Keep me in your heart for a while

December 31, 2009 § Leave a comment

Mâine

December 31, 2009 § Leave a comment

…adică joi. Aproape azi. La ora 16:00 mă duc la Antena 3 să trag concluziile anului 2009. M-a sunat Naty Badea să mă invite. Am acceptat, că-mi place să vorbesc la televizor. :))).  Poate îmi iese şi zic ceva inteligent… naibii. Cine ştie. Mă duc cu gândul să vorbesc serios. Îmi pun o cămaşă. Vreau să devin mai serios. Sau măcar să par. În concluzie, mâine, adică joi, la ora 16:00 pe Antena 3.  Asta ca o concluzie.

Decembrie 2009

December 29, 2009 § 1 Comment

Luna decembrie îşi pierde din poveşti. Sau poate o trăiesc eu în mai puţine emoţii. Da mă uit înjur şi nu mai înţeleg nimic. Unde sunt bă săniile? Situaţia ar fi părut ridicolă acum 10 ani. Cum zăpadă fără sănii? E o dramă asta. Copiii nu mai au sănii. Nu mai sunt cazemate. Ăştia nu se mai bat cu bulgări. Păi la ce naiba a mai nins atunci. Poate nu mai sunt copii. Oamenii preferă căţeii. Nu ştiu, da asta cu cazematele mă pune pe gânduri. Nici nu mai pomenesc de oameni de zăpadă. Cum bă să nu mai facă nimeni oameni de zăpadă. Ăştia au înebunit de tot. Nu mai au gheţuşuri, unde să se strângă un maldăr de copii căzuţi unii peste alţii. Păi le ce mai e gheaţa atunci. E perfect inutilă. Şi în mulţimea poveştilor astea îmi aduc aminte una dintre dilemele copilăriei. Părea o datorie pe care ca băiat o aveai. Îţi legitima cumva masculinitatea în devenire. Mai ştiţi fetele care se întorceau în clasă din pauză, cu zăpadă din cap până în picioare?! Era un fel al băieţilor de a le valida ca fiind dezirabile. Nu toate fetele erau trântite în zăpadă.  Dilema era de ce. Nu ştiu cum s-a mobilizat obiceiul ăsta. Şi asta cu terminatul şcolii e una dintre explicaţiile pe care o am pentru scăderea intensităţii cu care trăiesc Crăciunul. Erau tot felul de serbări şi momente artistice înainte să iei vacanţa de iarnă. Erau ca un fel de teasere anterioare Crăciunului. Vacanţa participa la trăirile pe care le aveai în luna decembrie. Aşteptai altfel Crăciunul contextual. În zona constatărilor pozitive e cea legată de covoare. Bă în luna decembrie trebuiau bătute. Aşa cum păsările pleacă toamna în ţările calde şi primăvara apar ghioceii, aşa România iarna îşi bătea covoarele. S-a rezolvat. Ori nu mai sunt covoare, ori s-a constatat că nu mai trebuiesc bătute. Luna decembrie generează poveşti tot mai seci. Bine că mi-am pus cauciucuri de iarnă. Asta ca o curiozitate :))))).

teribila întrebare:

December 28, 2009 § 1 Comment

Cadoul în sinea lui

December 28, 2009 § Leave a comment

Trăiesc de ceva timp cu o concluzie. Cadourile sunt mai uşor de dat decât de primit. În 25 de ani de cadouri, am înţeles că nimic nu e gratis. Primeşti cadoul şi trebuie să oferi o reacţie. Atunci nu mai e cadou. Discutăm de cele 2 minute ulterioare momentului în care îţi este oferit. Lumea vrea să te vadă în extaz. Şi tu ştii asta. Te simţi cumva dator la o reacţie pozitivă. Oricare ar fi cadoul. Aici e drama. Indiferent de situaţie, trebuie să ţi-l asumi. Băi omul a făcut un efort. Îl imaginezi pierzând o oră din viaţă căutând să cumpere. Instinctiv începi manifestarea pozitivă. Aţi încercat vreodată să vă bucuraţi de-o cană? Sau de-o cutie de bomboane. Cam cât te poţi bucura de o agendă? Bă nu-i uşor. E nevoie de imaginaţie. Nu poţi să te bucuri de toate cadourile la fel. La unul mergi pe “vaiiii… ce mişto”. La următorul “uau… sincer nu mă aşteptam”. “Dacă la asta s-a bucurat aşa, să vezi cum face la agenda mea”. Că există orgoliul celui care oferă. Are cumva senzaţia că ţi-a luat exact ce-ţi lipseşte. Între cei care dau cadourile e o dispută tacită. “Ia, ce-ai primit de la….?”. Cadourile se judecă prin comparaţie.  Şi asta mai genereză o poveste. Trebuie să existe o proporţionalitate între ce oferi şi ce primeşti. Nu poţi să primeşti un cadou cu o anvergură mai mare decât cel pe care l-ai oferit. Nici invers. Viaţa de Crăciun merge cu reacţie. A ta la ce primeşti şi a lor la ce le oferi. Cadoul simbolic e o catstrofă. Şi în ipostaza de primit şi în cea de ofertă. Trăiesc de ceva timp cu această concluzie.

Meet Rontzi

December 26, 2009 § 1 Comment

Să vă prezint un prieten. Am devenit tot mai sociabil văd. Îl cheamă Rontzi. Şi este incredibil. M-am uitat la el vreo 20 de minute la un moment dat şi-am rămas nelămurit. Bă, dacă există pe lume aşa ceva, de ce nu au toţi. Daţi câte unul de fiecare, să ajungă la toată lumea. Ar trebui să existe câte un Rontzi de om. I l-am cumpărat iubitei mele de Crăciun. Pare genial…

GO 4……….

« Read the rest of this entry »

Merry Christmas băi!!

December 25, 2009 § Leave a comment

Where Am I?

You are currently viewing the archives for December, 2009 at Mindfields.