The August Issue ( 1 )

August 31, 2011 § 1 Comment

Marea

August 30, 2011 § Leave a comment

De dimineaţă mi-am amintit de mare. Abia depăşisem 3o de ani. Închiriam 2 camere, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi. Dimineţile trebuie să fie şi acum acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină cu siguranţă la ţărm, când n-o agită valurile. Fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei năpasare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar la mare nu există decât prezent.

Octavian Paler în “Autoportret într-o oglindă spartă”

Am fost prima şi ultima dată a anului ăsta la mare. La mare, aşa cum o pricep eu. Cum o decodific eu. Cum am învăţat-o eu. Marea e când adormi şi auzi valurile. Merg şi la Mamaia. Acolo nu e marea. Acolo au altceva. Plaja. Plaja trebuie să fie mai puţin organizată de oameni şi mai mult organizată de Dumnezeu. Marea trebuie să semene cu cea pe care ai cunoscut-o în copilărie. Trebuie să fie aşa cum ai învaţat-o atunci. Şi-mi aduc aminte cum stăteam la o terasă într-o dimineaţă. Vedeam marea în depărtare. bătea puţin vântul. Lângă mine, celebra Daneza. Beam cafeaua. E contextul în care s-au petrecut 2 declaraţii spectaculoase. La o masă de alături, cineva încerca să încurajeze pe altcineva. “Nu înţeleg de ce îţi faci probleme. Mai rău decât ceea ce se poate întâmpla nu se poate întâmpla nimic”. Vântul amesteca mirosul de mare cu cel de cafea şi cum stăteam eu aşa, la un moment dat, dana mă întreabă: “Vezi avantajul faptului că ne-am căsătorit?”. Şi eu i-am răspuns: nu. Atât. Mâine imagini, într-un nou film regizat excepţional de mine. 

Stateam si ma gandeam…

August 27, 2011 § 4 Comments

Ba e grea lupta. Ma uitam la pozele de mai jos. Foaia pe care urma sa scriu era aproape goala. Mult potential. Randurile asteptau entuziaste stiloul. Puteam sa scriu orice. Puteam sa devin orice. Viata e dreapta. In sensul matematicii. Si in sensul matematicii. E o lupta greu de dus in a te indeparta convingator de cea mai proasta versiune a ta. Unii isi traiesc cu entuziasm aceasta devenire. Sunt incantati de felul imbecil in care sunt. Societatea ii aplauda. Bravo ba! Societatea s-a tampit. Unii mazgalesc pe foaie. Isi argumenteaza istabiitatea scrierii, cu entuziasm. Ca mazgaleala da viata paginii. Cred ca interesanta e doar capacitatea de a scrie frumos. Mazgalitura e doar simptom al imbecilitatii. Al neputintei de a nu deveni cea mai proasta versiune a ta. Si recunosc, tentatia e elaborata. Sunt randuri scrise aiurea, oricare ar fi scriitorul. Ba e grea lupta. E greu sa te convingi. A scrie frumos nu e la indemana. E mai usor sa umplii pagina decat s-o scrii. Asta e principala achizitie a primilor mei 27 de ani. M-am convins ca trebuie sa scriu frumos.Nu neaparat caligrafic. Dar frumos. De aici incolo incepe razboiul. Existentele, in numarul lor mare, se scriu instinctiv. Societatea iti educa straniu relatia cu instinctul. Animalele sunt simpatice cand il imita pe om. Oamenii sunt simpatici cand preiau logica animalelor. Nu-mi propun sa fiu simpatic. Sunt atatia. Imi propun doar sa-mi inving instinctele care imi sugereaza zilnic sa devin cea mai proasta versiune a mea. Imi propun sa scriu frumos. Si sa ma inconjor de oameni care sa-mi aminteasca de complimentul pe care Jack Nicholson i-l face lui Hellen Hunt in “As good as it gets”. “U make me wanna be a better man”.

deci asa ceva…

August 26, 2011 § Leave a comment

« Read the rest of this entry »

Andrei Gheorghe

August 25, 2011 § Leave a comment

Nu sunt la fel de destept ca mine intotdeauna.

Multumesc

August 25, 2011 § 2 Comments


Imi place sa fiu in centrul atentiei. Imi place chiar si sa mi se para ca exista oameni pentru care sunt important. E o nevoie reconfirmata de ziua de nastere. Am citit ce mi-ati scris pe Facebook. De doua ori. Sa nu ratez ceva. Va multumesc. Cred in importanta gandurilor bune. Cred ca ele ajung sa conteze cumva. Dincolo de asta, trebuie sa explic ceva. Ca sa intelegeti de unde am plecat. Aveam cativa ani. M-a dus tata la un spectacol la el la serviciu. Cel de pe scena a anuntat ceromonios ca urmeaza sa intre Radu. Eu am inceput sa plang. Tata mi-a explicat ca nu e vorba despre mine. Ca e alt Radu. Si eu nu mai intelegeam nimic. Cum adica alt Radu. Pai cati suntem? Bine ca si ai mei au complotat la felul asta de a fi. Adica puneau astia stegulete in Herastrau de 23 august si ei imi explicau ca se pregateste lumea pentru ziua mea. Adica e cumva rezonabil felul in care am ajuns. De atunci lucrurile s-au schimbat doar ca idee. De exemplu ieri m-am enervat sa aflu de pe Facebook ca mai e ziua inca a catorva. Printre ei, Dani Otil. Dar am facut abstractie. M-am luat cu telefoanele. Am uitat.Ma sunau oamenii. Pe unii, care n-aveau de unde sa stie ca e ziua mea, ma gandeam sa-i sun eu. Sa-i avertizez. Si tot asa. Tot felul de probleme,va dati seama. Insa ce ma enerveaza mai tare e ca pe 25 ( azi ) cand ma trezesc, lucrurile revin la normal. Devin mult mai putin interesant pentru voi. Nu mai sta nimeni sa gandeasca cum sa-mi fie mie bine. Ca sa-mi faca o surpriza. Sau mai stiu eu ce. Abia ce am intrat in rolul asta. Sunt felicitat. Zambesc bine. Dau replici. Lumea gandeste lucruri bune in legatura cu mine. Sunt in centrul atentiei. Gesticulez. Oamenii in jur vorbesc despre mine. Ca ce am facut eu. Ca ce am zis eu. Ca nu stiu ce. Cutare. Si brusc… ba vezi ca e trecut de 12 noaptea. S-a terminat. 25 august. A cui e ziua azi?!

Azi dimineata ( 2 )

August 24, 2011 § 3 Comments

Ma urcam in masina. Si cum ma urcam eu asa, ma abordeaza timid un nene. Imbracat ca si cum ar fi un muncitor. Ca daca stiu a cui e masina de langa a mea. Intreb “de ce”. “Am venit sa punem asfalt”. Ba astia nu sunt sanatosi la cap. “Pai iar?”, il intreb eu. “Da”, raspunde el. “Pai e posibil asa ceva?!”, ridic eu o problema. “Da, raspunde el din nou”. “Pai de ce?”, o iau eu de la capat. “Avea denivelari”, o ia si el de la capat. “Pai nu d-asta l-ati pus pe asta, ca ala vechi avea denivelari?”. Zice, “ba da, dar si ala pe care l-am pus acum o luna e tot cu denivelari”. Deci asa ceva… .

Where Am I?

You are currently viewing the archives for August, 2011 at Mindfields.