Despre Mihai Morar

May 8, 2008 § 1 Comment

Am fost foarte bine dispus zilele astea. I-a ieşit lui Mihai Morar o poantă. Mi-am dat seama că dacă-ţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul complotează la reuşită. Mihai Morar era unul dintre cei care îşi doreau. Zilele trecute a reuşit. I-a ieşit o poantă. Este unul dintre cei mai consecvenţi oameni pe care i-am întâlnit. De 2,3 ani încoace face emisiuni, ba la radio, ba la televizor. Doar, doar, de o reuşi o poantă. Iată ce înseamnă să ştii ce vrei în viaţă. Care e poanta care i-a ieşit? Nici nu mai contează. Era una cu Ana Maria Prodan. Cu toţii ne alegem exemple în viaţă, de la care furăm. Avem nevoie de reuşitele altora pentru a ni le detrmina pe ale noastre. Mihai Morar privea, cu o sprânceană ridicată, spre Andrei Gheorghe. O vreme a furat de la el. L-am întâlnit pe Morar acum vreo câteva săptămâni şi mi-am dat seama. A trecut de faza în care-l copiază pe Gheorghe. Acum vrea să fie. Fumează ca Gheorghe. Vorbeşte ca Gheorghe. Se crede Gheorghe. Faţă ar avea. Da’ nu de Andrei. Doar de Gheorghe. Hai mă. Cum cine e Mihai Morar? Dă-o naibii de treabă. Nu-l ştiţi pe Morar?!? E băiatul acela cu Daniel Buzdugan lângă el la radio şi sprânceana ridicată la televizor. De fiecare dată când cineva mă anunţă că se duce la emisiunea ăstuia, am rugămintea să-l întrebe de ce ţine o sprânceană mai sus decât cealaltă. Eu sunt convins că nu e întâmplător. Sunt convins că a existat o perioadă în care Morar se privea în oglindă. Şi asta a fost reacţia. A ridicat o sprânceană.

§ One Response to Despre Mihai Morar

  • danielle says:

    si totusi nu inteleg… cine mama lu’ stefan cel mare e morar asta? si ce vrea de la vietisoarele noastre? nu cumva e ala de la Felix de la Antena ? HA?!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Despre Mihai Morar at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: