Interviul cu Gâdea. Cu domnul Gâdea.

April 12, 2009 § Leave a comment


Am o relaţie constant stângace cu România. Ba îmi place, ba nu. Nimic nu e bun sau rău până la sfârşit. Totul este ca-n melodia lui Tudor Chirilă. “Binele şi răul se joacă-n jurul tău”. Avem România lui Dan Diaconescu şi cea a lui Mihai Gâdea. La televizor o regăsim mai mult pe prima dintre ele. Între Mihai Gâdea de la televizor şi cel pe care l-am întâlnit în birou nu este nicio diferenţă. E un individ constant. Se schimbă doar în câteva momente în care zâmbeşte. Este genul de interlocutor care-ţi ocoleşte răspunsul. Dar mi-a plăcut felul în care o face. La 5 ani de când l-am văzut prima dată la televizor, Mihai Gâdea a devenit un personaj. Seara la Antena 3, şi-a făcut o Românie a lui. E o Românie care te face să-ţi fie dor de Octavian Paler. Şi e o Românie care totuşi face rating.

În mintea mea te-ai construit ca personaj la Realitatea tv. La emisiune în care i-ai avut invitaţi pe Octavian Paler, Bălăceanu Stolnici şi…
Şi Alecu Paleologu. Erau cei 3 ultimi boieri pe care România îi avea în viaţă. Acum dintre ei mai este doar unul. După acea emisiune m-a sunat doamna Lucia Hossu Longin şi m-a rugat să trimit emisiunea la APTR. A considerat că trebuie să primesc un premiu pentru ea.

Ai primit sau doar a considerat?
Am primit. A fost o emisiune pentru care am muncit foarte mult. Mă gândesc să o scot peste un timp de la sertar. Să-i auzi pe domnul Octavian Paler şi pe domnul Alecu Paleologu cum se contrazic despre calitatea lui Beethoven. La aşa polemici să tot asişti. Mă surprinde plăcut faptul că cineva îşi aduce aminte despre emisiunea aia. Nu doar din punct de vedere profesional. Din punct de vedere uman, este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care am reuşit să le fac.

Asta a fost să zicem acum 5 ani. Cum te-ai schimbat de-atunci?
M-am schimbat mult. În unele lucruri în bine. În altele în rău. Televiziunea era într-o perioadă mai romantică atunci.

Ce-ai învăţat de la Octavian Paler?
De la Octavian Paler am învăţat de exemplu că nu trebuie să te interseze spuma mării. Ci trebuie să te intereseze marea. Era unul dintre lucrurile pe care obişnuia să le spună destul de des în ultima vreme. Când vorbeam despre amănunte sau detalii minore ale vieţii îmi spunea: “Domnul Gâdea, asta e spuma mării. Pe mine mă interesează marea”. Spunea că după atâţia ani de viaţă, nu mai crede în nimic. L-am întrebat dacă mai crede în dragoste. Mi-a răspuns că era singurul lucru în care încă mai credea.

Eu am învăţat de la Octavian Paler sinceritatea. A povestit într-o emisiune că a încercat să o ducă până la ultima limită. Şi a constatat că nu se poate. Plec dinspre ideea aceasta şi te ntreb unde te-ai schimbat în rău?
Foarte multe dintre lucrurile asupra cărora am dubii, le păstrez pentru mine şi sunt sincer în raport cu mine. Cât despre lucrurile de care cred că trebuie să fiu sincer în raport cu alţii, am să-ţi răspund generic. La 20 de ani aveam nişte idealuri înalte. Motiv pentru care am făcut teologia. Îmi doream ca în viaţă să mă ocup cu lucrurile sfinte. Îmi dau seama că în fiecare zi acum trebuie să mă ocup nu de sfinţi, ci de păcătoşi. A face o sinteză a unei zile la o emisiune. Acolo nu găseşti niciun sfânt.

Înţeleg că nu ţi-ai propus meseria de moderator tv .
Eu am crezut întotdeauna că viaţa este rezultatul alegerilor noastre. Pe de altă parte există şi un lucru pe care noi creştinii îl numim providenţă. Sper uitându-mă la viaţa mea că lucrurile nu sunt chiar întâmplătoare.

Care au fost oamenii care au mizat pe tine?
Îmi e greu să fac acum o evaluare şi probabil ar fi oameni pe care i-aş sării. Sunt foarte mulţi. Mie mi se par foarte mulţi. Părinţii mei. Ei au avut încredere în mine şi m-au învăţat că viaţa e pentru a face lucruri importante. De aici au fost o serie întreagă de oameni care au crezut în mine.

Atunci zi-mi care au fost cei care n-au crezut.
De oamenii ăştia nu-mi mai aduc aminte. Sunt oameni motivaţi de persone care n-au crezut în ei. Eu am fost motivat de persoane care au crezut în mine.

Ca director la Antena 2 pe cine ai mizat?
E unul dintre lucrurile despre care sunt bucuros. Cred că am mână bună la oameni. Cred că nu m-am înşelat des. Îmi place să descopăr lucruri pe care nu le-au descoperit alţii. Mihai Morar era un om bun de radio. Cineva a avut încredere în el să-l invite în emisiuni de televiziune.

