Interviul cu Vlad Craioveanu

August 6, 2007 § Leave a comment


Ăsta e interviul care îmi este cel mai drag. Nu ştiu dacă este cel mai bun. Da’ e cel mai mişto.

Cu Vlad Craioveanu e complicat să vorbeşti serios. Eu am încercat. S-a întâmplat la răcoarea unei umbrele la Golden Blitz. Am hotărât să luăm masa acolo într-o dimineaţă. În prima jumătate de oră a interviului am aşteptat să ni se aducă comanda. În cealaltă parte ne-am dat seama că încă nu o dădusem. Urmează un interviu cu Vald Craioveanu serios şi de cele mai multe ori nu.Mai ai entuziasm?
Sincer să fiu nu mai am etuziasmul ăla de început. Acum am ambiţii.

Entuziasmul este determinat de ambiţie.
Entuziasmul e ca o stare. Ambiţia e un pic mai raţională. Ai ambiţie da’ trebuie să fie şi un pic de realitate în ea. Aşa am ambiţia să fiu preşedintele Americii, da’ Condoleezza ce spune?! Ambiţiile trebuie să fie mai pământeşti.

De ce ai plecat de la ”Pro”?
Cred că oricum îmi depăşisem termenul. După 7 ani nu ştiu ce aş mai fi putut face. M-am uitat la ce a urmat, după ce am plecat. La ”Dansez pentru tine” n-aveam nicio şansă. În radio s-a schimbat formatul şi se adresează unui public mai tânăr. Eu deja nu mai vroiam să mă prostesc. Îmi place să mă prostesc şi acum, da’ mă prostesc pentru alţii. Pentru alt public.

Te prosteşti cu maturitate…
Ne prostim cu înţelepciune.

Răzvan Exarhu te-a adus la Guerrilla?
Nu. Liviu Mihaiu. După ce am plecat de la ”Pro” eram uşor bruiat. Nu ştiam ce-o să se întâmple. Nu ştiam cum o să mă descurc la noul locde muncă. Aveam un copil… am cam tremurat un pic. După deriva asta de început, lucrurile s-au mai sedimentat.

Tu, Dobro şi încă câţiva, sunteţi ca la fotbal, ”generaţia de aur”. Eu sunt tentat să vă întreb cât mai rezistaţi.
Uneori nu e nevoie să ne întrebi, că ne întrebăm singuri. Bă… nu vine unu’ tânăr să ne ia căpăţâna la toţi?!

Aş fi venit eu, da’ n-am dicţie.
Abia aştept să vină cineva să-mi fie frică… băi vine ăsta şi-mi fură pâinea. Să simt că trăiesc. Să mă motiveze.

Eşti demotivat?
Sunt în concediu. Am o singură motivaţie. Să mă întorc vesel.

Te-a concediat Dobrovolschi.
Da. Ne-am concediat reciproc.

Am citit o biografie a ta din care reişea că te-au concediat o grămadă de indivizi.
Am o aversiune naturală faţă de putere. În momentul în care m-am apucat de radio am avut pretenţia să am şi libertatea totală a dj-ului. Consider că dacă mi se dă un microfon îmi asum şi reponsabilitatea celor pe care le zic. E vorba de libertatea de exprimare. Totuşi, dacă eram aşa nebun nu mă mai angaja nimeni.

Tot reponsabilitate ar fi fost şi aceia pe care cei care te-au dat afară ar fi trebuit să şi-o asume. Eşti un om cu rating.
Pe mine m-a şi motivat datul acesta afară. De câte ori am plecat dintr-un loc, de atâtea ori mi-am dorit să-l distrug. N-am plecat cu coada între picioare. Am plecat cu un scop. Încă nu i-am distrus pe toţi. Mai am timp.

Interviul ăsta trebuia să-l facem acum o săptămână, da’ ţi-ai pierdut telefonul.
Da. Dintr-un exces de distracţie. Am fost cu nişte prieteni şi am sărit în apă cu el.

Cum îţi populezi concediul?
Plec în Italia cu nişte prieteni. O să mă mai duc în Anglia şi apoi în Grecia cu copilul.

Tu crezi că pari un bărbat care ar avea un copil?
Băi nu mă interesează ce par. Mă interesează ce sunt. Eu ştiu că sunt un om cu un copil.

Ai 30 de ani. Acum câţi ani te-ai căsătorit?
Acum vreo 4 ani.

Păi de ce s-a ajuns aici Vlade?
Să-mi iau de-o grijă. Am zis s-o fac acum, să nu mai am surprize. Poate se răzgândea.

Eu privesc cu admiraţie la toţi paşii ăştia pe care i-ai făcut, da să nu-mi spui tu mie că nu ţi-ai înşelat soţia.
Păi nu-ţi spun ţie. Nu spun la nimeni.

Tu semeni cu Howard Stern.
S-a mai spus.

Era inevitabil să te întreb.
Ca stil am fost prin zona aia o perioadă. Da’ pe atunci nu ştiam cine e. Îl auzeam pe Gheorghe pe holuri pe la ”Pro”, stătea de vorbă cu nişte directori de acolo şi vorbeau de mine. M-a chemat şi îi spunea unuia că sunt Howard Stern al României. Nu ştiam dacă e bine. După vreo 2 ani a apărut filmul ăla cu viaţa lui, pe HBO: ”Private Parts”. N-ar fi rău să semăn şi la conturi cu el. Să fie treabă până la capăt.

Tu de când lucrezi în media?
De la 15 ani. Aveam un top la Radio România Actualităţi. N-a fost un început spectaculos, pentru că aveam emoţii. Au insistat cei de acolo să vin, că eu nu mai vroiam. Nu-mi plăcea vocea mea. Lor tocmai vocea li se părea bună. La insistenţele lor tot am venit, tot am venit, până a început să-mi placă şi după aia nu au mai scăpat ei de mine. Bine, după un an am trecut la radiouri comerciale.

Şi deci aşa te-ai pornit tu.
N-am pornit pe ideea să mă iubească toată lumea şi să vadă ce frumos şi carismatic sunt. Am pornit cu ideea că urăsc societatea în care trăiesc iar ura poate fi o sursă de energie la fel ca şi iubirea. Am pornit cu gândul că pot schimba ceva. Îmi menţin şi acum ideea, da’ nu mai încerc să sparg zidurile cu fruntea, ci sunt atent unde trebuie lovit.

Ai ajuns ce ţi-ai dorit?
Cred că am ajuns ce am meritat.

Din ce am mai vorbit am reţinut că vrei să te apuci iar de televiziune.
Nu ştiu dacă o să mă apuc sau nu. Lucrurile nu se mai desfăşoară aşa de superficial ca înainte. Am refuzat multe proiecte până acum.

Zi-mi unul pe care l-ai refuzat de nebun ce eşti.
În vara asta am refuzat ceva de la colegii tăi de la Kanal D. Era un show cu streaptese.

Îmi plăcea ce făceai pe vremuri la ”Zero”, pe ”Pro TV”.
A fost o emisiune epuizantă din punctul meu de vedere. Iei o cameră, îţi iei regizorul, te duci pe stradă şi faci show. Expunerea e foarte mare. Intri în contact direct cu oameni cu care altfel nu ţi-ar face plăcere să stai de vorbă. Făcând asta în fiecare săptămână, în 3 ani te cam stoarce. În general îmi place să fac tot timpul altceva. De asta am şi acceptat ”Mari români”. Era ceva nou.

Mi-ai adus aminte. Ai câştigat la ”Mari români”. Eşti un mare român.
Sunt şi premiat de Mitropolitul Moldovei.

Tu cam eşti ironic cu oamenii religioşi.
Eu cred că Dumnezeu a avut simţul umorului când m-a lăsat să trăiesc până acum. Interpretezi greşit eu chiar nu am nimic cu oamenii religioşi, doar că mi se par foarte mulţi făţarnici când vine vorba de religie. Îşi fac cruci în autobuz dar n-ar lăsa o gravidă să stea pe locul lui. Eu cred în ceva mult mai puternic decât noi oamenii.

Mie-mi place o frază a lui Pascal. Dacă eu cred şi Dumnezeu nu există n-am pierdut nimic. Dacă eu nu cred şi El există, am pierdut tot.
Păi şi cum demonstreză el dacă a avut dreptate!?

Păi trebuie aşteptat până la sfârşit.
Sau poţi să o grăbeşti. Da’ dacă grăbeşti lucrurile te pedepseşte Dumnezeu că ai trişat. Că ai tăiat colţul.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Interviul cu Vlad Craioveanu at Mindfields.

meta

%d bloggers like this: