Ele

Am o teorie. Femeile privesc aspiraţional spre bărbaţi. Vor să fie bărbate. În tot desfăşurătorul destinelor lor asta este miza. Femeile vor să ajungă bărbaţi. Discutăm deja despre obiceiul lor de a se lăuda că sunt bărbatul în casă. N-am auzit pe niciunul dintre ei să-şi asume cu mândrie postura de femeie în casă. Bărbaţii vor să fie bărbaţi. Ca şi femeile. Dăm exemplu de primă dramă rezultată de aici. Femeile sunt uşor atehnice. N-o scot la capăt prea bine cu  ideea de maşină. Cele mai ilare momente petrecute în maşină le-au avut protagoniste. Dacă spontan o maşină tinde să intre uşor pe banda ta, încercând să treacă prin tine, e vorba fie de o femeie la volan, fie de un bărbat care vorbeşte la telefon. Cu una dintre ele. Ele toate au la volan aceeaşi postură. Cea a omului care îşi impune emotiv o atitudine relaxată. Vor să fie  bărbate. Vor să pară stăpâne pe situaţie. Şi asta le generează un tip de rigiditate cu care sunt convinse că oglinzile retrovizoare sunt un moft. Bine că de mic mi se părea că e un tip de nedreptate permanentă ce li se întâmplă bărbaţilor. Femeile pot să poarte pantaloni, da bărbaţii nu pot să poarte fuste. Acum am înţeles despre ce e vorba. Femeile privesc aspiraţional spre bărbaţi. Ei fiind evident mai reuşiţi.

Timişoara

Sunt unul dintre cei îndrăgostiţi de acest oraş plin de oameni civilizaţi şi superbi. Aici ghioceii înfloresc prima dată. Păsările călătoare, toamna mai trec o dată prin Timişoara, înainte să plece în ţările calde. Ploaia înainte să plouă în România plouă puţin în Timişoara. Soarele străluceşte acolo, si o rază, două, de mai rămânm, mai încălzesc şi restul ţării, ca un compromis. Când pe cer vi se pare că luna nu se vede de nori, habar n-aveţi de capul vostru. Luna e la Timişoara. În principiu lumea a început la Timişoara. Cu gândurile acestea am ajuns eu acolo acum un an. De cum am intrat în oraş cu un taxi, am aflat de la şofer că majoritatea e gata să-l voteze pe Băsescu. Cu vrreo 2 ani în urmă, am vizitat oraşul cu nişte colege care îl cunoşteau. Am fost în centru, care mi s-a părut mişto. Problema a început când am întrebat “acum unde mergem?”. Că se cam terminase oraşul.

Incredibilii

Am fost în concediu, ceea ce nu li se întâmplă şi acestor catastrofe de la televizor, pe care moderatorii mi le vând ca fiind vedetele ţării ăsteia. Admir obiceiul televiziunilor de a difuza reluări vara, în timp ce prezentatorii sunt în vacanţă. De pildă, mă uitam la Mihai Morar care în cadrul emisiunii lui a realizat un interviu incendiar cu Bianca Drăguşanu, în timpul căruia înţelegeai că duduia e o fată frumoasă, independentă şi îndrăgostită. Îl felicit pe celebrul prezentator şi-i doresc cât mai multe reluări ale incredibilului interviu.

OK! no 13… simply surprising

A venit momentul interviului cu Andreea Marin. O aveam pe listă. Am bifat-o şi după ea îl am trecut pe altul care mi-a scăpat. Floooooriiin Călinescuuuu. Da asta mai văd. Deocamdată Andreea Marin…

Există această concurenţă între tine şi Mihaela Rădulescu.

Tu spune întrebarea şi eu îţi răspund.

Eu cred că ea există chiar dacă n-o recunoşti. Întrebarea mea e dacă o recunoşti sau nu.

Depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile. Dacă priveşti din perspectiva mea, o spun clar că nu există. Pentru că suntem fundamental diferite ca persoane. Ne dorim lucruri diferite de la viaţă. Punem în practică lucrurile în mod diferit. Asta chiar dacă unii caută de multe ori similitudini forţate. Normal că mergem amândouă pe stradă. Felul în care facem lucrurile are în spate o abordare diferită. Din câte văd, scopurile noastre în viaţă sunt diferite. Modul de-a ne exprima public e diferit. Atunci, din punctul meu de vedere nu poate fi vorba de o concurenţă între două persoane care-şi doresc lucruri diferite şi care au ca punct comun faptul că au făcut televiziune o dată.

Summer’s Ending

Trăind în ţara lui Băsescu

Nivelul de inteligenţă al acestui popor e consecvent celui al celor pe care i-a votat. Dincolo de faptul că e un caz unic, acela de a vota un preşedinte care nu poate să-şi ţină o idee de pe o zi pe alta. Bă nu mai există aşa ceva. Un preşedinte prins cu minciuna o dată, dacă nu-şi joacă bine cartea e compromis. Genul Clinton cu Monica Lewinski. Bă ăsta minte întruna de când am auzit de el. Ţara asta l-a votat şi într-o senzaţie de revoluţie cumva. Era incredibilă conversaţia cu cei care îmi explicau de ce. Domne să nu votăm comuniştii. În timp ce mă dezmeticeam, le explicam că între el şi Geoană e diferenţa între un comunist şi un băiat intrat în politică de vreo 10 ani. Şi dacă spuneţi că Geoană e prost, vă pot explică cum nici Băsescu n-a părut prea inteligent în dialog cu Antonescu.

Interviul cu Lili Sandu

Ce eşti? Actriţă, prezentatoare TV, cântăreaţă, iubită de miliardar?

Mie îmi place să cred că Lili Sandu egal artist. Muzica, actoria şi faptul că am prezentat o emisiune TV, toate fac parte din artă.

Gheorghe Dinică e artist.

Tot respectul. Când voi ajunge la anii la care a ajuns domnul Dinică, poate voi fi şi eu catalogată aşa. Acum am 31 de ani.

i’m gone

Asta o sa ascult pe la 9 dimineata, pe autostrada. Ma gasiti la mare… daca e ceva.