Andrei Gheorghe.
Da atât. Nimeni nu-l identifică acum cu cel care era în emisiunile lui Andrei Gheorghe la Realitatea tv. E Mihai Morar de la radio şi de la Antena 2. E unul dintre oamenii în care am crezut. Până acum nu m-am înşelat.

Te-ai întâlnit ieri pe culoar la Antena 2 cu Nicolae Guţă?
Nu. Nu m-am întâlnit.

A fost invitat la emisiunea lui Mihai Morar.
Îţi înţeleg ironia. Ceea ce face Mihai nu este să facă emisiuni cu manelişti. El face emisiuni cu ceea ce se întâmplă în acest fenomen de show buiz. Dacă ar fi să-ţi întorc întrebarea… i-ai ascultat emisiunea de azi diminaţă de la Radio Zu?

Nu.
A avutun ascultător care s-a “lepădat” de manele. În fine, cineva a intrat într-un joc al lor. A cumpărat nişte CD-uri cu manele. În direct la radio fiind, cineva s-a dus în Piaţa Romană. De faţă cu mulţimea de acolo, omul a luat un ciocan, a spart cd-urile cu manele şi a strigat “mă lepăd de manele”. Chiar dacă era cu Nicolae Guţă, faptul că tu ai văzut emisiunea de ieri e o dovadă că Mihai Morar contează. Un alt om în care am crezut este Cristi Brancu. Din punct de vedere profesional este una dintre cele mai mari confirmări de pe televizor în ultimii ani. Apoi Valentin Stan, era un profesor universitar care făcea la cursuri amfiteatrul să fie plin. Astăzi este un star de televiziune.

Şi-am ajuns la emiunea ta. La început n-aş fi mizat pe formatul ei.
Eu da. Astăzi este talk show – ul zilei cu cea mai mare audienţă. Am mizat pe ea pentru că aveam în minte formatul oarecum similar din Statele Unite. Pe lângă asta, am avut şi un mare cadou din partea lui Dumnezeu. În ultimii ani de viaţă, Octavian Paler a apărut în fiecare săptmână la Sinteza Zilei.

Tu crezi în oamenii care schimbă preşedinţi? Crezi în povestea lui Cristoiu care l-a schimbat pe Iliescu?
Nici el nu cred că spune asta. Cred în oamenii care creează curente. Ei au creat un curent puternic, care a dus la schimbarea unui preşedinte. N-au schimbat ei preşedintele.

Deschizi un geam care împreună cu un altul deschis, face un curent.
Da. Foarte bună imaginea.

Politica plictiseşte?
Politica poate să plictisească. În cele mai multe locuri din lumea asta politica plictiseşte. În Statele Unite politica a plictisit. Larry King, cel care făcea cel mai politic talk show, a ajuns să facă emisiuni cu Paris Hilton. Până a apărut Obama care a făcut din nou politica interesantă. La noi politica este interesantă prin faptul că-l avem pe Băsescu preşedinte. Pun pariu că în 5 ani politica nu va mai fi interesantă în România.

Da’ în televiziunea lui Diaconescu crezi?
Nu e important să cred eu. Important e să creadă oamenii în el. Şi important e să creadă agenţiile de publicitate, pentru că televiziunea nu e o chestiune de amorul artei. Poate în el nu vor mai crede oamenii. În seara asta dă dovada. În seara asta vin extratereştrii. În seara asta aflaţi adevărul. S-ar putea să fie ca-n povestea cu Petrică şi lupul. Dacă oamenii vor crede în continuare în el, va putea să supravieţuiască. Important e să creadă şi agenţiile în el.

A fost o perioadă în care găseam asemanări între tine şi Mădălin Ionescu.
Da. Noi am fost colegi la Realitatea tv. Probabil era o perioadă. De ceva vreme facem lucruri destul de diferite.

Ai prezenta emisiunea lui Mădălin Ionescu?
Sunt lucuri pe care le poţi face şi lucruri pe care nu le poţi face. Nu este genul meu. Tu ai face interviuri pe teme erotice?

Ultima întrebare. Am văzut că ai tendinţa de a te adresa unora cu ”maestre”. Maestrul Octavian Paler. Maestrul Ion Cristoiu. Şi aseară l-am întâlnit şi pe maestrul…
Ilie Şerbănescu.

Da. Pe ei îi putem găsi cu 20 ani în urmă construindu-şi ipostaza de maeştrii. Care sunt cei care-şi construiesc ipostaza de maeştrii acum şi cărora ne vom adresa peste 20 ani?
Bună întrebare. Peste 20 de ani nu sunt foarte sigur că o să mai avem maeştrii. Pentru că… îmi e şi greu să explic de ce. Dar cred că explicaţia e uşor de înţeles. Şi în mod evident, o întrebare foarte bună ar fi, ce-o să avem peste 20 ani, dacă n-o să mai avem maeştrii?

Tagged: ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu Gâdea. Cu domnul Gâdea. at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: