Interviul cu Puya

March 31, 2011 § Leave a comment

Te-ai adaptat la toate vremurile în care te-am ştiut.
Îmi place schimbarea, nu-mi place rutina. Nu m-am obişnuit niciodată să fac aceleaşi lucruri. Te schimbi odată cu lumea. Faci parte din oamenii ăia.
Câţi ani ai?
Am 31. Eu tot timpul am arătat mai mic. În clasa a IX-a, la liceu, nu prea mă vedeam din bancă. Aşa mă puneau profesorii absent.
Ai devenit un om serios?
Cât de serios poate fi un artist… Seriozitatea şi arta nu fac o casă bună. Când devii prea serios, nu-ţi mai găseşti chestia aia umană.
Te simţi mai potolit?
Mă potolesc din când în când… aşa. Potolitul ăsta nu e un lucru bun. De ce să fim… auzi, potoliţi?! « Read the rest of this entry »

Advertisements

Aseară…

March 30, 2011 § Leave a comment

S-ar putea ca seara să am cea mai mişto viaţă din lume. Şi uneori stau admirativ. Admir felul în care se construieşte în jurul meu finalul zilei. Şi-mi desenez serile în perspectiva asta. Seara, în sufragerie la mine e un tip de linişte pe care se poate construi. Seara e spaţiul vieţii mele din care îi exclud superb pe imbecilii pe care ziua mi-i impune în preajmă. Seara e mişto. Aseară în timpul liniştii, dinspre bulevard am auzit o frână care a durat vreo 5 secunde. A durat suficient încât s-o conştientizez şi să apuc să mă gândesc. Timp de 5 secunde m-am gândit la omul acela sperând să reuşească. Nu ştiam contextul. Ştiam doar frâna. Probabil toţi cei în sufrageriile cărora era suficientă linişte încât să audă, s-au gândit instinctiv aşa. N-a reuşit. Frâna a sfârşit într-o bufnitură. A intrat în ceva. Asta e o chestiune etern alambicată ca decodificare. În lumea asta se întâmplă lucruri cu voia lui Dumnezeu şi lucruri cu voia omului. Probabil că după o perioadă în care voia omului a fost sa întoarca obsesiv şi interesant privirea dinspre Dumnezeu, există un moment incepand cu care şi el întoarce capul.

« Read the rest of this entry »

Define the essential in 24 seconds…

March 28, 2011 § Leave a comment

Azi…

March 26, 2011 § 1 Comment

O săptămâna întreagă m-au înnebunit emisiunile de sport cu meciul care urmează. Înaintea oricăruia ai senzanţia că planeta întreaga,  ca persective, ţine de rezultatul final. Şi oricât de mult te-ai împotrivi, oricât ai încerca să rămâi ca un om normal, bă în faţa asediului emisiunilor de fotbal, nu poţi negocia. Si în timp ce mi se părea meciul capital, mă sună deja celebrul meu prieten, producător al unei emisiuni decisive, de fobal. La 8 începe meciul, el mă sună pe la 4. Că are 2 bilete în plus la film, pentru ora 9. Dacă nu care cumva mă interesează.

the 25th

March 25, 2011 § Leave a comment

Eram cu nişte oameni la o cafea. Vorbeam nişte treburi tari de tot. Ca de obicei. În contextul ăsta unul dintre ei întreabă: “În cât suntem azi?E 25?!”. Dar nu asta a contat în viaţă, el continuând teribil. Sub privirile tuturor, a prăbuşit abrupt şi uşor decisiv o concluzie… “de azi în 9 luni e Crăciunul”. Mi s-a părut perfect. Apropo… unde faceţi revelionul?

Exerciţiu de sinceritate… despre inspiraţie

March 24, 2011 § Leave a comment

E o idee pe care am alcătuit-o în mai mulţi ani. Pare completă. Probabil nu e. Petre Ţuţea vorbea despre povestea cu mărul lui Newton care a căzut. “Dacă Newton se gândea până la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic. Dar el e mult mai înţelept. Când a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia a zis că a fost inspirat”. Am fost atent la inspiraţie. Ce diferenţe serioase sunt între zilele în care am inspiraţie şi cele în care n-am. Eu sunt atunci când n-am. Omul e atunci când n-are. Inspiraţia e o chestiune care-l depăşeşte. Vine ori de la Dumnezeu ori de la diavol. Resorturile omului sunt limitate. Inspiraţia vine doar din relaţia cu cei 2. Dacă îmi explici că ai nevoie să fii drogat ca să devii creativ, îţi explic logic cine-ţi determină creativitatea. Şi atunci o mare parte din muzica mişto îţi vinde o stare de infatuare. Infatuarea te face să ratezi constant relaţia cu Dumnezeu. Apoi succesul se petrece atâta vreme cât nu-l constaţi. Când îl conştientizezi cazi ca Nadia în timpul lui. Se numeşte suficienţă. Îţi devi suficient. Îţi permiţi să-ţi conştientizezi succesul doar când inspiraţia nu-ţi vine de la Dumnezeu.

It’s complicated… drept la replica

March 23, 2011 § Leave a comment


Dana si-a rezervat dreptul de a-mi da o replica in urma celor scrise de mine ieri. “Întrebata fiind ce certitudini am în legătură cu barbatii, am expediat problema răspunzând genial: complică tot. Cum apare un barbat în jurul a ceva, cum treaba se complică spontan şi aproape iremediabil. Da vedeţi pe feţele lor ce complicată e treaba. Ce luptă duc barbatii să pară. Cât durează să le iasă . Cât de complicat se face (de)plasarea unui barbat. Se deprima pentru câţiva centimetrii în minus. Ce putin păr au de gestionat. Cât de multe chestii au de pastrat. Cât de multe reviste au de citit. Cât de multe nimicuri consumă. Cât de putine întrebări(isi) pun. Cât de multe vise (n)au. Cât de multe haine au de purtat. Cât de multe emoţii manageriază. Cât de multă nevoie au de admiraţie. Ce lupte importante au de dus să convingă femeile să devină (ne)serioase. Cât de multe femei au de (ne)refuzat. Cât de complicat e să devină tati. Cât de complicat e să fie tati. Şi hai să dau un exemplu spectaculos. Mă uitam cu Radu la filmul “Eu si Marley”. Ea, Jennifer, il anunta pe el,John, ca vor avea un al treilea copil. Radu sta. Se gandeste. Se uita. Şi iată ce idee construieşte: asa faceti toate, ziceti ca vreti unul si pe urma nu va mai opriti. Băi e simptomatică ideea şi construcţia. Şi… în concluzie, ce luptă duc să pară similari femeilor, pentru ca în final să revină la statutul, un pic mai dezavantajos… de barbati.”

Where Am I?

You are currently viewing the archives for March, 2011 at Mindfields.