Banalităţi

November 19, 2007 § Leave a comment

“Bine… la noi în ţară nu există vedete”. “N-am nimic cu homosexualii. Fiecare are dreptul să facă ce vrea”. “Eu sunt genul care spun lucrilor pe nume şi asta deranjează”.”Aici e vorba de mentalitate”. “Mie nu-mi place să pierd”. “Ştii ce se spune despre blonde…”. “Ăşa sunt eu şi nu mă schimbă nimeni”. “Am luat-o ca pe o provocare…”. “Am cunoscut şi ţigani extraordinari”. “Nu vă convine postul, fiecare are un obiect care se numeşte telecomandă”. Banalitatea e diversă. Toate astea au însă ceva în comun. Cel sau cea care le debitează îşi asumă şi un ton important. Lăsă impresia că te pune pe gânduri. Că te-a dat gata. Ţi-a zis-o.

Dacă pozele ar vorbi

November 14, 2007 § Leave a comment

Copilăria este spaţiul în care părinţii te anunţă des că… “trebuie să ajungi cineva”. Tu-ţi propui constant să ajungi altcineva. Îţi schimbi des simpatiile. Să nu spun orientările. Dai capacitatea… ţi se decide viitorul. Dai “Bac-ul”… iar. Intrii la facultate. Iar se decide viitorul. În viaţă cel mai greu de decis e viitorul. Viitorul e important pentru că oamenii îşi doresc să trăiască mult. Ca durata, nu ca intensitate. Există tentaţia de a înţelege asta. După care te gândeşti cum e, să zicem, să vinzi cartele timp de 100 de ani. Sau să citeşti contoare 150 de ani. Sau să fii “răspunzătoare” la telefonul unei companii de taxi, 200 de ani. “Aviaţiei 10 minute… cine şi cât… Aviaţiei”. E nasol. Am cumparat o bluză pentru prietena mea. Vânzătoarea ia banii. Nu ridică privirea şi spune din inerţie… “s-o purtaţi sănătos”. Nu trebuiesc uitaţi cei care servesc la KFC şi Mc Donald’s. Îl citez pe un prieten, ajuns inevitabil, ca mulţi dintre noi, să facă o comandă la oamenii aceia de la Mc Donald’s. “Vreau un meniu fish mac, o coca cola la meniu, nu… nu vreau sos, nu vreau plăcintă şi ştiu… mă mai aşteptaţi pe la voi”. E treaba naibii asta cu viitorul.

Interviul cu Răzvan Exarhu

November 12, 2007 § Leave a comment

Doaaaamnelor şi domnuule. Interviul cu Răzvan Exarhu deci.Cu Răzvan Exarhu am vorbit foarte mult la telefon, pentru ca, într-un final, să ia decizia să facem interviul. Ne-am întâlnit şi, în momentul în care am terminat de vorbit fiecare la telefon, cu unii sau cu alţii, am dat drumul, pe de-o parte reportofonului, pe de alta întrebărilor. Ne-am mai oprit din când în când. Să mai vorbim la telefon. La un moment dat, caseta din reportofon s-a terminat şi, în acelaşi timp, şi interviul. Nu de aceea, ci pentru că aşa a fost să fie. Aşadar, Răzvan Exarhu.

« Read the rest of this entry »

Ţigănii

November 2, 2007 § 1 Comment

Când vor să fie simpatici la televizor, toţi plicticoşii se îmbracă în ţigani. Când vine vorba de etnia asta, majoritatea devin ipocriţi. Încep să-ţi explice că au prieteni ţigani. Că sunt fideli. Că şi românii fură. Că şi Bănel Nicoliţă e ţigan. E complicat să ţii pasul cu banalităţile, când se porneşte unu’ din ăsta. Ţigani mulţi, civilizaţie puţină. La televizor ţigănia este indispensabilă. Ăştia-s mulţi. Fac rating. 2 telenovele despre viaţa ţiganilor. Ce oameni interesanţi. Deosebiţi. Prin gălăgie. În general ţiganii fac gălăgie. Asta pentru că-s proşti. Liniştea le pare plicticoasă. Mai bine să cânte o manea. “La dansez pentru tine” s-au băgat dansuri ţigăneşti. Au zis să fie interesanţi. Unu’ a luat-o de păr pe aia de dansa cu ea. Aşa era coregrafia. După reprezentaţie fiecare venea cu câte o frază în ţigăneşte. Erau simpatici. Ce ne-am mai distrat. Distractivă este şi îngrijorarea isterică cu care românii întâmpină părerile proaste ale străinilor. Sunt îngrijoraţi. E greu de înţeles isteria cu care ne chinuim să-i convingem că-n România e bine. Următorul pas este să ne oprim unii pe alţii pe stradă. Fiecare să-i explice celuilalt ce bine este la el acasă. Că are aer condiţionat. Unu vine să povestească ce are în frigider. Altu ce televizor are. Fiecare că ar avea o casă mai convingătoare. Ar fi mişto. “Mişto” e un cuvânt ţigănesc mişto. Ei sunt nasoli.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for November, 2007 at Mindfields.