Kiss the rain

July 2, 2009 § Leave a comment

Parca plouă prea mult. Bucureştiul e un oras urât cu nori deasupra. Ploia te face să devii obiectiv. Partea bună e că oamenii când sunt nori mai privesc cerul. Românii ridică privirea din pământ strict meteorologic. Parcă plouă prea mult. Ştergătoarele duc o luptă dramatică. În maşină cânt cu East 17. Thunder. Ploaia vine cu un aer mişto. Mesteci şi respiri uşor. Oamenii nu mai poartă umbrele. Grăbesc pasul în timp ce ploaia se înteţeşte. Unde le sunt umbrele? Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele. Cea mai bine regizată relaţie dintre clasele sociale. Oamenii strecuraţi sub acoperişul unei staţii de autobuz. Parcă aud clacheta şi pe cineva în spate strigând motor. Într-o viteză perfect stupidă, o maşină ce pare ori scumpă, ori furată, parcurge balta din faţa staţiei de autobuz. Apa se împrăştie simetric în mulţime. În copilăria mea ploaia a jucat mereu rol negativ. Am avut relaţii stângace cu ea. Aveam o obsesia adolescentă a părului care trebuie să stea naibii bine. Ploaia şi ideea asta erau incompatibile. Şi mai era sincronicitatea între momentul în care mergeam să joc orice şi cel în care se adunau norii. Era ca-n familia Adams. Mergeam cu norii după mine. Se schimbă melodia. Începe Chriss Rea. Bun de ploaie. Looking for the summer. Multă ploaie, puţină vară. Aş merge la mare. Mamaia e stupidă. Neptunul e pustiu. Saturn-ul e sinistru. Grecia e departe. 2 Mai-ul? Mai încolo. Still loking for the summer. O săptămână cu multe interviuri. Şi vară puţină. Sună telefonul. N-am chef să răspund. Oricine ar fi. Poate să fie cel mai important telefon din viaţa mea. Şi totuşi nu răspund. Că trebuie să opresc melodia. M-am trezit devreme. Se vede din discurs. La 8 jumătate o dobitoacă de la parter a adus muncitori să-şi facă balcon. Ăsta cred că e pretextul. După cum duduia blocul dimineaţă cred că vrea să-l dărâme. S-o fi săturat de el.  Parcă plouă prea mult. E bine dacă plouă şi mâine dimineaţă. Am văzut eu că muncitorii ăia nu lucrează pe ploaie. Prince. Kiss the rain.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Kiss the rain at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: