Interviul cu Oreste & Liliana

September 28, 2011 § 1 Comment

Nu sunt de acord cu o parte importantă a discursului său public. nu cred că la Dumnezeu poţi să ajungi pe mai multe drumuri, deci prin toate religiile. Eu cred că mai multe adevăruri înseamnă niciun adevăr. Nu cred că există extratereştrii aşa cum explica recent la o emisiune. Am multe divergenţe de opnie. Dar şi un tip important de simpatie pe care i-l port demult. Oreste a acceptat în premieră să-mi dea un interviu împreună cu soţia lui. Frumos interviul…

Vă cunoaşteţi de 20 de ani. Cum au fost?

Ea: Aş răspunde că frumoşi.

El: Uneori au părut mulţi. Alteori puţini. Gândeşte-te că eu am mai mulţi ani petrecuţi cu ea decât fără. Nu mai ţin minte multe cadre din partea vieţii fără nevastă-mea.

Admir capacitatea unui bărbat de a se raporta atâţia ani la o singură femeie.

El: Nu m-am raportat la o singură femeie. Din greşeală şi din păcate. Am înţeles târziu ceea ce Paleologu spunea şi mi-a spus-o şi personal. Adevărata virilitate a unui bărbat se exprimă doar când el trăieşte toată viaţa cu o singură femeie. O perioadă am crezut că e exact invers. Nu suntem ipocriţi…

Vă mulţumesc.

El: Am trecut prin tot ceea ce trece un cuplu. Lucruri frumoase şi lucruri oribile. Am avut noroc, poate mai mare ca alţii. Pentru că ne-am iubit. Oricât de rătăciţi am fi fost şi am fost, pe rând, oricât de mult am tras şi am întins elasticul, nu s-a rupt. A fost dragoste. Când ne-am dat seama că e mai puternică şi decât orgoliu şi decât suferinţa, am devenit fericiţi.

Când aţi reevaluat lucrurile?

Ea: Acum şapte ani.

El: Atunci am început. În 2005 am închis procesul de reevaluare. Am luat-o însă de mai multe ori de la capăt. Miza a fost rămânerea în ceea ce simţeam amândoi că e iubirea. Că plecare din iubire nu se face când nu mai iubeşti. Se face din orgoliu. Din ce-ţi imaginezi tu că ai ajuns sau eşti. Se contruieşte o lume artificială în capul tău. Noi gândim prin imagini şi, de foarte multe ori, ne manipulăm singuri.

Ce te-a convins să te opreşti la Oreste?

Ea: Avea foarte mult umor. Avea o nebunie care mi-a plăcut la el. Nici nu ştiu. De ce m-am îndrăgostit de tine?

El: De fraieră.

Ea: Atunci când l-am cunoscut avea 53 de kg. Mi-a plăcut că mama, după ce l-a văzut, m-a avertizat: să ştii că băiatul ăsta n-o să trăiască, o să moară. Revenind la întrebare, el tot timpul se schimbă. E într-o metamorfoză continuă. Mă face să nu mă plictisesc de el.

E inconsecvent?

El: Nu, se schimbă formele. Fondul rămâne acelaşi. Eu nu sunt într-o relaţie bună cu mine. Nu sunt un fan al meu. M-am şi plictisit foarte mult de mine, trăind atâta timp cu mine. Atunci ceea ce nu se schimbă niciodată e caracterul. Formele în care el se exprimă se mai schimbă.

A fost un moment public în care ai schimbat dramatic lucrurile.

Ea: Nu le-a schimbat. Oamenii nu-l cunoşteau.
El: Ceea ce am arătat o perioadă la televizor era o parte a experienţelor mele personale. Domeniul de care mă ocup acum l-am deschis la 15 ani şi l-am închis la 20, când m-am speriat.

Din ce-am văzut în emisiuni, mi se pare că vorbeşti într-un tip de siguranţă. Uneori poate că certitudinea asta e periculoasă.

El: Eu am luat foarte în serios ce-a zis Pavel: cercetaţi totul şi păstraţi cele de trebuinţă. Am ales ce am considerat că-mi e folositor. Mi-a plăcut să experimentez ceea ce spun. De acolo siguranţa.

Încerc să spun că oamenii pot fi şi înşelători şi înşelaţi.

Întotdeauna.

N-ai încercat să-l schimbi pe Oreste? Să-l modifici un pic?

El: Abia atunci m-ar fi pierdut.

Ea: Am fost un om liber şi n-aş fi încercat să-l schimb. Să-i iau libertatea. Cea care încearcă să ne schimbe este fiică-mea.

El: Da. Noi am avut nişte părinţi foarte toleranţi. Părinţi prieteni. Destinul însă nu te lasă să huzureşti. Băi, ne-a dat un copil ca un părinte. Ne-a dat un copil ca o mamă rigidă.

Ea: O soacră.

El: Băi, dacă nu ne pune la punct nu se simte bine.

Ea: Da, mama mea spunea: “Până la 18 ani mi-am educat eu copiii, după 19 ani m-au educat ei pe mine”.

Care a fost schimbarea esenţială care s-a întâmplat de când a apărut copilul?

El: Eram prea tineri ca să ne luăm prea în serios. Adică “Bă, eu sunt tată şi din momentul ăsta…”. Sau “ea e mamă şi…”. Nu. Am fost nişte copii cu copil, care au crescut împreună. De-asta s-a întors roata cumva, pedepsindu-ne pe nedrept. Adică noi n-am fost niciodată părinţi cu copilul nostru şi nu înţelegem de ce ea a devenit părinte cu noi.

De ce crezi că trăieşti o viaţă fericită?

El: Am înţeles că ai întotdeauna tot ceea ce-ţi trebuie dacă ştii să păstrezi. Înţelegerea bună a lucrurilor îţi dă o stare de siguranţă. Înţelegerea puterii pe care o are un cuplu. Un cuplu nu sunt doi oameni. O perioadă, eu şi soţia mea am abordat, ca mulţi alţii, greşit lucrurile. Am crezut că suntem într-o competiţie de a ne păstra libertatea. N-am înţeles că suntem complementari. Adevărata fericire a unui cuplu e atunci când, deşi sunt sunt două personalităţi total diferite, ei se manifestă ca unul singur.

Care a fost cel mai mare impas?

El: Momentul în care ne-am suspectat reciproc că nu ne mai iubim. Ăla e un moment greu.

Am înţeles cum te-a privit la început ea pe tine. Tu cum ai înţeles-o pe ea la început?

Cred că e o relaţie carmică între noi. M-am întâlnit cu nevastă-mea, care sigur că era combinată cu un prieten al meu. Se certase cu el şi toţi trei am trăit o vară la mare. Deci, incidental şi cu ea. Pentru că ăla se certa cu nevastă-mea. Noi nu prea aveam bani. Eu nu mâncasem de vreo 10 zile nimic. Dar la 53 de kilograme îţi permiţi. Într-un joc al destinului, nevastă-mea mi-a dat să beau o supă la plic. A căzut bine atunci. Supă cremă de ciuperci. De la o supă a pornit tot. În vara aceea n-am avut niciunul îndrăzneala de a-l recunoaşte pe celălalt.

Ea: Era o stare de bine pe care o trăiam reciproc.

El: În octombrie a venit Michael Jackson  în România. Am invitat-o la concert. N-am putut să intrăm. Prietenii noştrii au reuşit să sară gardu. Pe noi ne-au prins înainte să începem. Am mers în Piaţa Amzei unde era o terasă. Şi din seara aceea am rămas împreună.

Sunt anumite detalii care se sincronizează în cadrul celor mai importante întâlniri pe care le avem în viaţă.

El: Nu ştii că fiecare cuplu are melodia lui?

Ea: Noi n-am avut.

Aţi avut supa voastră.

El: Nu împărtăşim aceleaşi gusturi muzicale. E greu cu Modern Talking. Cu Bad Boys Blue. Mie ăştia îmi plăceau. Ea era mai pe rock. E prăpastia mare.

Mie Oreste îmi pare un tip foarte complicat. Foarte complex. Cu trăiri, cu chestii. Tu l-ai înţeles până acum?

Ea: Ştiu că vor urma şi alte etape. L-am înţeles, că altfel n-am fi putut să rămânem împreună.

Şi ca o concluzie a conversaţiei noastre, ne-am întâlnit în perioada liniştită a vieţii voastre.

El: E o perioadă frumoasă. E un interviu dat într-o perioadă bună.

Atunci să mai aştept.

Ea: Da, când o să avem o perioadă tulbure, te chemăm.

El: Nu…. Mergem la Diaconescu.

Tagged: , ,

§ One Response to Interviul cu Oreste & Liliana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu Oreste & Liliana at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: