La bancă

June 17, 2011 § Leave a comment

Incursiunea e dramatică. Ăştia de stau acolo la birouri par o altă specie. Am cunoscut şi eu oameni care au lucrat în bănci. Bă nu-s aşa. De unde ajung la concluzia că lumea se schimbă când intră aolo. Esenţial e să aibă postura omului serios. Acolo nu e loc de băşcălie. Se lucrează cu bani. Cu destine. Se lucrează cu costume. La gât sunt prevăzuţi cu cravate, care intră într-o uşoară bălăngăneală permanentă. Sunt tunşi scurt. Există o impresie generală de oameni care au reuşit în viaţă. Par toţi de succes. Te privesc abrupt. Superior. În sensul că eşti sigur că vrei să intrii acolo?! Gagicile din bănci au toate atitudinea strictă a femeilor fatale. Limbajul e complicat. Întrebările sunt puse într-o dicţie spectaculoasă. Oamenii ăştia pot integra într-o întrebare de 10 secunde un formular întreg. După care să se poată uita dispreţuitor spre tine, lăsând senzaţia că eşti doar alt tâmpit/tâmpită care nu înţelege chestii esenţiale. Băi am completat azi nişte formulare la o bancă. Senzaţia era de examen. Că eram şi contratimp. Era lume în spate care privea agasată. Mie nu-mi place să fiu înjurat în gând. Nu pot să dau replică.

În bancă te simţi înjurat din toate gândurile din jur. Băi ăştia pe formulare încă n-au pus şi întrebări de perspicacitate. Că aşa ar fi fost evident. Aia de au angajat-o acolo sigur era o profesoară ratată. Avea un ton didactic. Era tare de tot. Şi uşor dojenitoare. Când am terminat, întoarce foaia. Încă pe atât. Aici întrebările erau deja de perspicacitate. Trebuia să faci diferenţa între funcţia ta şi specialitate. Ce fel de societate e cea la care lucrezi. Ce fel de capital are. Privat, extern, cutare. Toate astea sub privirile exasperate ale celor din jur şi didactice ale ăleia de nu mai termina în a-mi da formulare. Nu mai îmi aduc aminte. Dar mi se pare că am scris ceva şi despre ce voiam să devin când eram mic. Bă tot. Trebuia să aibă şi probe practice. Să mă verifice dacă pot să completez o foaie uitându-mă la alta. Şi tot aşa. Şi toţi cei care acţionau la celălalte birouri de lângă se aşeazau uşor emoţionaţi. Asta de lângă mine părea terminată. Cică: “m-aţi chemat!”. Nu ştia ce urmează. Mima părea a unei persoane aflată în faţa Judecăţii de Apoi. Părea că urmează să intre în dialog cu Dumnezeu şi n-a fost prea în regulă în viaţă. Băi am teminat de completat alea şi am plecat din bancă cu aceeaşi întrebare ca de fiecare dată: “ce-i cu ăştia?!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading La bancă at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: