Interviul cu Răzvan Lucescu

August 17, 2009 § Leave a comment

razvan lucescu cfr si steaua sint princi-52262Cei 40 de ani ai lui Răzvan Lucescu sunt o lecţie pentru toţi cei care decid în viaţă să trăiască din reuşitele părinţilor. Revistele sunt pline de băieţi cu destine facile, secate de bucuria cu care vine o victorie. De regulă eşti tentat să încerci să-ţi explicit succesele din jur. După o jumătate de oră de vorbă cu Răzvan, am început să cred că România o să se califice la Campionatul Mondial. Îmi pare că Răzvan are talentul ca antrenor să poată orice. Poate că şi el crede că se poate. Într-o lume cu prea mulţi ”poate”, cred că cei mai greu de învins sunt cei care trăiesc victoriile plini de firesc. Eu aşa îmi explic ce a reuşit Răzvan.

Vorbeai cu soţia despre păr. Eşti atent la detalii. Contează detaliile?

Contează. În final toate detaliile sunt importante. Pin detalii reuşeşti să controlezi bine o situaţie. Prin detalii ajungi să te cunoşti. Prin detalii îi cunoşti şi pe oamenii cu care lucrezi. Şi tot prin detalii îţi cunoşti adversarii. Sunt importante detaliile.

Ce voiai să te faci când erai mic?

Am parcurs mai multe etape. E clar că eu am avut o legaătură cu fotbalul de mic. Asta i s-a datorat tatălui meu. Mă lua de mic în anturajul echipelor de fotbal. Eram de mic printre ei. Îmi plăcea atmosfera. Mama mă lua la toate meciurile pe care le avea tata în Bucureşti. Îl aşteptam după meci. Când câştiga era o atmosferă foarte frumoasă. El era foarte bucuros.

Şi când pierdea?

N-aş putea să-ţi povestesc. Mi-au rămas în minte bucuriile. Ştiu că o mare decepţie a fost atunci când am fost eliminaţi de Ungaria în nişte sferturi de finală ale unui Campionat European. Era un alt sistem de desfăşurare. Au fost în apropierea semifinalelor. Ar fi fost poate cea mai mare performanţă a fotbalului românesc.

Eu asta am învăţat de la tatăl tău. Că în timp rămân doar marile victorii. Nu marile înfrângeri.

Cam asta ţi-am transmis şi eu. Nu-mi aduc aminte bine momentele triste. Mă refer la copilăria mea. După aceea memoria este alta.

Peste câţiva ani n-o să mai ştie nimeni cum a pierdut tatăl tău în Cupa Uefa în ultimul minut de joc cu un gol dat de un portar. Probabil ce rămâne e cum a câştigat-o anul ăsta.

Rămân şi acele momente. Până la urmă viaţa noastră e făcută din mai multe experienţe. Astea te învaţă.

La tine care e cel mai important lucru pe care l-ai învăţat de la Mircea Lucescu?

Probabil seriozitatea cu care pregăteşte meciurile. Când eu eram tânăr şi el antrenor la Echipa Naţională asta am văzut. Cum pregătea meciurile.

Ai fost un portar bun? Ca portar nu mi-ai rămas în minte ca fiind foarte bun.

Ce înseamnă bun? Au fost multe meciuri pe care le-am încheiat fără să primesc gol. Am apărat şi-n cupe europene. Că nu am ajuns la Echipa Naţională?

A fost meciul acela cu Steaua când la final ai zis că ai apărat pentru “tata”.

Au fost multe meciuri. Depinde ce înţelegi tu prin a fi un portar bun.

Ca antrenor ce trebuie să ai ca să pari bun?

În primul rând pasiune. În al doilea rând să reuşeşti să construieşti echipe care să joace un fotbal bun. Nu ştiu dacă un antrenor poate fi măsurat în trofee. Poate fi măsurat prin munca pe care o face. Probabil un antrenor bun este acela care când pleacă se poate spune că lasă un respect deosebit.

Este o vorbă pe care am auzit-o la un moment dat. Că la umbra nucului bătrân nu creşte nici iarba. Mă refer la faptul că ai devenit antrenor. Ca şi tatăl tău.

Nu mi-am dorit asta. E o comparaţie pe care o faceţi voi. Chiar nu mi-am propus să mă compar cu el. Singurul lucru pe care-l zic, sufocat de comparaţii, e că dacă cineva ar judeca corect, ar face comparaţia între începuturile noastre de carieră. Vor constata că este o foarte mare similitudine. Dacă nu chiar un uşor avantaj pentru mine.

Îmi pare că pentru tine succesul tatălui a fost un dezavantaj. La un moement dat te bănuiau unii şi alţii că ţi-ar face el tacticile pentru meci.

Şi eu ce vrei să-ţi răspund? Sau ce-ar trebui să-ţi răspund?

Mi-a părut că ai un dezavantaj în cariera asta.

Nu neapărat. Nu judec aşa.

Sau în fine, un dezavantaj cu care ai plecat. Pentru că acum lucrurile sunt clare pentru toţi.

E un subiect care mie mi se pare o pierdere de vreme. Şi atât. N-am de ce să mă lupt. Să aduc argumente.

Un alt dezavantaj este vârsta. Antrenorii de obicei sunt învârstă. Ăsta e stereotipul pe care-l induce meseria de antrenor.

Nu. Fiecare vârstă are alte caracteristici. Cred că în momentul în care eşti un antrenor tânăr ai foarte mare entuziasm. Ai mai multă răbdare.Reuşeşti să fii mai prieten cu jucătorii. Când reuşeti asta, jucătorii dau mai mult decât în situaţia în care raporturile ar fi doar profesionale. Când îmbătrâneşti, ajungi să transmiţi un alt mesaj. Impui mai mult respect. Dar pierzi din ataşarea jucătorilor. Cred. Nu ştiu, pentru că n-am ajuns să am 50 de ani.

Cum îţi pare vestiarul Echipei Naţionale? În fine, tu l-ai alcătuit un pic altfel.

Nu ştiu la ce te referi.

Ce fel de personalităţi au cei care sunt acum la Echipa Naţională?

Am avut o săptămână extraordinară. Ne-am simţit bine împreună. În afara antrenamentelor a fost o atmosferă  de prietenie. S-a stat foarte mult de vorbă. De fiecare dată când se termina masă se rămânea cam o oră la discuţii. Am avut o surpriză foarte plăcută. Ce s-a întâmplat anterior meciului cu Lituania mi-a dat o încredere mare că o să câştigăm. Şi aşa am făcut.

Era cam tristă povestea înaintea ta.

Nu-mi place că toată lumea vrea să compare ceea ce a fost înainte cu ceea ce e acum. Întotdeauna după o perioadă frumoasă există riscul să vină una mai puţin bună. De aceea se produc schimbările. Eu vorbesc doar despre prezent. Prezentul pentru mine înseamnă acea săptămână frumoasă din-aintea meciului cu Lituania.

Antrenorul lui Arsenal zicea ceva similar. A dat cadou toate medaliile şi trofeele. Zicea că pentru el contează doar meciul următor.

Da. Contează doar meciul următor. Totuşi trăieşti din meciurile trecute. Cu amintirea meciurilor trecute. Când câştigi e o senzaţie extraordinară. Îţi rămâne în suflet. Din meciurile pierdute dacă eşti puternic ai de învăţat.

Din înfrângearea celebră din meciul din Cupa Uefa cu Steaua, ce-a fost de învăţat?

Noi n-am pierdut atunci. A fost o tristeţe pentru că am înţeles foarte bine că am fost la un pas de o finală de cupă europeană. Cu astfel de momente nu te mai întâlneşti. La 37 de ani, cu o echipă românească să fii la un pas de finală de cupă europeană. N-o să mai fie. S-a dus.

Urmărind reacţiile ulterioare marilor meciuri ale românilor am sesizat o concluzie constantă. Suntem un popor defensiv. Şi la fotbal şi-n războaie am stat în apărare.

Eu nu judec aşa. O echipă trebuie să ştie ce are de făcut când are mingea şi când o pierde. Eu am un spirit ofensiv. Îmi place să avem mingea. Nu e uşor să vorbeşti despre faptul că o echipă e ofensivă sau defensivă.

Mutu ţi-a părut că a îmbătrânit?

Niciodată.

O mai avea mize?

Este un mare jucător. La nivel de echipă nu a câştigat tot ce ar fi putut să câştige. El ştie foarte bine asta. Sunt convins că are o motivaţie extraordinară de a reuşi cu echipa. Aşa ca jucător şi ca om s-a realizat.

Îţi fac o propunere.

Da.

Hai să ne calificăm la Campionatul Mondial.

Nu depinde de noi.

De ce ne place fotbalul?

Nu ştiu de ce îţi place ţie. Pentru mine e o plăcere uriaşă. Să vezi nişte oameni că joacă cum crezi tu în mintea ta că ar trebui să joace. 11 oameni să se sincronizeze. Să facă un joc aşa cum tu îl vezi. Nu poate exista satisfacţie mai mare.

Soţia ta s-a săturat de fotbal?

Nu ştiu dacă a avut timp să se sature pentru că nu i-a plăcut. De curând a devenit mai atentă.

Da poate să scape de fotbal? În familia ta fotbalul pare destul de greu evitabil.

Nu prea discutăm despre fotbal. Discutăm despre situaţii. Despre cum trebuie să reacţionez în anumite momente. Dacă mai vin să mă destăinui şi-i cer câte un sfat, da. Povestindu-i situaţii. Nu faze.

România îţi place?

Da.

În general e bine să nu-ţi placă am văzut.

Avem o ţară frumoasă. La noi problema e mentalitatea. Nu cred că trăim echilibrat. Trecem prea uşor de la o extremă la cealaltă. Trăim prea mult în scandal. E un cerc vicios. Presa spune că asta vine. Oamenii probabil spun că asta li se oferă.

E bine să te mai şi cerţi.

Pentru mine nu. Într-adevăr am momente când reacţionez. Dar atunci când sunt provocat. Poate că reacţionez uneori mai aspru decât ar trebui. Dar să ştii că nu am atacat niciodată o persoană. Am atacat acţiunile ei.

Privind retrospectiv la tot ce ai până acum, pari fericit. Din-afară.

Da. Sunt norocos.

Crezi în noroc? Despre tatăl tău s-a spus că ar fi ghinionist.

Nu. Eu sunt norocos. Şi el e la fel. A plecat dintr-o familie foarte amărâtă. Foarte săracă. A avut o ambiţie mare. Dacă se va opri o dată din meseria asta şi se va aşeza pe un fotoliu să se gândească, va ajunge la concluzia că a avut o viaţă foarte frumoasă.

Tu când te-ai simţit cel mai fericit?

După meciurile câştigate trăieşti nişte stări extraordinare. Nimeni nu poate să înţeleagă. Doar cei care au trăit astfel de situaţii. Devii dependent de astfel de stări. Astea sunt situaţiile în care eşti împins să continui cu fotbalul. Chiar şi după înfrângeri. Aştepţi mereu să vină ziua în care să joci şi să câştigi iar.

Soţia după ce criterii ţi-ai ales-o?

M-am îndrăgostit de ea. Nu ştiu care au fost criteriile. Nu mi-am făcut o schiţă robot a soţiei pe care trebuie s-o am.

Ai în minte tot timpul cum trebuie… echipa s-arate. Soţia să fie.

Nu, nu, nu.

Nu?

Nu. Pur şi simplu am văzut-o. M-am îndrăgostit de ea. Ne-am împrietenit. Am rămas împreună. Suntem o pereche foarte fericită.

Privit din exterior. Păreţi una dintre cele mai frumoase familii publice din România.

Da de ce trebuie să…. suntem o familie normală.

Vorbim aici despre modestie.

Nu e modestie. E ceva normal. Cum la fotbal până la urmă care era scopul nostru? Să câştigăm.

E normal să câştigi?

Aşa trebuie să fie. Aşa simt că trebuie să fie. Nu mi-am făcut un plan să mă comport într-un fel. Mă comport cum simt.

Poate din cauza asta există victoriile tale. Că ţi se par normale.

De când am început cariera de antrenor sunt 5 ani. Am avut de fiecare dată, la finalul unei competiţii, obiectivul realizat şi senzaţia unui lucru bine făcut. Dus până la capăt. În 5 ani am obţinut lucruri pe care mulţi oameni mai învârstă ca mine şi le-ar fi dorit.

Felicitări. Ştii de ce, nu?

Nu. De ce?

În general.

Mulţumesc.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu Răzvan Lucescu at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: