Andrei Gheorghe 2009

February 17, 2009 § Leave a comment


Primul interviu pe anul acesta. Andrei Gheorghe. Comming back. Urmeză interviul cu Dan Diaconescu. Apoi Mihai Gâdea. Start. De ce ţi-ar plăcea Andrei Gheorghe. Unul dintre argumente este în parcursul ultimului răspuns. Celălalt are legătură cu toate răspunsurile. Gheorghe este un om cu răspunsuri. Şi este un om cu poveşti. Marius Tucă mi-a explicat o dată, ce vor românii. Retrospectiv privind spre toate succesele media, concluzia lui e bună. Românii vor poveşti. Gheorghe a avut multe. Ultima a avut un deznodământ nedrept. Gheorghe nu minte. Aşa a ajuns cu un procuror în faţă. Şi-a asumat o poveste. Urmează Gheorghe, la câteva luni după o nedreptate.

Din toate poveştile astea…
Da. Am o grămadă.

Ai câştigat sau ai pierdut?
Ce înseamnă? Tu ai impresia că mă interesează să câştig sau să pierd? Că fac aşa un fel de analiză constantă, am câştigat sau am pierdut?

După povestea cu Realitatea TV cred că a rămas impresia că ai pierdut.
Nu-i vorba de câştigat sau de pierdut. Am pariat pe ce pariez întotdeauna. Pe prietenie. Asta e pierderea. O pierdere uriaşă. Sunt pierderi pe care îţi este îngrozitor de rău să ţi le asumi. Sunt pierderi după care stai luni de zile să te gândeşti. Prietenia. Asta e pierderea. Restul? Doi bani nu fac.

Aceea a fost emisiunea care a înterupt filmul.
E un lucru amuzant pe care trebuie să-l observi. Niciodată n-am fost pe post când a fost campanie electorală. Niciodată. În nicio televiziune. E o sincronicitate interesantă.

Are o legătură Adrian Năstase?
Cine mai e Adrian Năstase? Ce să mai aibă legătura cu el ?! Cu toate acestea Adrian Năstase nu moare. Adrian Năstase nu este un singur individ. El trăieşte în toate partidele. Oamenii care intră în teritoriul acesta uită mândria de a slujii. Consideră că momentana lor ridicare le este dată pentru a-şi umfla puterea, avuţia sau importanţa. Aceşti oameni sunt peste tot. La fel şi chestia asta cu poliţiştii…

Le înţelegi meseria?
E o întrebare complexă. Un om care se pune în slujba statului înarmat, pentru a-şi oprima semenii este din start un om tarat. Cine erau ăia în şcoală care se dădeau cu profesorii să facă ei ordine? Trebuie să ai un soi anume de suflet pentru a te angaja în aşa ceva.

Nu e nimic nobil în meseria de poliţist?
Nu. Cum îţi argumentezi meseria? Cu prind hoţii? Devii poliţist pentru şpagă. Arătă-mi un singur poliţist care să nu fi luat ceva. Eu am dat şpagă în România la nivel de miniştrii. Ce vrei să-ţi spun că dau şpagă din copilărie?

Nu. Vreau să-mi zici anul în care ai dat şpagă unui ministru.
După 90. Şpaga se dă din copilărie. Cafele la învăţătoare.Vezi cum păşim în şpagă?

Zi-mi numele ministrului.
Nu.

De ce?
Îţi asumi tu procesul? El mă va da în judecată, iar eu n-am să pot să demonstrez. Dacă-ţi asumi procesul îţi spun.

Ce mize ai avut în viaţă?
Am avut o miză clară şi exactă. Miza mea a fost puterea. Puterea de a influenţa. Puterea de a decide. Puterea de a schimba.

Şi puterea tâmpeşte.
Evident.

Şi pe tine?
Sigur. Am avut şi un moment extrem de clar pe care l-am regretat, dar moment căruia îi sunt recunoscător. Da. Era cât p-aci să devin un ticălos.

Când?
S-a întâmplat când am ajuns prea important pentru buricul meu propriu. Eram la Pro.

D-aia ai plecat?
Nu. Am plecat pentru că nu mai aveam ce să mai fac. Retrospectiv privind vei vedea că dacă analizezi în aceea perioadă “Pro-ul” şi dezvoltarea lui de până acum, n-aş mai fii avut ce să mai fac acolo. Cumva, ”Antena” a fost singura decizie la momentul acela unde puteam să încerc în continuare să fac ce vreau eu. Adică un “Late night talk show” în care politica şi divertismentul să se combine non stop, într-un total neserios, de mare seriozitate.

Prietenul tău, Liviu Mihaiu, mi-a spus despre tine că eşti cel mai bun om de radio vorbitor de limbă română pe care l-am avut. Doar că pe tv nu ţi s-a găsit un format.
Sunt mai bun la interviuri decât în emisiuni. Asta nu înseamnă că n-am făcut emisiuni memorabile şi asta nu înseamnă că numărul emisiunilor memorabile, pe care eu oricând pot să le pun pe un perete, depăşeşte tot ceea ce este astăzi în România. La emisiuni memorabile, mă refer la emisiuni care schimbă. Care sunt atipice. Mă refer la emisiuni al căror final face “ups”.

Emisiunea cu Boc.
Nu. Aia nu este o emisiune memorabilă din cele la care mă gândesc eu. Aia este inevitabil memorabilă. Dar nu este cea pe care o cauţi.

Crezi că are rost să numim una?
Sunt o grămadă. Dacă ţi le spun n-au relevanţă pentru tine. Pentru mine au pentru că ştiu exact ce s-a întâmplat. Emisiunea cu Năstase, în care eu îi spun că l-am iertat şi pe urmă îl întreb, “da tu m-ai iertat?”, el îmi zice “da” şi eu îl întreb “da, de ce”. Sunt multe momente. Emisiunea cu Ghişe, în care mă ridic în picioare şi plec. Emisiunea cu copiii, în care ne jucăm şi facem avioane. Sunt emisiuni care dincolo de ce se întâmplă în vizual, în realitate îţi mai trimite încă ceva.

Adunăm poveştile prin care ai trecut în media şi pot să trag concluzia că la tine este un fel de “video killed a radio star”. Doar că invers.
Da. S-ar putea să fie invers. Am făcut totuşi cele mai multe emisiuni remarcabile din România de până azi.

Asta poate să-mi spună şi Marius Tucă.
Nu. Tucă a făcut întotdeauna emisiuni în care a predominat elementul de jurnalism scris asupra elementului televizual. Televiziunea e ceva în plus. Televiziunea nu este doi oameni care stau de vorbă. Tucă n-a putut niciodată să facă altceva. În esenţa intimă a sa lipseşte instinctul de entertainer. La alţii lipseşte creierul. Da’ au instinct de entertaineri.

Mircea Badea ne place sau nu?
Eu n-am dreptul să spun dacă-mi place sau nu, dintr-un motiv aproape simplu. Când m-au luat la puşcărie, Mircea Badea era în Pro TV. Absolut tuturor li s-a comunicat că nu e bine să se dea în stambă. Badea a fost cu Oreste la Realitatea, care era atunci sub Prigoană şi Cristoiu Au ţinut un talk show. Eu nu spun că m-a ajutat sau nu. Spun că a făcut un lucru fair. Ştii că au fost doar 2 oameni atunci? Mircea Badea şi Berecleanu. Andreea a fost singura din tot Pro TV-ul care a venit la procuratură personal. Netemându-se de nimeni.

Şi Sârbu.
Sârbu a venit în momentul în care s-a prins că se rezolvă. Aici este instinctul lui Sârbu. Aşa este el. Acum revin la Badea. N-am dreptul să-l pun la zid datorită gestului acela. Aaaa… că eu nu ştiu dacă mă uit la Mircea Badea să râd de el sau cu el? Că eu nu ştiu dacă pot să iau în serios vreodată un om care spune mie nu-mi place muzica? Da. Face un talk show cu minime resurse. Pe spinarea sa. Cu o echipă pe care aş da-o afară în fiecare zi. Are nerv. Are energie.

Zi-mi despre Vântu. Sorin Ovidiu Vântu. Ce om e?
Nu-l cunosc.

Ţi-a fost prieten.
Nu ştiu. Nu cunosc bine acest personaj.

Deşi ţi-a fost prieten.
Nu ştiu. Nu l-am prea cunoscut.

Deşi ţi-a fost prieten.
Realitatea îmi spune altceva. E un om care-şi trădează prietenii. În 6 luni nu va mai exista deloc în mintea mea. Când voi termina procesul de randare. Eu n-am ascuns niciodată nimic. Fugeau ăştia în Grecia ca disperaţii. Chiţăiau şi spuneau că nu-l cunosc pe Vântu, nici măcar n-au trecut pe lângă el.Eram la Pro. Eram oriunde. Niciodată n-am ascuns nimic.

Cu care dintre cei 3 patroni de presă te-ai împăca?
N-am de ce să mă împac. Am terminat cu relaţiile emoţionale în această zonă.

Şi aşa se naşte întrebarea, ”ce faci acum”.
Fac o clinică în Cluj. O grămadă de bani investiţi. Bătaie de cap. Dializă. Am să aduc în România un aparat unic, folosit la cancerul de prostată, noninvaziv…

E o afacere?
Cum să nu fie? Da’ ce, presa nu e o afacere?! Tot o afacere.

Bine şi-n povestea cu presa ce faci?
Nimic.

Niciodată?
Dragul meu prieten, pentru bani oricând. E un business. Nu sunt prieteni. Nu sunt idealuri. Nu sunt lucruri de schimbat. Sunt doar eu cu mine. Întotdeauna. Nu răspund “niciodată” în faţa niciunui patron. Nici un mogul nu a reuşit să mă-ndoaie. Sunt singurul care a stat drept întotdeauna în faţa celor 3.

La un moment dat ai zis că oamenilor care te ascultau nu le este dor de tine. Le este dor de ei când te ascultau.
Da.

Ţie de care dintre Andrei-i tăi îţi este dor?
De cel de la 14 ani.

Prea multe incertitudini la 14 ani.
Incertitudini? Pe naiba. E plin de certitudini. Totul era clar. N-am totuşi niciun dor teribil. Şi nici un regret. Să zic, bă acolo aş fi făcut altfel. Recent am avut multe discuţii pe tema e bine sau nu să fac aşa. Sunt un bărbat mândru, care a ştiut ce e bine şi ce e rău. Vă urez tuturor să faceţi la fel. Să nu rămâneţi nicăieri de frica banilor.

Mi-a plăcut ce-a zis Tudor Chirilă. Nu banii te schimbă. Dorinţa de a-i avea şi teama de a-i pierde.
Banii sunt o convenţie. Sunt ca meridianul Greenwich. De-adevărat nu există.

Nu ştiu unde a fost nedreptatea care ţi-a fost făcută. Ştiu unde am constatat-o eu. Ţi-au zis că minţi.
Evident. Când societatea sare în braţele unei publicaţii cu o moralitate îndoielnică, înseamnă că tot ce ai făcut până acolo a fost inutil.

Câţi ani ai Andrei? 30? 40? 50?
46.

Sunt mulţi sau puţini?
Când trec pe lângă un liceu mi se par mulţi. Sunt ok. Sunt la jumătatea drumului.

Şi te întreb iar. Până acum, ai câştigat sau ai pierdut?
Am câştigat. Am plecat de nicăieri. Fără nicio pilă. Fără nicio relaţie. Fără niciun brânci. Fără nicio introducere. Pe picioarele mele m-am ridicat. Am luat un microfon şi am făcut ce-am vrut cu el. Cum am vrut. Fără ca vreodată să stau în genunchi. Am câştigat enorm. Am construit din mine un bărbat de care sunt relativ mândru. Unul care încearcă să nu mintă.

 

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Andrei Gheorghe 2009 at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: