Drăguşanu Sensual

June 23, 2010 § 1 Comment

Aseară Capatos a anunţat o mare dezvăluire în partea a doua a emisiunii. A venit partea a doua, a venit şi dezvăluirea. Nu era nici mare, nici dezvăluire. Că s-a însurat Simona Sensual cu unu Maharu. Invitată era Monica Vlad de la Story. Obişnuia să-mi placă la televizor. Cumva d-aia mă şi uitam. Băi şi la un moment dat Capatos a ridicat o problemă. Că revistele acum se bat pe exclusivităţi cu nunţi şi botezuri de vedete. Şi privind-o pe Monica a întrebat-o dacă cei de la Story vor face o ofertă pentru poze exclusive cu Simona Sensual măritându-se. Domne nu, că Simona Sensual nu intră între vedetele dezirabile revistei Story. Şi când mi se părea un răspuns civilizat, ce adaugă ea. Că mai degrabă Bianca Drăguşanu. Adică totuşi există pe undeva nişte pretenţii. Există un nivel. Şi în timp ce scriu asta, Drăguşanu e prima ştire pe site-ul tuturor tabloidelor. Că pe vremea când făcea liceul a aruncat o colegă prin geam. Asta în Click. În Libertatea că o doare capul de la aerul condiţionat. Iar în Can Can că a dansat pe mese undeva. Minunat. Noi la revista OK!, deja vrem să facem rost de numărul Simonei Sensual să începem negocierile pentru poze cu ea şi Maharu. S-o luăm înaintea celor de la Viva! care probabil deja au pregătit un buget pentru asta

Tagged: ,

§ One Response to Drăguşanu Sensual

  • the m says:

    eu zic sa se dea cate una, sa ajunga la toata lumea, dom’ne! si sa te tii cand s-o marita marina dina (asta daca nu-i pica vreun san, meanwhile)!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Drăguşanu Sensual at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: