Trandafirul erotic

October 31, 2010 § 7 Comments

Ieri am vrut să-i demonstrez Danezei că sunt extraordinar. Şi după ce vineri seară m-a enervat, am hotărât să-i cumpăr, culmea, tot eu o floare. Domne ca gest produs de un tip extraordinar. Aşa am gândit eu lucrurile. Ajuns la faţa locului, lucrurile au fost puţin mai complicate de atât. Iată un scurt dialog prin care am trecut, ca într-un final să ajung să par un tip extraordinar, cu o floare în mână:

Eu: Doamnă aş vrea să iau un fir de ceva… ce părere aveţi despre treaba asta?

Aia: Păi ce să vă dau eu dumneavoastră?

« Read the rest of this entry »

Advertisements

N-am inspiraţie… n-am nimic… n-are nimic…

October 28, 2010 § Leave a comment

Stau şi privesc nervos în jur. Înjur. A fi prostdispus înseamnă a vedea tot. Tot ce e mai rău. Sunt mai puţin predispus la concesii. Sunt indispus. Azi sunt obiectiv. Nu nuanţez. Doar bombăn. Azi văd doar proşti. Nu am chef azi, n-am chef de nimic. Prea mulţi proşti au ajuns prea deaparte. Azi îi văd pe toţi. Ieri mai întorceam capul. Priveam în jos, în sus, oriunde. Numai în ochii pe ăştia nu-i priveam. Nu mă priveşte prostia lor. Dar prostia nu e personală. Personal cred că proştii îmi strică prea multe zile, doar pentru că există. Există proşti gata să-i aplaude tâmp. Tâmp e şi ăsta de face stand up comedy şi nu ştiu cum naiba e în lista mea de messenger. Messengerul îl distruge. Îmi dă linkuri cu glumele lui. Îmi vine să-i zic. Că altfel par ipocrit. D-aia mă enervează ăştia. Că dacă le zic, par un om rău. Dacă nu le zic, par ipocrit. Mă enervează ăştia ipocriţi. Toţi sunt ipocriţi. Toţi care mă enervează. « Read the rest of this entry »

Conversaţii cu bunicul meu

October 25, 2010 § 2 Comments

Şi stăteam şi mă gândeam… de unde s-a plecat şi unde suntem. Băi nu cumva să bifaţi ce scriu la discursuri misogine. Să nu aud aşa ceva, că nu vă mai povestesc. Bunicul meu a venit acum câteva săptămâni în vizită să repare ceva. Întrebarea, ori în vizită ori să repare ceva, n-are rost. La el sunt indisociabile.  Dana a plecat la cumpărături şi noi stăteam de vorbă. Şi-n timpul ăsta îmi explică cum o apreciază pe Dana. Ceea ce e normal. Pe un ton admirativ mi-a povestit că-i place că merge la cumpărături, că uite ce gospodină e. Dana era cu o prietenă. Făceau shopping. Îşi cumpărau haine. Bunicul meu nu a luat niciodată în calcul că Dana la cumpărături poate să n-aibă legătură cu postura de gospodină. Şi nici eu nu i-am stricat percepţia. Şi a doua idee care mă face să zâmbesc, e cum postura de gospodină în opţiunile judecăţii bunicului meu e prima. La mine e cumva ultima. Şi stăteam şi mă gândeam… de unde s-a plecat şi unde suntem.

La ce te uiţi prima dată

October 22, 2010 § 1 Comment

Sunt fascinat întotdeauna de ce se spune la întrebarea asta. Răspunsul e un fel de cursă a celor întrebaţi, cu propria prostie. Dar ceea ce îmi place nu e cursa, ci deznodământul. Întotdeauna prostia învinge. E o luptă cumva nedreaptă, pentru că cei care intră în competiţie sunt întotdeauna mai proşti ca ei înşişi. E un fel de reeditare a ideii “pe cât eşti de mare pe atât eşti de prost”. Pentru că oricât de mare ai fi, întrebarea asta produce o prostie mai mare. Pentru că prostul este într-un exerciţiu permanent de a fi interesant. Şi atunci ca bărbat spune că se uită la gleznele femeii prima dată. Pare un răspuns rafinat. Proşti fiind sunt şanse mari nici să n-ajungă să-i vadă glezna. Varianta feminină a răspunsului ăsta e că prima dată se uită la unghiile bărbatului. Îţi dai seama câţi cretini preocupaţi să-şi îngrijească unghiile tresar. Şi de obicei cretinismul se produce într-o continuitate. Pe principiul o nenorocire nu vine singură. După unghii, îţi explică cum se uită la pantofi. Să nu fie neîngrijiţi. Bă normal la cap fiind nu poţi să te uiţi prima dată decât la faţa omului. Dacă acolo totul e în regulă, gusturile se diversifică. Probabil cum e îmbrăcat sau îmbrăcată e următorul punct de reper. Nici întrebarea n-aş fi zis că e foarte reuşită. Acum mi se pare esenţială. Dacă o să fie cazul să angajaz pe cineva, de la întrebarea asta plec.

diseară… studio 54

October 21, 2010 § Leave a comment

Îmi place Gaia. Ţara este e într-o relaţie catstrofală cu bunul gust. Ăla e locul care mă contrazice. Diseară petrecere Studio 54. Chestii de gust…

Între nori şi soare

October 20, 2010 § 1 Comment

Starea de bine depinde de prea multe inconstante. Oamenii sunt fericiţi când e soare afară. Pare ridicol. Vremea e ceea ce vorbeşti când nu ai ce să vorbeşti. E ceea ce au oamenii în comun. Asta pricep. Ce nu pricep e de ce o iau oamenii în serios. De ce sunt oamenii supăraţi că sunt nori afară. De ce sunt bărbaţii supăraţi că şi-au dat ăia autogoluri aseară. E o incapacitate în detaşare. Starea de bine e prea fragilă, pentru că e construită pe instabilităţi. Mă gândeam cum poate fi construită o zi proastă pe disproporţia constantă în reacţii. Mă enervează un imbcil că depăşeşte dimineaţa coloana şi se bagă în faţa maşinii din faţă. Data viitoare când voi fi deranjat de ceva am să am o reacţie disproporţionată. Cel nedreptăţit de mine prin disproporţia dintre faptă şi reacţie, va reacţiona la rândul lui în următorul dialog contradictoriu, tot printr-o reacţie exagerată. Pentru că psihicul e fragil. Voi vă daţi seama ce se întâmplă în creierul neted al omului simplu, după ce ăia şi-au dat autogol aseară. Mai şi plouă azi. Şi mai apar şi eu într-o reacţie exagerată. Aşa se crează calvarul unei femei măritată cu un prost. A doua zi afară e soare. Şi-ţi pare rău. Îţi iei un tricou galben, dar mergi în lumea în care starea ta imbecilă de ieri a făcut prăpăd. Morala nu e că trebuie să fim nişte oameni mai buni. Nici că Dumnezeu e de vină că mai bagă nori. Ci că fotbaliştii trebuie să fie mai atenţi pe faza de apărare.

Ce mă enervează azi

October 19, 2010 § 1 Comment

De la o vreme încoace mă scoate din minţi ceea ce unii înţeleg a fi ospitalitate. Eu decodific acest comportament tot aşa, doar că invers. Îi zic umilitate. În relaţie cu tot ce vorbeşte o limbă străină, românul practică umilinţa şi discursul pesimist. Mi se pare tot mai penibilă concentrarea comentatorilor de meciuri de fotbal, când vine vorba pronunţiei de nume chinezeşti. Nu există om mai transpirat, ca ştiristul care trebuie să citească un nume portughez. Ei, în schimb n-au nicio emoţie în timp ce strâmbă nume româneşti. Dar nu asta e ceea ce vreau să spun. Ceea ce pe mine mă interesează e cum de Bucureşti e Bucharest în timp ce New York e New York. Sau Paris e Paris. Băi eu nu înţeleg logic demersul de a traduce unele nume proprii. Nu toate. Unele da, altele nu. Grecia e în general Greece. Dar pentru ei e Ellada. Spania pentru noi e Spania. Pentru ei e Espania, doar că ea în general e Spain. Băi sunt eu nebun? America e America. Londra se complică. La ei e London. La francezi e Londres. Băi da Paris e Paris peste tot. Sau Amsterdam la fel. Da Olanda e ba Nederland. Ba Holland. Şi nu e nimeni intrigat de incorenţa asta penibilă. Poate sunt eu nebun. Dincolo de faptul că mi se pare ridicol să traduci un nume propriu, nu înţeleg cum o lume întreagă e în halul ăsta al haosului în exprimare. Adică măcar să le traducă pe toate.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for October, 2010 at Mindfields.