Incredibilii

August 28, 2010 § 2 Comments

Am fost în concediu, ceea ce nu li se întâmplă şi acestor catastrofe de la televizor, pe care moderatorii mi le vând ca fiind vedetele ţării ăsteia. Admir obiceiul televiziunilor de a difuza reluări vara, în timp ce prezentatorii sunt în vacanţă. De pildă, mă uitam la Mihai Morar care în cadrul emisiunii lui a realizat un interviu incendiar cu Bianca Drăguşanu, în timpul căruia înţelegeai că duduia e o fată frumoasă, independentă şi îndrăgostită. Îl felicit pe celebrul prezentator şi-i doresc cât mai multe reluări ale incredibilului interviu.

În vacanţă am mai înţeles o treabă. Eram la o emisiune şi în timp ce aşteptam să intru, am ascultat discursul unei ziariste care mă preceda. Ea explica, într-un tip de entuziasm dramatic, cum e într-o relaţie de prietenie cu Ogică şi ce fel de băiat simpatic e. Sunt multe emisiuni şi multe tabloide care trebuie alcătuite zilnic cu ştiri mondene, pentru ca aceia precum cea pe care o aşteptam să-şi termine discursul să-şi ia la finalul lunii banii. Şi atunci sunt inventate şi promovate personaje disponibile în ideea de a familiariza publicul cu viaţa lor tristă şi celebră. Asta ştiam şi am mai scris. Ceea ce am înţeles ascultând discursul acela cu prietenia lui Ogică e că presa mondenă de acum e plină de indivizi şi individe mediocre. În meseria asta trăieşti şi din talentul de a-ţi întreţine relaţii cu celebrităţile ţării. Cu Elan Schwartzenberg e greu să ai un dialog mai lung de două minute prost fiind. E un individ mai complicat. La fel Andrei Gheorghe. La fel Andrei Hrebenciuc. La fel Dan Chişu. La fel Florin Chilian.

Între timp o ascultam şi o înţelegeam. Oamenii ăştia din presa mondenă au creat şi promovat personaje cu care să poată comunica la nivelul lor intelectual. Atunci sunt prieteni cu Ogică. Cu Mărculescu. Cu Maria Cârneci. Cu Viorel Lis. Cu Simona Sensual. Cu Jean Paler. Cu ăştia şi cu astea. Concluzia teoriei e că aşa au ajuns vedete aceste catastrofe. Promovate şi promovaţi de oameni mediocri, interesaţi ca ei să fie atât de celebri, încât să poată discuta cu ei având senzaţia că vorbesc cu oameni din showbiz

§ 2 Responses to Incredibilii

  • Silvia says:

    “Oamenii ăştia din presa mondenă au creat şi promovat personaje cu care să poată comunica la nivelul lor intelectual ” …sunt total de acord. Ei se folosesc mereu de scuza ‘asta se cere, asta oferim publicului’. Atunci cum se face ca pe mine personal ma atrag reluarile emisiunii Profesionistii, moderata exceptional de Eugenia Voda? Poate pentru ca distinsa doamna e cu intrebarile potrivite la purtator de fiecare data? Poate pentru ca invitatii sunt de o calitate exceptionala? Poate pentru ca de fiecare data dupa terminarea emisiunii zambesc si simt ca am mai invatat ceva? Nu stiu…s-ar putea sa fie din cauza ca nu-l pot suporta pe Ogica.
    Zi frumoasa tuturor!

  • Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Incredibilii at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: