Maria

January 31, 2011 § 5 Comments

Băi m-a sunat Maria. Celebra Maria. Maria e una dintre prietenele mele importante din liceu. Maria m-a ajutat s-o cuceresc pe cea de care am fost înrăgostit până am intrat la facultate. Maria e cumva decisivă. A intervenit inspirat când n-o mai scoteam la capăt. Fata de care am fost îndrăgostit tot liceul se îndrăgostise de altul. Pe vremea aceea nu ştiam o treabă pe care a spus-o Varujan Vosganian. Ea nu trebuie cucerită. Trebuie convinsă să coboare. A fost o săptămână importantă. În fiecare zi trebuia s-o surprind cu ceva. Maria a avut idei decisive. Tare de tot Maria. M-a sunat săptămâna trecută. Cu ce se putea ocupa acum cu altceva decât chestiuni decisive. Maria are de un an o firmă de surprize. Adică…… http://www.fiimagician.ro

FlashForward

January 28, 2011 § Leave a comment

M-am blocat la serialul ăsta. E cel care-mi certifică o teorie. Oamenii nu ştiu ce să-şi dorească. 2 dintre cele mai importante dorinţe cu care se trăieşte în viaţă sunt nişte catastrofe. Aveam certitudinea că a trăi veşnic e o dramă. Şi simultan e cea mai importantă dorinţă. Oamenii vor să fie veşnici. Vă daţi seama ce-ar însemna pentru angajatele Metrorex să vândă cartele 200 de ani. Cealaltă dorinţă importantă e să ştim viitorul. Domne să ştim ce ne aşteaptă. Asta ne mai lipsea. Oricum trăim prezentul ba în trecut, ba în perspectivă. Ba ce bine era, ba cum naiba o să fie. Trecutul e o certitudine, viitorul e abstract. Dar niciodata predestinat.  “Every second is another chance to turn it all around”.  Am ajuns la episodul 11.

Mamei mele…

January 26, 2011 § 1 Comment

M-a învăţat că dezamăgirea e doar sfârşitul amăgirii. Că atâta vreme cât toată lumea este în viaţă, o luăm de la capăt considerând că am avut doar o zi proastă. M-a învăţat să fiu un om fericit. M-a învăţat că depinde de mine dacă devin domnul Buzăianu sau nea Radu. M-a învăţat că cele pe care le am sau mi se vor da, nu sunt gratis. Că totul are un preţ. Fără să-şi propună, m-a învăţat că în afară câtorva oameni apropiaţi, trebuie să mă aştept de la oricine la orice. M-a învăţat să nu mă surprind surprins. M-a învăţat să-mi placă melodia “om bun”. Şi m-a învăţat că unul dintre lucrurile importante pe care nu le vom ştii niciodată e când se termină binele. Asta ne face să fim atenţi la el. M-a învăţat să devin Radu Buzăianu. Îi mulţumesc şi-i spun “la mulţi ani”.

Aplauzele

January 25, 2011 § Leave a comment

Îmi plac finalurile spectacolelor de teatru. Îmi plac finalurile. Îmi place aplaudatul sincer. Am o admiraţie pentru cei care se pricep să facă ceea ce eu aş face dar nu mă pricep. Îmi place talentul actorilor. Îmi place de pildă Horaţiu Mălăele. Mi-am dat seama de o distanţă importantă. De la el la Mihai Morar de exemplu. Ăsta plăteşte oameni să vină să râdă la glumele lui. Plăteşte oameni să-l aplaude. E adevărat, nu doar el. La teatru e la fel doar că invers. Acolo oamenii se înghesuie să plătească pentru ca-n final să aplaude sincer.  E un tip de emoţie interesantă.  Ajungi la ea într-un parcurs. O înţelegi doar în finalul unor trăiri pe care talentul oamenilor ălora ţi le propun. “Ce om renunţă să-şi împlinească propria personalitate, dând viaţă unor himere? Cine şi de ce face asta? E o tainā”. Eu un citat din conversaţia mea cu Horaţiu Mălăele. Apare vineri.

Momente şi Schiţe

January 21, 2011 § Leave a comment

  • Eram la cafeneau redacţiei de dimineaţă. Priveam descurajat spre televizor. Se termina un film prost. De cinci minute curgea dramatic distribuţia pe ecran. Câtă lume a avut senzaţia că face ceva în timp ce nu făcea nimic. Câţi oameni au treabă într-un film prost. Întrebarea importantă e când se filmează un film prost, există această asumare? Când povestesc despre ce fac, explică resemnaţi că filmează o prostie? Oamenii angrenaţi în chestiuni mediocre îşi înţeleg ridicolul?
  • Mergeam spre cafeneaua Ralucăi de pe lângă Palatul Cotroceni. Era întuneric. Treceam competent pe lângă intrarea lui Băsescu. Atunci Dana m-a întrebat superb, sincer şi dezorientat. “Ce cimitir e ăsta?”
  • Aseară am stat de vorbă cu Andrei Pleşu la un eveniment. Mi-a spus că am “o bună măsură”. E dintre marile complimente. Iar la marile certitudini am trecut-o şi pe cea conform căreia îi cunosc pe toţi cei pentru care am o simpatie.

Andrei Pleşu

January 20, 2011 § Leave a comment

“Vorbesc serios. Mai ales când glumesc”.

În ultima vreme…

January 17, 2011 § 6 Comments

…m-am săturat. M-am săturat să întorc privirea. România urâtă trăieşte din capacitatea noastră de a face abstracţie. Atâta mi-am sucit capul că nu mai ştiu să-l ţin drept. Atâta am închis ochii că nu mai ştiu să-i deschid. România mea trăieşte cu ochii larg închişi. Atâta ni s-a părut că nu există pădure fără uscături, că am  uitat că era şi pădure. Respiram dioxid de carbon cu o euforie tâmpă. Atâta am privit superior spre buruienile din grădină, că am ajuns să îngrijim atent buruiană cu buruiană. Atâta ni se spune că nu existăm că a început să ni se şi pară. Există un parcurs al catastrofei. În toate ipostazele ei. Prima etapă e cea a amestecării. Apa când intră în relaţie cu noroiul sfârşeşte prin a fi o baltă. Băltim. Stăm interesanţi cu pricioarele în baltă. Se poartă cizmele de cauciuc. Înloc să facem kanale de scurgere a scursurilor, ne încălţăm adecvat. Ne adecvăm la inadecvat. În ultima vreme m-am săturat. Băi… regele e gol. « Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently viewing the archives for January, 2011 at Mindfields.