Wonderful Life

December 11, 2009 § 1 Comment

Pentru mine, asta e cea mai mişto clădire din lume. E liceul meu. Unul dintre cele mai complicate gânduri ale mele, e că resimt locul acesta ca fiind tot mai vechi. Adică simt timpul cum trece. Dramatismul vieţii e intenţia constantă de a mai trăi ce-ai mai trăit. Nenorocirea nu e să îmbătrâneşti, ci să rămâi tot timpul tânăr. Ultima frază am citit-o undeva. Aşa e. Pe de altă parte acolo am învăţat eu emoţiile în estetica lor. Emoţiile în ipostaza lor crudă. Acum am devenit complicat. În clădirea asta poveştile erau mai simple. De asta mi se face uneori dor. De senzaţia aia că trăiesc mai mult decât pot duce. Îmi e dor de mine atunci. Era perioada în care mi se părea că pot să fiu orice. Şi acum cred asta, da’ mai puţin naiv. Toate erau mai puţin concrete. Îmi e dor de incertitudinile de atunci.  Liceul la mine a fost ca un scenariu bine scris. Uneori oamenii pe care îi aveam în jur îmi păreau cei mai mişto din lume. Şi cred că erau. Poveştile mi le-am construit singur, personajele nu le-am ales. Dacă le alegeam eu, nu ieşea atât de bine. Acum vreo 3 ani, lucram la Kanal D şi am făcut un interviu cu Mihai de la “Bere Gratis” acolo. Şi el a făcut acelaşi liceu. Eram în sala de sport, camera mergea şi el îmi povestea cum îi veneau atunci în minte gândurile pe care le avea acolo în urmă cu probabil 10 ani. Mi-am dat seama că oamenii trăiesc cam aceleaşi lucruri. Emoţiile sunt la fel, doar că le negociem diferit. Şi când mă gândeam acum la încheiere mi-a venit în minte titlul. Aveam 18 ani, eram în maşină, undeva pe Calea Victoriei, mergeam spre balul de final de liceu şi era radioul deschis. Atunci a început să cânte “wonderful life”…                                                Go 4 photos

Tagged:

§ One Response to Wonderful Life

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Wonderful Life at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: