Interviul cu Dan…. Capatos

May 25, 2009 § Leave a comment

capatosMai multe televiziuni. Mai multe emisiuni. Mai multă nevoie de invitaţi. La televizor, criza financiară a însoţit-o pe cea de personaje. Aşa ne-am trezit cu Nikita în heavy rotation. Publicul vrea oameni ciudaţi. România în faţa televizorului este o ţară mirată. De la începutul zilei până la sfârşitul ei televiziunile rulează un număr interesant de personaje. Finalul zilei şi l-a asumat Dan Capatos. Este cel care dărâmă constant mitul audienţelor lui Diaconescu. Cu el împarte prenumele şi publicul. Şi atât. Restul sunt diferenţe. O discuţie de o jumătate de oră cu Dan Capatos este suficientă unei concluzii. Sau două. Capatos este un individ cu un umor rar în România. A doua concluzie se leagă de felul în care răspunde la întrebări. Are o seninătate în discurs care lasă senzaţia că i-ar ieşi cam orice. În ultima vreme s-a bătut cu Diaconescu. Şi i-a ieşit.  Go 4…….

Eşti supărăcios?

Dimpotrivă. Sunt împăciutor. Optimist şi vesel tot timpul. Tot timpul, da’ în fine, nu râd ca prostul.

Am  să-ţi pun întrebări răutăcioase. O sa te superi?

Nu mă supăr. Pune-mi orice întrebare vrei.

E un compromis emisiunea ta?

Depinde din ce punct de vedere priveşti. Faptul că aduc personajele astea ciudate este pentru că observ din cifrele de audienţă că prind la public. Dacă asta se poate numi compromis faţă de meserie, probabil că fac compromisuri. Da’ arată-mi  tu unul la televizor care nu face. Trebuie să-mi îndeplinesc punctele de rating din contractul de muncă. Bineînţes că nu am să fiu în situaţia de a face orice…

Chiar. Unde te opreşti? Care e invitatul despre care ai să zici “bă pe ăsta chiar nu-l invit”?

În mod normal n-ar trebui să existe genul acesta de abordare. Dacă persoana respectivă este în centrul atenţiei pe domeniul în care îmi fac eu emisiunea în ziua respectivă, trebuie să-l aduc. Am zis că n-am să-i aduc niciodată pe Magda Ciumac sau pe Tolea.

Pare că-ţi e frică.

Hai mă că aia cu tomberonul a fost o vrăjală. N-am vrut s-o aduc pe Magda pentru că fusese de vreo 120 de ori consecutiv la OTV. Mi se părea o greşală s-o mai chem şi eu.

Te-ai întâlni cu Nikita în oraş? La o cafea zic.

Nu cred că am avea ce vorbii în oraş. În oraş mă întâlnesc cu prieteni sau în situaţii de genul acesta.

Cu unul ca mine.

Da. Mă rog.

Am cunoscut-o la un moment dat pe soţia ta. E un om mişto.

Mersi. N-am nici un merit.

Ea ar putea să-ţi fie telespectatoare?

Nu că ar putea. Ea va rămâne ultimul meu telespectator. Ţin cont de părerile ei.

Ce încerc eu să te întreb este care e publicul căruia tu îi vorbeşti? Căruia tu ţi-ai propus să-i zici ceva.

Din punct de vedere comercial, noi totţi de la televizor ne propunem să vorbim cu publicul cu vârste între 18 şi 49 de ani, cu studii superioare şi venituri medii şi mari. Ăsta este publicul meu.

Aceştia sunt cei care se uită la Naomi?

Se uită. Asta reiese din măsurătorile care sunt făcute. Eu nu pot decât să le mulţumesc şi să bănuiesc că se uită pentru că fiecare dintre noi este atras de partea mai ciudată a vieţii sau a celor de lângă noi. Nu te uiţi că îndrăgeşti personajul. Te uiţi că eşti curios. Ca atunci când vezi un accident pe stradă. Sau pe unul agăţat de balcon şi nu ştii dacă se aruncă sau nu.

Îţi place România?

Nu mă deranjează. În alte ţări simţi că nu eşti unul de-al lor. Îmi place caterinca din România.

România pe care mi-o arăţi la televizor e parcă lipsită de ştaif.

N-are ştaif dacă te uiţi la emisiunea asta. Dacă te uiţi la “Profesioniştii” sau la “Garantat 100%” ai să vezi că are ştaif. E nu arăt ţara. Arăt oamenii. Oamenii ciudaţi. Ăştia fac obiectul show-ului meu.

Când ţi-a plăcut cel mai puţin de tine?

Nu-mi place de mine pentru că nu am reuşit să nu depind de un salariu.

Nu-mi place de mine că voi muri un angajat. Ăsta este un fapt pe care aş putea să mi-l reproşez într-un moment de introspecţie nefericită. În principiu nu mă chinui cu gânduri d-astea. Tot ce am realizat a fost pe picioarele mele. Am plecat de acasă de la 19 ani şi până la urmă cu ce am avut la dispoziţie cred că am scos din mine ce a fost mai bun.

Este adevărat că la un moemnt dat ţi-a fost condiţionată continuarea emisiunii cu statul de lider de piaţă? Eu aşa am auzit.

