Interviul cu MM Stoica

May 13, 2011 § Leave a comment

E într-o dinamică dificilă a evaluării. Stârneşte în jur doar două certitudini. Prima e că nu trece nevăzut. A doua e că se pricepe foarte bine la ce face. Dincolo de ele, totul ţine doar de dinamica opiniei. De momentul în care faci un stop cadru. MM Stoica e ba uşor de simpatizat, ba greu de urmărit. E ba simpatic, ba antipatic. Ba vesel, ba nervos. Ba optimist, ba prăpăstios. Ba prieten, ba duşman. Ba exemplu, ba contraexemplu. Dintre toate contradicţiile acestea, s-a născut un tip care face ca fotbalul să fie uneori mai interesant după, decât în timpul lui. S-a născut un destin interesant, al unui om plecat fără mari perspective în viaţă şi ajuns lider într-un spaţiu în care se conjugă şi celebritatea, şi banii, şi pasiunea.

Ce ai vrut să devii?

Inginer metalurg. N-aveam altă soluţie. Mi-aş fi dorit să devin ziarist. Erau vremuri ciudate, trebuia să ai dosar. Eu n-aveam unul extraordinar. Voiam să continuu tradiţia familiei, pentru că părinţii mei, ambii, au fost ingineri metalurgi. Începusem să-mi iubesc meseria. Chiar dacă nu mergeam prea des la şcoală, de învăţat învăţam. Devenisem bun la ceea ce făceam, eram împăcat cu situaţia şi-mi doream să ajung să conduc combinatul.

N-ai vrut să fii fotbalist?

Am făcut fotbal. Doar că nu puteam trece de Divizia B. Eram conştient de ceea ce-mi lipsea. Plus că trebuia să muncesc mult şi era complicat să şi munceşti, să şi faci fotbal.

Cum era Galaţiul în copilăria ta?

L-am şters din memorie când l-am părăsit. N-a fost un oraş care să-mi placă mult. La 37 de ani, mi-am impus să încep altă viaţă în Bucureşti. E un oraş pe care-l urăşti cât nu-l locuieşti. Când ajungi aici, îţi e imposibil să mai pleci. Nu m-aş vedea trăind din nou în provincie. Bucureştenii, în schimb, nu-mi prea plac. Sunt oameni care le ştiu pe toate şi nu ştiu nimic.

Pe părinţii tăi cum ţi-i aduci aminte din copilărie?

Pot să fac o comparaţie între cum mă purtam eu cu ei şi cum se poartă fiică-mea cu mine. Eu mi-am idolatrizat părinţii. I-am iubit şi-i iubesc în continuare. Când mergeam în vacanţă şi ştiam că urmează să vină după mine, nici nu plecau din Galaţi cu maşina că eu îi aşteptam pe gard să-i văd primul când dau curba şi vin. Tata este idolul meu. Este cel mai priceput om pe care l-am cunoscut.

Ţi-a spus vreodată că e mândru de tine?

E ardelean. E mai rece. Mama îmi spune de multe ori. Chiar dacă nu poate să treacă o zi fără să-i sun sau să-i vizitez – pentru că i-am adus în Bucureşti – ne contrazicem permanent. Dar ştii că asta duce la progres.

Când mama ta a făcut acum câţiva ani un infarct, ai luat în calcul faptul că s-ar putea s-o pierzi?

Da. Eu mă şi panichez uşor. De multe ori m-am gândit. Făcea nişte crize de angină pectorală şi astea sunt groaznice, mai ales pentru cei din jur. Pare că o pierzi. Mi-a fost greu şi, chiar dacă au o vârstă, sunt bine. Merg în concedii, vizitează Europa. Tata conduce mii de kilometrii, deşi în iunie face 77 de ani.

Tu cum te vezi la bătrâneţe?

Nu prea mă văd. Sunt prea nebun să trăiesc aşa mult. Parcă nu mă văd încurcându-i pe alţii.

Te poţi gândi estimativ câte meciuri ai văzut?

Cred că zeci de mii… De când sunt în Liga I, am numărat o dată peste 600 de meciuri în care am suferit.

Dacă înmulţim miile de meciuri cu 90 de minute, putem constata cât timp din viaţă stăm şi ne uităm la fotbal. Ne ies aproape ani.

Am şi ratat multe meciuri. Că înainte nu puteam să le văd pe toate. Două chestii nu-mi iert. Nu l-am văzut pe Maradona jucând pe viu şi n-am fost la un concert al lui Freddy Mercury.

Care e melodia preferată?

Bohemiam Rapsody. Dar toate îmi plac. Când sunt mai încărcat negativ, ascult Queen. Orice melodie.

De ce ne place fotbalul?

Pentru că suntem bărbaţi. Pentru că suntem inteligenţi. Altfel am fi înnebuniţi după wrestling.

Ce te-a învăţat fotbalul?

M-a învăţat că, în momentul când urmezi o logică, devine imposbil să nu ai rezultate.

Îţi aduci aminte cum l-ai cunoscut pe Gigi Becali?

Eram la Galaţi. L-am cunoscut când am ajuns întâmplător să văd un trial pe Ghencea. Nu preluase Steaua încă. Şi mi-a zis: „Bă, te-am văzut la televizor. Tu eşti băiat deştept”. Apoi m-a invitat la botezul fiicei lui celei mici. Undeva prin 2000. Faptul că m-a căutat să vin la Steaua m-a surprins. Eu în ziua aia trebuia să semnez cu Rapidul.

Soţia ta îţi înţelege meseria? Înţelege fotbalul?

Soţia mea s-a obişnuit să trăiască prin mine.

Pari un tip greu de suportat acasă.

Nu. Sunt senzaţional acasă. Singura problemă e că nu stau deloc acasă. De dormit dorm foarte liniştit. Nu deranjez pe nimeni. Nu sunt greu de suportat. Într-adevăr, nu pot să trec neobservat. Eu sunt ori simpatizat, ori antipatizat. Aşa am ajuns în al 20-lea an în cariera asta. Sunt printre cei mai vechi, deşi am stat tot timpul în linia întâi. N-am fost în tranşee. Am fost înaintea lor. Câteodată, mi-am mai prins mantaua în sârma ghimpată. Am avut şansă. Gloanţele doar mi-au vâjâit pe la urechi. Asta e treaba. Nici cu grenade nu mă mai pot deranja prea tare.

Pe soţia ta când ai cunoscut-o?

Am cunoscut-o în 1986. După doi ani am ajuns împreună şi după încă doi ani ne-am căsătorit. E ceva timp. E ceva timp şi povestea e complicată. Viaţa privată e viaţă privată. D-aia urăsc ce se întâmplă în România. Vedete care abia trec strada… Sunt promovaţi cei care înjură mai tare. Nici măcar mai frumos.

Citisem la un moment dat faptul că fiica ta îşi doreşte o carieră în modeling. Nu ţi-e frică de faptul c-o să intre în lumea asta?

Deocamdată nu ştie ce-şi doreşte. N-o să ajungă acolo. Nu e genul care să accepte compromisurile care se fac acolo.

Sau n-o laşi tu.

Nu. Eu o las să facă absolut tot ce vrea. Atâta timp cât se comportă ca până acum, n-am nicio emoţie.

Sincronizez cu ce-mi povesteai despre relaţia ta cu părinţii. Îmi spuneai despre o diferenţă. Care e?

E altă generaţie. Eu privesc din perspectiva copilului meu. Nu e atât de apropiată de noi cum eram eu de părinţii mei. Bine, eu sunt şi un tip mai special din punctul ăsta de vedere.  Refuz să mă gândesc că va veni clipa când îmi voi pierde părinţii. Nu ştiu cum aş trece peste asta. Dar tinerii de azi sunt mai reci. Nu ştiu dacă toţi, cel puţin fiica mea e. Dar e mai bine. Să ştii că pentru mine, egoismul e o mare calitate.

Ultima întrebare. Ai 45 de ani. Care e cea mai importantă certitudine pe care o ai până acum?

Certitudinea mea e că nu există nicio certitudine. Viaţa e imprevizibilă. Dacă cineva îmi spunea, când m-am apucat de meseria asta, că o să ajung să conduc Steaua şi că o să fiu la câteva minute de o finală de cupă europeană, îi spuneam că bate câmpii. Nu poţi să ştii ce te aşteaptă. E posibil acum să vorbesc în calitate de manager general al Stelei, să mă urc în maşină şi sa ajung un simplu cetăţean.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu MM Stoica at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: