Deci aşa ceva…

July 30, 2010 § Leave a comment

Refuz să cred că există pe planeta asta un om care gestionează destinul unui milion de euro, care poate fi în halul ăsta de imbecil. Există discursul că oricine ar fi ieşit preşedinte, tot aici ajungeam. Eu vă spun sigur că nicăieri pe planetă şi nici în cosmos, nu are nimeni un milion de euro, în timp ce e suficient de imbecil să-l dea pe desenatul unei frunze. Fie ea şi frumoasă. Orice gest pe care îl produci e precedat involuntar de anticiparea reacţiilor celor implicaţi. E un reflex primar. Bă ce zic ăştia. Deci cum în prima lună de tăiat pensii, salarii şi drepturi de autor, să apari cu aşa ceva aparent sănătos la cap fiind. Aşa ar gândi un om răutăcios şi determinat în viaţă de superficialitate. Păi ce logo mai bun poate să aibă ţara asta, decât o frunză pe care s-a cheltuit un milion de euro. Mie  mi se pare extrem de reprezentativă. « Read the rest of this entry »

Momente & Schiţe

July 29, 2010 § 1 Comment

  • Aseară, conducând spre casă, am făcut un gest politicos faţă de o fată din trafic. Am lăsat-o să treacă. Mi se întâmplă des.  Dana a sesizat şi mi-a atras atenţia că numai pe fete le las. Eu am contrazis-o. I-am spus că nu e adevărat. Degeaba spune, că am mai lăsat şi oameni. Dar asta am spus-o glumind. Bineînţeles.
  • Iar a făcut clarvăzătoarea Carmen Hara interviu cu Mădălina Manole. Constant în ultima vreme apare asta şi ne transmite ce a vorbit cu artista. O extraordinară colegă a făcut un comentariu celebru. Dacă nu au găsit ultimele interviuri înainte de moarte, l-au găsit pe primele de după…
  • Bunicile au cel mai tare discurs din lume. Citesc la un prieten pe facebook, care are un singur defect. Lucrează la radio Zu. Îl cheamă Silviu Andrei. “Bunică-mea are propriul ei calendar imbatabil. Stau cu ea la cafea pe terasa si imi spune..” – Asa s-au inrait mustele astea, stai sa le vezi de la 1 august, incepe luna lor”. Superb. Asta după ce mi-a povestit mama că bunica s-a simţit excepţional la nunta mea. Că i-a plăcut foarte tare “disgiocheiu”. Îmi povesteşte des că-i place când îl vede pe “Şmilei” la televizor, că seamănă cu mine. Din vorbă în vorbă am înţeles că “Şmilei” e Smiley.

Cristian Tudor Popescu

July 29, 2010 § 1 Comment

“Sunt destui cetăţeni care susţin că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu în ce priveşte nivelul de trai. Subsemnatul sunt de părere că era mai bine în ce priveşte nivelul de inteligenţă.”

We breath ( 2 )

July 27, 2010 § 1 Comment

Asta e reprezentarea pe care o am pentru anotimpul ăsta. E secvenţa cu care asociez vara de vreo 15 ani. Cam atunci am văzut Top Gun. Eşti involuntar, toată viaţa, victima trăirilor din copilărie. Eşti produsul întâmplărilor tale de atunci. Atunci îţi construieşti reprezentări ideale majorităţii secvenţelor din viaţă. Nu ştiu dacă o să mă hotărăsc vreodată să-mi iau motocicletă. Da take my brath away am pe vreo 3 cduri în maşină.

A trecut un an, nu şi drama

July 27, 2010 § 2 Comments

Am scris acum an pe blog. O mai pun o dată încercând să respir într-o redacţie aflată în mare parte a ei împotriva ideii de curent… E din ce în ce mai mult curent. Asta îmi e clar. E o panică generală. Viaţa antrenează multe frici. Cea mai populară este frica de curent. Probabil un institut de statistică poate determina cam de câte minute e nevoie ca după ce ţi se pare că e curent, să ţi se pară din nou. Frica prin repetiţie devine spaimă. Probabil aici despre asta vorbim. Românul o dată la câteva minute se gândeşte că e curent. E o intuiţie dincolo de asta care antrenează starea de teroare. Există oameni dispuşi să înţeleagă faptul că e curent. Doar că să nu tragă.  De aici vine nenorocirea. Că ăsta trage. Toate geamurile trebuiesc închise. Trage curentul. Atmosfera e de asediu. Noi râdem, da nici să trăieşti o viaţă în curent nu e o soluţie. Ajungi să zici că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Am înţeles că atunci se lua curentul. Vorbeam la un moment dat cu un prieten şi am tras o concluzie. Când ai un copil, trebuie să iei nişte decizii. Trebuie să ai un plan despre cum îl creşti. Nu poţi să laşi lucrurile în întâmplare. Una din decizii e dacă-l creşti cu curent sau fără. Dacă-l creşti fără, la un moment dat în viaţă o să poată să deschidă un geam şi să i se pară că bate vântul. Nu că trage curentul.

Diaconescu feat Băsescu

July 26, 2010 § Leave a comment

În viaţa mi-am construit un cult pentru evidenţă. Adică, am senzaţia că în faţa ei, oricât de imbecil ai fi tot o sesizezi. În capacitatea de a-ţi da cu părerea, limita ar trebui să fie evidenţa. Când mingea intră în poartă, până şi la talk-showurile sportive asta rămâne la nivel de certitudine. Preşedintele ţării mi-a demonstrat că nu-i aşa. Că în faţa luptei cu propria prostie, oamenii sunt gata să dezbată evidenţe şi pe un ton de indivizi care cam ştiu care e treaba. Omul ăsta e preşedinte de vreo şase ani şi de vreo 20 tot într-o ipostază de putere e. Teoretic, după catastrofa pe care o conduce acum, n-ar mai avea nicio şansă să conducă vreodată ceva în ţara asta. Doar că având în vedere lupta veşnică a României cu propria ei imbecilitate, sunt convins că ceea ce încearcă acum, o să-i iasă. Adică… « Read the rest of this entry »

Summer… Weekends… Vibes ( 2 )

July 24, 2010 § Leave a comment

« Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently viewing the archives for July, 2010 at Mindfields.