el banalitatea. Ce rost are să spui ceva ce ştie toată lumea? Cum poţi fi altfel decât ridicol în situaţia asta? Ciumpalacul ăla există şi acum. E ăla de râde de ce e evident. E ăla care face glume despre venirea lui ştefan Hruşcă în ţară. Mult mai ridicol ca oricare situaţie în care s-ar afla Ştefan Hruşcă e ăla care face glume cu Ştefan Hruşcă şi cum vine el de sărbători şi cântă cu Lelu. Sunt aceeaşi care nu mai terminau cu “nu ştiu nu ştiu”. Sunt ăia care luaseră de la Buzdugan “mă leşi”. Sunt ăia de ani la rând nu aveau capacitatea să nu mai spună “care este”. Sunt ăia la care glumele ajung mai târziu. Ascultă hiturile când au ajuns în faza de dambla. Si dincolo de toate argumentele astea sa ascultam cantecul asta. Posibil sa descoperim in noi o dimenisiune mai mare a ridicolului razand de omul acesta.

Interviul cu Mihai Tatulici

December 15, 2011 § Leave a comment

A sta de vorbă cu un personaj de talia aceasta într-un interviu de 2 pagini e un exerciţiu ce cochetează  cu imposibilul. Cred însă că în toată lumea acesta laconismul e o calitate. A spune mult, vorbind puţin. Nu ştiu cât de mult poate fi rezumat Mihai Tatulici şi nu ştiu cât de mult am reuşit să spun despre el. Ce pot să spun e că asta a fost una dintre puţinele întâlniri înainte de care am reuşit să mai am emoţii. « Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently viewing the archives for December, 2011 at Mindfields.