Deci aşa ceva…

July 30, 2010 § Leave a comment

Refuz să cred că există pe planeta asta un om care gestionează destinul unui milion de euro, care poate fi în halul ăsta de imbecil. Există discursul că oricine ar fi ieşit preşedinte, tot aici ajungeam. Eu vă spun sigur că nicăieri pe planetă şi nici în cosmos, nu are nimeni un milion de euro, în timp ce e suficient de imbecil să-l dea pe desenatul unei frunze. Fie ea şi frumoasă. Orice gest pe care îl produci e precedat involuntar de anticiparea reacţiilor celor implicaţi. E un reflex primar. Bă ce zic ăştia. Deci cum în prima lună de tăiat pensii, salarii şi drepturi de autor, să apari cu aşa ceva aparent sănătos la cap fiind. Aşa ar gândi un om răutăcios şi determinat în viaţă de superficialitate. Păi ce logo mai bun poate să aibă ţara asta, decât o frunză pe care s-a cheltuit un milion de euro. Mie  mi se pare extrem de reprezentativă.

La cât de uşor au fost de prostit 5 milioane de români să-l voteze p-ăsta, numai de imbecilitate mai putem fi reprezentaţi. Şi pentru că am convingerea că românii au o capacitat teribilă de a fi consecvenţi în prostie, îmi e clar că până la urmă vor găsi resurse să înţeleagă că domnu Băsescu n-are domne nicio vină. Că nenorociţii ăştia l-au dezamăgit. Şi cred despre o mare parte a celor 5 milioane, că sunt în stare să primească un pumn în gură. Apoi să fie convinşi să se supere pe mâna ăluia. Că l-a dezamăgit pe cel care o are. Şi propun ca celor 5 milioane să li se dea tricouri cu frunza de 1 milion. Să promoveze prostia şi România. Simultan. Da, să se dea câte unu. Să ajungă la toată lumea.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Deci aşa ceva… at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: