Mitul Zburătorului =))

October 26, 2009 § Leave a comment

În aeroporturi oamenii se schimbă. Devin mai importanţi. Încep să fie sofisticaţi. Merg altfel. Parcă sunt apăsaţi de toate grijile planetei. Văd lucrurile global. Eu nu. Bineînţeles. Nu-mi e frică de avioane, da nu prea a fost cazul. Până pe la 16 ani am fost în multe ţări. După aia n-a mai fost cazul. N-am mai plecat. Nu mai zburasem cu avionul de vreo 7-8 ani, până vineri. Nu eram confortabil cu ideea pentru că nu mai sunt ca înainte. Am claustrofobii, am chestii. Ora 8:00. Cum intru în aeroport, cum mă întâlnesc cu unul dintre cretinii pe care viaţa a făcut să-i cunosc. Şi aici e momentul în care îţi vine să te faci că nu-l vezi. Da nu merge, că te-a văzut şi vine. El se face că se bucură, eu zâmbesc decent. Se termină repede.  Mă duc la boarding. Aici, o doamnă teribilă şi strictă. Pare că te trimite pe lună, aşa vorbeşte.

Pentru că nu zbor foarte des, am o teamă de idee. Am zburat o dată cu avionul numărul 666. De fiecare dată m-am urcat în avion împăcat. Fie ce-o fi. De data asta eram pregătit să lupt. Să nu fie ciumpalcu ăla ultimul cunoscut pe care-l văd. Trebuia să ajung la Timişoara. Că n-am zis. Maşina ajunge în dreptul avionului. Arăta ca o catstrofă. Ziceai că e avion particular. Doar că nu era. Trebuiau să intre 40 de oameni în el. Înăuntru, soarta l-a repartizat cumva pe cel mai voluminos dintre ei lângă mine. Un scaun îi părea prea puţin. Era şi arab. O jumătate de oră mi-a povestit despre Palestina. Sunt mai palestinian decât înainte. Omu lucra la ambasadă. Apar stewardesele şi încep să gesticuleze. Întotdeauna mi-a fost neclar de ce îninte de zbor ţi se indică ieşirile. Ţi se sugerează cumva că e posibil la un moment dat să trebuiască să sari? Stewardesele erau într-un fel filosofia vieţii. Una era urâtă, zâmbitoare şi amabilă. Cealaltă frumoasă, serioasă şi arogantă. Nimic nu-i bun sau rău până la final. Apoi ni se spune ceva despre căpitan. Cum îl cheamă şi că ne urează zbor plăcut. Băi aici iar n-o înţeleg. Ce contează cum îl cheamă. Eu mă duc să mă prezint la el? Apoi că ne urează “zbor plăcut”.  Va schimba asta până la urmă lucrurile? Sunt mai multe şanse ca zborul să fie plăcut? Înlătură suspiciunile?  Domne aşa se face. Ok. Băi da la final iar trebuie să zică ceva. Că i-a făcut plăcere că am zburat cu el. Bă dacă ar fi venit la mine, am fi râs, am fi glumit (“da numai în interiorul incintei”), aş fi înţeles. Da bă. I-a făcut omului plăcere. Da aşa? Probabil i-a făcut plăcere ca idee. În fine. La întoarcere lucrurile au fost ceva mai  fericite. Am nimerit în avion cu patronul echipei locale. Cu Bogdan Stelea… cu băieţii. Oameni care nu cad cu avioane. Normal. Da chestia asta cu business class, când trage una perdeaua şi ăia stau pe nişte locuri la fel, doar că-s după o perdea? O să zic eu despre asta când o să fie cazul🙂. Am ajuns şi iar i-a făcut plăcere căpitanului. Sunt popular aşa cum mi-a zis un taximetrist care m-a luat de la aeroportul din Timi;oara.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Mitul Zburătorului =)) at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: