The show

June 30, 2011 § Leave a comment

http://video.adevarul.ro/video-Dezbatere_OK_30_06-4193.html

Advertisements

Veşnica ipocrizie feminină

June 29, 2011 § 2 Comments

Principala dramă masculină e consecinţa ipocriziei feminine. De cum începi să te dezmeticeşti, să zicem pe la 12 ani, înţelegi treaba asta. Şi o iei ca pe-o fatalitate. În 90% din situaţii eşti condamnat la a convinge. Fetele aşteaptă. Iată o mare nedreptate. Bărbaţii sunt condamnaţi la iniţiativă. Când problema se pune invers, bănuieşti spontan că e vorba de o şmecherie. Sau are un defect. Rar rezistă relaţiile astea. Bărbaţii  se construiesc de mici în această percepţie. Trebuie să cucerească. Asta se constituie într-o preocupare şi un instinct. Şi e ok până la un moment dat. Când eşti obligat la a-ţi revizui comportamentul. Băi voi vă daţi seama ce ipocrizie. Femeile te învaţă că trebuiesc cucerite. După care te moralizează că nu te mai opreşti. O altă nedreptate vine din faptul că bărbaţii poartă greutate psihică a lumii ăsteia. Presiunile sexuale pentru bărbaţi sunt mai mari decât pentru femei. Ele sunt chiar preocupate de treaba asta. Abordează ţinute decoltate. Dar au pretenţia ca cel de care s-au îndrăgostit să le fie fidel. O altă….    go for more….. « Read the rest of this entry »

Centrul vechi

June 27, 2011 § 1 Comment

… e noul centru. Mi-a rămas la un moment dat un calcul în minte. Există această prezumţie, că ne-am îmulţit prea mult. Că trebuie să mai împuţinăm populaţia lumii. Şi cred că se face treaba asta. Dar nu pentru că nu mai avem loc. Toată populaţia lumii poate fi mutată în România, având fiecare un metru, sau doi, în jur. Eh, senzaţia mea e că în centrul vechi se face demonstraţia teoriei ăsteia. Mi se pare că s-a mutat toată România acolo. Mai e şi replica lui Dinică, “ţară mică, câteva mese”. Bă nu-i aşa. Nu vedeţi că n-aveţi loc. Un fel de reclamă la prezervative. Pe principiul… uitaţi-vă şi voi. Bă sunteţi mulţi. Nu mai aveţi loc la masă. Şi se încearcă şi demontarea ideii ăsteia cu locurile de parcare. Adică tot Bucureştiul poate să parcheze sâmbătă seara, în jurul centrului vechi. Deci parcarea nu e o problemă. Şi te învârţi aiurea, sub privirile analitice şi relaxate ale celor care au prins loc. Toate astea într-un zgomot teribil. Ceva deosebit. Cam asta e lumea. Sute de discuţii tâmpe. Senzaţia în care parcurgeam străzile alea era de Titanic. Că s-a răsturnat. Cam aşa se auzea în jur. Şi din loc în loc, tot felul de muzici imbecile răgnind din boxe ieftine. Oamenii fug de linişte. Că acolo trebuie să se asculte pe ei. Şi e nasoală treaba. Ne-am aşezat unde s-a putut. Şi iată o nouă imbecilitate. Teoretic oamenii ies să vorbească. Chiar şi imbecil. Probabil că undeva s-a decis că nu mai contează. Sunt atât de axaţi pe exteriror, încât conversaţia îi încurcă. Şi deşi nu e club, au dat muzica tare. Pe principiul, mai bine îi împuşti. Să nu se mai chinuie. Insurmontabil de tare. Adică oricât ai ţipa, înţelegi că n-are rost. Şi iremediabil de proastă. Ceva în genul Kiss Fm… Radio Zu. Adică oricât de proastă ar fi conversaţia, muzica să fie totuşi şi mai ridicolă. Şi se creează şi un tip de ataşament. Atât de greu ai găsit locul, încât nu-ţi vine să te mai ridici. Şi atât de greu să găsesc locuri, încât mi se pare că unii nu s-au mai ridicat. Par a sta de vreo 2 săptămâni acolo. Deci, nu-mi place centrul vechi. E o catastrofă.

Too fast… too furious !!

June 23, 2011 § 1 Comment

Am fost să văd filmul ăsta. Îmi place Vin Diesel. Ca idee. Filmul debutează imbecil. Apare numele tradus. Cică “Iute şi furios în viteza a 5-a”. E ceva perfect ridicol în traducerile astea. Da stau şi mă gânesc, dacă au tradus numele filmului, de ce nu traduc şi personajele. Lui Dominic Torreto să-i zică George. Să traducem tot. Începe filmul. Cu mici glumiţe… pe aici pe colo. Bă izbucneşte lumea în râs. Stăteam şi mă gândeam, ăştia or crede despre mine că n-am prins poanta. Era o disprorţie constantă şi imensă între poante şi reacţii. Eu cred că proştii vor să le fie tuturor clar că nu sunt. Şi atunci râd isteric, în sensul că au înţeles poanta. Mă întorc spre film. Tot felul de necazuri. Trebuia George să-l salveze pe unu. Băi nu ştiu cum naiba, dar a aşteptat până în ultima secundă. Nu s-a plictisit nimeni de clişeul rezolvării de ultim moment?! Se încăieră apoi.  10 contra 1. Dar vin pe rând. Clişeu penibil.Dar cred în răbufnirea de orgoliu. Eu m-aş enerva. Pornesc în ideea de rol stupid. Sunt ăla care primeşte doi pumni şi cade ca prostul. OK. Dar la faţa locului, în timpul acţiunii, bă m-aş enerva. Era la mineriade, Cornel Pumnea. Sunt admiratorul lui, de când mi s-a povestit despre el. L-au bătut minerii sau ceva. Şi povestea: “Au sărit pe mine 10. M-au lovit cu picioarele. Cu pumnii. M-au bătut. Am dat şi eu…”. Superb. Şi mai o chestie. « Read the rest of this entry »

What is happiness? ( 3 )

June 22, 2011 § Leave a comment

Treaba asta cu care sunt ocupat de câţiva ani presupune un anumit tip de întâlniri. Cunosc oameni cu mulţi bani. Bă mulţi! Îi studiez. Îi întreb. Îmi lămuresc nelămuriri. Îi înţeleg. Şi în parcursul ăsta trag o concluzie. Bă nu sunt oameni fericiţi. Nu ader imbecil la banalitatea că banii nu aduc fericirea. Ci o explic logic. M-am întâlnit săptămâna trecută, cam o zi întreagă, cu Radu Mazăre. Părerea mea e că nu e un om fericit. Chiar dacă simultan cred că are o viaţă superbă. Lipseşte ceva esenţial. Stilul acela de a trăi îţi construieşte o dependenţă. Fericirea e în debut. Aşa cum mi-a explicat cu maşinile. Te bucură la început. Apoi îţi intră într-un firesc. Te obişnuieşti şi eventual sfârşeşti într-un tip de dependenţă de sentimentul pe care l-ai avut iniţial. Şi trebuie să iei alta. Eşti obligat la a trăi aşa. Pentru că miza e a fi fericit. Nu a avea. Să plecăm de la o premisă. Pe un milionar în euro îl face fericit o maşină de 300 000 de euro. Pe mine una de 30 000. Sunt de 10 ori mai nefericit ca el? Nu. Fericirea de tipul ăsta e într-o relaţie direct proporţională cu aşteptările. Dar nici măcar asta nu contează. Important e că nu durează. Toate achiziţiile se integrează în viaţă în acelaşi sistem în care o fac drogurile. Pentru că pornesc de la acelaşi principiu. A-ţi întreţine fericirea artificial. Şi în prima etapă merge. Dar creşte miza. Aşa  un om ajunge să nu se poate instala în mulţumirea de a administra o avere de 10 000 000 de euro. Banii aştia devin puţini. Împreună cu ei cresc proporţional şi aşteptările. Tot ce e construit artificial are destinul acesta. Eu cred în parcursul logic pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru a fi fericit. Cred că a avea relaţii cu 10 femei simultan e o nefericire. Pentru că nu vei fi îndrăgostit de niciuna. Cred că a ajunge să ai zeci de milioane de euro e o nefericire. Pentru că nu ajungi fără să sacrifici ce e important în tine. Cred că a-ţi dori să fii Dumnezeu e o nefericire. Pentru că asta a făcut Lucifer. Şi cred foarte tare că melodia asta e esenţială. Cred că melodia lui Chirilă explică tot.

What is happiness? ( 2 )

June 21, 2011 § Leave a comment

Îmi explica unul dintre oamenii mei importanţi. Shakespeare e considerat cel mai mare scriitor al literaturii universale. A scris 37 de piese de teatru. Dintre toate, lumea a reţinut 2. Dintre cele 2, în mare se mai ştie o singură replică. “A fi sau a nu fi”. Cam asta e importanţă scenei respective. Imensă replică, dacă din cel mai mare scriitor atât s-a reţinut în mare. Citeam într-o carte a unui jurnalist de la “New York Times”. Îl cheamă Dave Ramsey.

“Publicitatea deşănţată de care s-a lăsat păcălită America a dus la situaţia în care cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, cu bani pe care nu-i avem, ca să impresionăm oameni care nu ne plac”.

Lumea e moblizată de verbul “a avea”. Şi isteric dezinteresată de “a fi”, în sensul în care se întreabă Hamlet cu craniul în mână. Se trăieşte într-un tip de ruptură a logicii. Spun asta privind şi în jur. Nu doar deaprte. E un tip de faliment al logicii. Să cumperi doar ca să ai. Să ai doar ca să se vadă. Să se vadă, doar ceea ce ai. Dar să te preocupi mai mult de ceea ce nu ai, decât de ceea ce ai. Să vrei să ai şi nu să fii. Să vrei să fii, doar ca să ai. Să vrei să ai, doar ca să fii. Şi să nu poţi să fii, fără ca să ai.  După părerea mea, înseamnă a trăi tâmp.

What is happiness? ( 1 )

June 20, 2011 § Leave a comment

Vanilla Sky, din câteva motive, e pentru mine un film esenţial. D-aia tot zic de el. Sunt construite perfect idei decisive. Una dintre ele. Înainte de prăbuşire, după ce Tom Cruise a luat decizia să mai greşească o dată, Cameron Diaz îi pune o întrebare tare de tot: “What is happiness to you, David?” . Pentru el era şi retorică şi tardivă. Urma prăbuşirea. Avusese şansa cu 5 minute înainte să şi-o definească. Îi putea fi totul evident. A ales să mai greşească o dată. Aia e una dintre întrebările esenţiale. Dacă ai reuşit să răspunzi bine, viaţa se simplifică superb. Trebuie să-ţi răspunzi cinstit. Şi să-ţi fie suficient să fii fericit. Pentru că, « Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently viewing the archives for June, 2011 at Mindfields.