Am un nivel de rating pe care trebuie să-l ating. Eu l-am depăşit. Puteam să nu fiu lider de piaţă. Da’ aşa am fost crescut. Am început în 1992 în presă când ziarul la care lucram trebuia să fie mai bun decât toate celălalte de pe piaţă. Chiar dacă nu mi se impunea să fiu lider eu tot spre într-acolo tindeam. Să văd eu dimineaţa că tronsonul meu orar e portocaliu. E bine să ştii că pentru o oră jumătate din 4o de televiziuni eşti pe primul loc.

Pro TV-ul şi Antena 1 sunt cele mai bune televiziuni comerciale. În prime time Pro TV-ul are constant un film mediocru. Şi totuşi este pe primele locuri. Crezi în audienţe?

E o chestie subiectivă. Nu mi se pare că au un film mediocru. Au block bustere care însă sunt la a 8-a dufizare. Eu m-am bătut cu Harry Porter. Cu Arnold. Cu mulţi actori mari de când fac emisiunea asta. Pe lângă Diaconescu şi Elodia, concurentă îmi este uneori şi Demi Moore. Apoi meciuri de Champions League. Kaka şi Ronaldinho. În nici un caz n-aş vrea să reiasă că cei ce-mi sunt concurenţi au programe proaste.

Emisiunea lui Mihai Gâdea este cel mai bune talk – show politic. Show-ul tău în ce zonă este cel mai bun?

La TV Mania am fost nominalizat pentru cel mai bun talk –show. Mie mi se pare că fac un show de divertisment. Show-ul meu e cel ma bun de la ora aceea. Şi nu e puţin. Nu pot să zic că e cel mai bun show de divertisment. Aş fi ipocrit. Nu vreau să-mi asum înobilări din acestea.

Nu vrei să fii regina R&B-ului practic.

Exact. Sunt prea mulţi regi şi prea multe regine în ţara asta.

Unde se face diferenţa între show-ul tău şi cel al lui Diaconescu? Personajele de multe ori sunt aceleaşi.

Cred că-n abordare. La noi totul e mai condensat. Nu o ţinem într-o lălăială de 8 ore. Cadrul e mai prietenos cu publicul.

Ai studioul mai mişto.

Mi-am permis un studio mai mişto. Şi el la banii lui şi l-ar fi permis. Dar nu-l vrea.

Ipocrizie.

Nu e ipocrizie. E o dovadă că e vulpoi şi intelligent. Vrea să fie foarte apropiat de omul simplu. A fost o mutare bună până la un punct. Iată că dacă faci într-un cadru profesionist cam ce face el îl baţi. Sunt asemănări. Până la urmă dacă ceva merge pe un tronson, trebuie să faci ceva apropiat că să-i furi publicul. Am copiat o reţetă. Nu un om. Cine se uită şi la mine şi la el va constata diferenţe majore.

El pare a avea mai mult păr.

Da…da. Şi ne mai despart şi vreo 30 de milioane de euro.

Stoian. Se putea şi mai bine se putea şi mai rău.

Important este că împreună cu el suntem pe primul loc. Şi echipa câştigătoare nu se schimbă. Eu lucrez în tandem, mai bine decât singur. Genul meu de umor este de dialog. Nu de unul singur.

Inventarindu-te. Este vreo latură a ta care se pierde în show-ul ăsta? Pe care n-o speculezi zic.

Nu. Îmi speculez principalele calităţi. Spontaneitatea şi umorul.

Îmi pari genul care poate pune o întrebare inteligentă. Doar că n-ai cui.

Faptul că poţi duce un dialog şi cu Nikita şi cu Vadim Tudor îţi răspunde la întrebare. I-am avut ca interlocutori şi pe Johnny Răducanu şi Bogdan Naumovici depildă.

Ai reuşit în viaţă Dane?

Am plecat de-acasă de la 19 ani. Fără nici un ajutor material din partea părinţilor mei, că erau 2 pensionari simpatici, aşa cum sunt şi-acum. Am încput aventura asta-n Bucureşti, în 1991, ca un student amârât într-un cămin. Şi-am reuşit. Am reuşit după 19 ani să am o casă, o maşină şi o notorietate.

Iahtul când ţi-l cumperi?

Iaht nu-mi iau. Am prieteni foarte buni cu iahturi mai mari ca a lui Diaconescu. Aşa că senzaţia pe iaht am trăit-o. În toate fazele ei. Şi noaptea pe mare. Şi ziua pe mare. Şi beat pe mare. Şi treaz. Mă rog… . Ţi-am zis, mă împac cu gândul că o să mor… angajat.

Am crezut că te împaci gândul că o să mori în general.

Cu gândul ăsta ar trebui să vă împăcaţi şi voi. Să vă zic un secret. Cu toţii crăpăm.

Sau scăpăm.

Sau scăpăm. E bine. Din viaţă scapă cine poate.

De ce ai viaţă mişto şi de ce n-o ai?

Am o viaţă mişto pentru că reuşesc să-mi satisfac capriciile sau mofturile. Îmi permit să ies la restaurant în fiecare zi. Să ies la un concert. Să merg la un meci. Să merg depildă un week-end la Milano să văd meciul lui Mutu contra lui Chivu. Sunt mici bucurii care-ţi scot viaţa din anost. Mă întristează doar gândul că dacă aş fi făcut acelaşi lucru într-o ţară civilizată aş fi scăpat de griji pe 2 vieţi de aici înainte. Dar pentru contextul în care ne aflăm, viaţa mea este ok. Nu vreau să-L mânii pe Dumnezeu.

Nu vrei să intrii în polemică cu El. Să vă certaţi.

Chiar dacă fac “Un Show Păcătos”.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu Dan…. Capatos at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: