Granzii între ei ( partea a doua)

December 10, 2007 § 2 Comments


“22 de oameni care alearga o mingie”. Celor care se trezesc că-ţi spun una ca asta le dedic interviul meu cu Andrei Gheorghe, dintr-un ziar de sport.

Îţi place fotbalul?
Bravo. Cui nu-i place?!

Mai sunt…
Nu discutăm despre această specie ignobilă pe care nu o recunoaştem drept mascul.

Te întrebam şi din ipostazei tale de realizator de emisiuni, ce se suprapun des peste meciuri. Ne rederim la rating.
Meciul de fotbal este ca furtuna. A venit a trecut n-ai ce să faci.

Bărbaţii n-au de ales când la televizor e meci.
N-au de ales şi n-au nici voie să aleagă.

Tu am remarcat că ai înţeles să nu te lupţi cu fotbalul.
E prostie. E ca-n curtea şcolii când vrei neapărat să te baţi cu ăla de 2 metrii. Arunci de departe cu o piatră în el. E inutil să te baţi cu fotbalul.

Vorbim despre curtea şcolii. Acolo se joacă fotbalul la început.
Exact. Toată copilărie e legată de fotbal. Fotbalul este o seamă de cuvinte în copilărie. “Mă pun”. Ştii ce înseamnă?

Nu.
Când se fac cele două echipe. “De la noi se pune ăstă. De la noi ăstă”. Îi luai pe ăia cu adidaşi mari. În frcţiunea următoare aruncam repede toate hainele şi făceam două bare.

E important să vorbim şi despre cei care fac echipele. Nu oricine făcea echipe.
Da. Ăia mai şmecheri. Fraierii rămâneau la sfârşit şi intrau în poartă. O instituţie genială a copilăriei mele, pe care aşvreau s-o impun în fotbal, ţi minte “portar atacant”.

Portar înaintaş.
Păi cum adică stau în poartă?! Eu nu alerg?! Pe urmă mai era fotbalul acela meschin la o singură poartă?!

Mai erau unii care primeau cadou o minge de piele şi nu ieşeau cu ea la fotbal. Te enervau şi pe tine?
Hai să le recunoaştem şi noi dreptul la nefericire. Tu mai ştii cum arătau mingiile cu care se juca pe asfalt?! Erau meciurile acelea de 9 ore. De dimineaţă până seara. La un moment dat ajungeai la un 46 la 23 şi făceai nişte calcule şi la un moment dat zicea unu’: “pornim cu 3-0”.

Nu se dau prea pu;ine goluri acum?
Da. Fotbalul e gol.

Golul e cea mai eficientă demontraţie de bucurie. E o bucurie pe care jucătorul o împarte cu stadionul.
Nu numai. Auzi în toate apartamentele. În toate casele. E ca u scurtcircuit brusc în tristeţe.

De ce ne place fotbalul?
N-am un motiv specific. Vroiam să comentez cu achiziţia culturală. Suntem născuţi în fotbal.

Preluăm obiceiul de a merge la fotbal.
Da’ nu e doar atât. Dacă ar fi un obicei prost, nu l-am continua. Fotbalul ne place foarte cred pentru că-l putem juca oricând şi oriunde. N-avem nevoie de fileu, n-avem nevoie de rachete, n-avem nevoie nici de teren.

Uneori nici de minge.
Uneori nici de minge. Meciurile acelea terebile pe coridoarele unei şcoli. Jucai cu mingea de tenis, conserve, şapca cuiva. Asta este o democraţie a fotbalului. Poate fi făcut oricând şi oriunde. Nu-ţi trebuiesc decât doi băieţi.

Există vârste la care e greu să n-ai legătura cu fotbalul.
Da şi acum dacă vezi o cutie pe stradă îmi vine să-i trag un şut.

Nu-i prea mult fotbal în România?
Cum judeci dacă e prea mult fotbal? E pot ă spun că e prea multă prostie în România.

Există de la un moment dat o uşoară saturaţie.
Dacă se satură oamenii de fotbal este o reacţie absolute normală a societăţii. El nu mai e consumat. Nu mai creează valoare. Dispare din atenţie. Trece în planul doi şi încet, încet… aşteaptă o nouă “generaţie de aur”. Toate sporturile au avut o “generaţie de aur”. A fost Ilie Năsase şi toată lumea juca tennis în spatele blocului. După care nu a mai fost şi tenisul a picat în eşalonul secundar. Gimnastica, la fel. Hanbalul. Gaţu. Numele astea uriaşe. Toate sporturile astea au avut ”generaţii de aur” în timp ce fotbalul şi în absenţa ei este tot timpul în primul plan.

Poate de asta ne place. Ne place fotbalul pentru că şi-n absenţa “generaţiei de aur” ne pricepem.
Toată lumea se pricepe. Cum să nu. Păi dacă eram eu în locul lui Gigi aseară ce schimbări făceam şi-I băteam pe ăia de la Sevilia.

Eşti Gigi Becali. E pauza meciului cu Sevilia. 2-0. Pe cine bagi pe cine scoţi?
Ce este surprinzător că aş fi scos exact pe cine a scos. Pe ăla… cum îi zice?!

Pe Surdu.
Da. Iar Dică n-a mers deloc aseară.

Cred că nu mai are chef să joace.
Posibil. O mare parte a fotbalului este discuţia u “ce-ar fi fost dacă”. Refaci de sute de ori în alte sute de variante, în care crezi. E posibil aici să fie o explicaţie despre fotbal, pentru că românii sunt un popor care vorbeşte după.

Ne este simptomatic fotbalul. Cum suntem noi aşa ne este şi el.
Da’ la toate naţiile este aşa. Mă uit la comentarii. Cum se întâmplă el în paralel cu fenomenul. Vin ai noştrii, joacă 15 minute, comentatorii: “Steaua joacă bine. Steaua se îine bine”. Pac iau 2 goluri ai noşrii, se schimbă comentariul: “Numai bugetul pentru achiziţia lu’ nu ştiu cine este cât bugetul stelei.

Pornim încordaţi şi terminăm în explicaţii.
“E bine şi atât”. “Hai că n-a fost mai rău”. Sărăcie mare.

De fotbal?
De comentatori.

Mie îmi plac ăştia de la Pro TV.
Şi mie. Sunt cei mai buni. Cel mai bun de pe piaţă din punctul meu de vedere este Moşul. Costi Mocanu.

Au metaforă.
Au şi viteză. Au mai multe. Lipseşte un comentator. Unul care să-mi facă ecranul să vibreze.

Ţopescu. Ăla era comentatorul.
Ăla era. După aia n-am mai avut.

Avem comentatori de după meci.
Fotbalul dureză 90 de minute. Despre acele 90 de minute se vorbeşte o săptămână întreagă până la următoarea etapă. Ce conţinut uriaş este produs de pe urma acestui eveniment. Dacă am o întâmplare la PSD nu mă ţine atât. Fotbalul şi creează personaje absolut incredibile.

Noi ne-am întâlnit să vorbim despre fotbal şi inevitabil vorbim despre Becali. La noi Becali este fotbal.
Înţeleg ce vrei să spui şi nu sunt în dezacord total.

Între Bacali şi Hagi. S-au împărţit oamenii. Becali şi Hagi. Care ţi-a adus mai multă bucurie?
Nu contează cine are sau nu dreptate. Este vorba despre capitalul afectiv. Hagi este şi va fi un personaj cu un capital afectiv uriaş în spate.

Îţi aduci aminte unde a fost în final marea dispută între ei. Hagi a vorbit despre Becali ca despre un om fals. Tu ai făcut multe emisiuni cu Becali. Poţi să estimezi un om bine. Este fals?
Nu se ţine de deal. Din punctul meu de vedere Becali este un om care nu se ţine de deal.

Ţi-a promis că vine şi n-a venit.
Nu contează cum şi ce. Am nişte judecăţi simple şi le aplic. Pentru mine este foarte grav să nu-ţi respecţi cuvântul. Să nu ţi de înţelegere. Asta pot să spun despre Gigi Becali.

E momentul lui de maxim sau poate mai mult de atât?
Este în declin. Mare şi grav. S-a declanşat la umilirea lui Hagi. Motivaţia ar fi simplă. Acceptând că ceea ce spun eu este metaforic o să spunem că Becali a umilit o icoană. Românior pe care i-am porcăit mai devreme, o să le facem o constatare admirativă care ne spune că suportaă mult, dar la umilinţă fac urât. Umilinţa în spaţiul public îi face să coalizeze cu victima. De un timp încoace, vorbind de ani buni de zile, Becali câştigă. Câştigă procese, câştigă scandaluri. Merge din victorie în victori. Supraîncredere. Autosuficienţă. Te fac inevitabil să greşeşti. Nu-ţi mai faci autoanaliză. Îţi dispare simţul critic. Aşa începe căderea.

Timpul ne va comfirma sau imfirma.
Timpul ne va comfirma. Domnului Gigi Becali în această toamnă i s-a încheiat momentana carieră politică. N-o să facă pragul de intrare. O să aibe după aceia o revoltă uriaşe în PNG. O să încerce să-l schimbe. PNG-ul fără Gigi Becali nu există şi ca un organism apărut şi crescut mai repede decât vârsta, se va opri şi va pocni. PNG-ul este istorie.

Te-ai gândit să faci o emisiuni de fotbal?
Toţi ne gândim. Mă chema foarte des la ”Realitatea” după meci Manolo. I-am zis să nu mă mai cheme.

De ce?
Nu-mi plac ăia care se pricep la tot. Noi ca amaori de pe margine avem foarte multe competenţe. Numai că ele sunt limitate în timp. Două emisiuni. Jumătate de lună. Trei luni. După care te termini.

Îţi plac ăştia care prezintă sportul?
Mie-mi plac prezentatoarle.

Avem Arvat, Pătruleasa şi mai este una. A fost la Realitatea.
Da. Cargea.

Briana Caragea da.
Diana. În sfârşit. Ştim despre cine vorbim.

Corina Caragea. Pe care o alegi.
Îţi fac două topuri. Din punctul nostru de vedere. Ăla corect. Caragea, Pătruleasa, Arvat. Din celălalt punct de vedere. Cel al meseriei. Arvem Arvat, iar Caragea şi Pătruleasa nu sunt prezentatoare. Îmi place Arvat pentru că-mi oferă o stare pozitivă constantă.

Cei de la PRO TV tratează ştirile ironic.
Şi ce vrei să vorbească cu cuţitul înfipt în masă. La urma urmei este entertaiment.

Parcă pe “Anfield Road” scria că fotbalul nu e o chestiune de viaţă şi de moarte. E mai mult decât atât.
Ăsta e genul acela de slogan de microbist. Ştii care este sloganul de microbist care-mi place cel mai mult din România?

Care?
Al Rapidului. “Singuri împotriva tuturor”. Cel mai mişto slogan.

La galerii care-ţi place mai mult?
La ce să spun. La coregrafie? La bătaie? La ce?

La prezenţă.
Păi singura galerie o are Steaua. Aaa… mai are şi Dinamo ceva galerie. Rapidul nici şef de galerie n-are. Nişte ochelarişti. Nu, nu, nu. E Corsicanu. Am uitat. Dinamo n-are pic de galerie. Cine e la Dinamo şef? Nişte ochelarişti.

Sunt oameni care sunt de meserie suporteri.
Asta-i viaţa lor. Da.

Da la echipe care-ţi place?
Mie-mi place de Ando. Pe bune. La el e admiraţie… respect. Bun profesionist. La următorul este “îmi place mie”. Dan Petrescu. Întotdeauna mi-a plăcut Dan Petrescu. Echipe? Evident că sunt stelist. Sevilia. Nu e nici o echipă mişto azi. Eu tot timpul mă uit la Steaua de azi dorin să revăd Steaua care mi-a plăcut. Echipa aceia care pasează din prima. Care are răutate. Care joacă cu oricine din lumea asta, fără nici o problemă. Pentru mine cel mai simbolic jucător nu e Hagi.

Popescu.
Lăcătuş. Pe ăla tot timpul l-am sesizat ca pe un om care a schimbat mentalul românesc.

Cam câte meciuri ai văzut de la un capăt la celălalt. Sunt 500. 1000?
Da. Numai de formula unu am văzut 500.

Facem un calcul. Un meci are 90 de minute. Înmulţim cu o mie şi vedem cam cât din viaţă vedem fotbal.
Foarte mult. Da’ nu-mi pare rău. Fotbalul e dramatic. În 90 de minute de fotbal trăieşti mai multe emoţii decât într-un film. Identificarea. Ai leaderi. Ai loose-ri.Ai trădători. Ai arbitrul. Ai tot.

Şi aşa ne răspundem la întrebarea de c ne place fotbalul.
Eu rămân la răspunsul că nu-ţi trebuie nici o minge măcar. Şi jocul începe.

Tagged:

§ 2 Responses to Granzii între ei ( partea a doua)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Granzii între ei ( partea a doua) at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: