Pe principiul, "Happy New Year" !!!

Revelionul este supraestimat. Ai senzaţia unei datorii faţă de noaptea asta.”Trebuie să mă distrez mă. O dată pe an e revelionul”. Sunt înebunit după felul în care sunt organizate cele 5-6 ore, cât durează evenimentul. Oamenii se pregătesc şi-o săptămână. Îşi aleg haine. Vizitează locuri. Fac planuri. Strâng bani. Fac rezervări. Fac cumpărături. Se ceartă. Unul are o idee. Altu cealaltă. Devin pirotehnişti. Cumpără orice trozneşte tare. Nimic nu se compară cu bucuria pe care ţi-o aduce o pocnitoare. Totul se desfăşoară pe principiul “ai văzut cum a făcut aia mă?”. Întâlnirile în perioada asta debutează previzibil. “Unde faceţi revelionul?”. Fiecare vrea să-şi confrunte deciziile. “Ia să văd mă, ăştia ce naiba fac de revelion”, stă în spatele celebrei întrebări. Se discută de sume mari. Cu cât te costă mai mult cele 5 ore de revelion, cu atât îţi place mai tare să fii întrebat. Ziua de 31 decembrie îi găseşte pe toţi cu emoţiile epuizate. Pregătirile au fost atât de reuşite încât evenimentul în sine pare să nu prea mai aibă rost. Aşteptările sunt atât de mari, încât ori ce-ai face de revelion, a doua zi te trezeşti nedumerit: “Băi, deci atât a fost mă?”.

Crăciunul prin SMS

O parte din Crăciun mi l-am petrecut ştergând SMS-uri primite cu ocazia acestei perioade când devenim cu toţii mai buni, ne strângem în jurul bradului, sub care Moş Crăciun aşterne cadouri, în timp ce frumuseţea colindelor aduce bucurie sufletului, iar Anul Nou multe împliniri. De ce aş ura cuiva ceva de sărbători? Adică ce se schimbă? Dacă urezi cuiva Crăciun fericit are şanse mai mari în ideea asta? Există situaţii în care doi stau de vorbă iar unu se plânge “bă n-am avut un Crăciun prea bun, da’ adevărul e că nici nu mi-a urat prea multă lume”?!? Răspunsul este că aşa se obişnuieşte. Sensul este că e o periodă în care oamenii se gândesc unii la alţii. Atunci sună sau trimit un mesaj. Cât de stupid este în contextul ăsta să compui un SMS plin de metafore şi poezie şi să-l trimiţi la toată agenda?! Cam ce reacţie poţi să ai când primeşti un mesaj din ăsta?! Deci încă mai sunt în agendă. Foarte frumos din partea lui(ei). “Cu ocazia sărbătorilor încă mai sunteţi în agendă”.

Hooooo Hoooo Hoooooo

Am împodobit bradul. Aşa se face. E mişto. Nu s-a strâns lumea ca la Piaţa Unirii, da’ a fost bine. A încput perioada aceea în care toată lumea se îmbracă în Moş Crăciun. Să fie simpatică. Toţi Moş Crăciunii fac gluma cu bătrâneţea. Că sunt bătrâni şi nu-şi mai aduc aminte nu ştiu ce. Între timp lumea trimite SMS-uri la toată agenda. Lucrurile se complică şi te mai întâlneşti cu cineva pe stradă. Sau la cumpărături. E nasol. Se apucă să-ţi ureze şi să-ţi dorească. Nu e uşor când se bagă cineva în aşa ceva. Adică durează. Şi e complicat pentru că fiecare vrea să facă o urare cât mai interesantă. “Îţi doresc un Crăciun luminos ca luminile ascunse prin brad şi perioada asta când devenim cu toţii mai buni…”. Băi eu sunt cam la fel de bun tot timpul. În fine. Când nu trimit SMS-uri, oamenii, căci despre ei este vorba, sunt la cumpărături. La televizor toate ştirile îi ironizează. Că sunt snobi şi cumpără să epateze. Apelează la psihologi. Ăştia apar şi ei să zică ceva interesant. După care fiecare se duce la cumpărături. Colindătorii sună la interfoane. Dacă reuşesc să intre în vre-un bloc, oamenii nu par a fii acasă. Şi ăia de reunosc că sunt şi le deschid se jenează: ” Băi mai uşor un pic că deranjaţi lumea pe aici”. Colindătorii au vieţi din ce în ce mai complicate. Cel puţin când nimeresc pe câte unul de ţine la tradiţii şi le dă nuci şi covrigi: “Cum mă n-aveţi plase?! Păi unde puneţi ce primiţi?!?”. Toată lumea insistă cu gluma “dacă mai crezi în Moş Crăciun”. Magazinile îşi pun lumniţe pe geamuri şi-l plătesc pe câte unu’ să se îmbrace în Moş Crăciun. Copiii nu mai înţeleg nimic. Moş Crăciun e o dată slab, o dată gras. O dată îi întreabă dacă au fost cuminţi. Altă dată îi întreabă la fel. Apare iar unu îmbrăcat ca de “moş”. Aceaşi întrebare. Iar dacă a fost cuminte, iar să spună o poezie, iar dacă i-a scris lu’ Moşu. Mihai Tatulici a zis un banc pe care l-am apreciat. În prima perioadă a vieţii crezi în Moş Crăciun. În a doua perioadă, nu mai crezi în Moş Crăciun. Iar în a treia perioadă, devi Moş Crăciun. Eu zic altfel. De Crăciun oamenii cred mai mult în Moş Crăciun decât în Dumnezeu. Hooo Hoooo Hoooo…

Merry Christmas băi

Sondaj

Gluma se îngroaşă. “Trăzniţi în NATO” au best of. Mai mult de 2… 3 minute la rând, n-am putut să fiu atent la ce se întâmpla acolo. Reuşita emisiunii ăsteia este aceia că înţelegi la ce folosesc râsetele de pe bandă. Zice unu ceva şi se aude o sală râzândă. Înţelegi că acolo scenriştii şi-au propus o poantă. Dacă n-ar râde nimeni ai zice că e pe bune. Aşa înţelegi că e ceva de râs. Că oamenii ăia se strâmbă acolo ca telespectorul să râdă. M-am întâlnit la un moment dat, într-un context cu unu dintre ăştia. L-am întrebat dacă a întâlnit oameni care să se uite mai mult de 2… 3 minute la ce fac acolo. Cică ar fi. Acum au un best of. E bine sau nu e bine?

Granzii între ei ( partea a doua)

“22 de oameni care alearga o mingie”. Celor care se trezesc că-ţi spun una ca asta le dedic interviul meu cu Andrei Gheorghe, dintr-un ziar de sport.

Oameni mulţi, brazi puţini…..

Problema nu e că aceşti oameni există. Problema e că sunt atât de mulţi încât este inevitabil ca în agenda mea să nu fie numerele câtorva dintre ei.

Obiectiv vorbind…

Oamenii vor să aibe. Viaţa este suma achiziţiilor. Se trăieşte într-o dictatură obiectuală. Milioanele de oameni se duc la serviciu şi au tot timpul în proiect următoarea achiziţie. Tot timpul ceva trebuie cumpărat. Probabil aşa se trece de la subiectiv la obiectiv. Întotdeauna subiectul este obiectul. Se discută mult despre ce trebuie cumpărat. Înainte să cumpere ceva românul anunţă în stânga şi dreapta. După ce-l cumpără, românul vorbeşte cu o mândrie disimulată despre asta. Apoi vorbşte despre următorul obiect ce trebuie cumpărat. Românii îşi determină frustrări constante când nu pot să aibe. Îţi povestesc şi asta. Le place să se şi lamenteze. Faptul că o duc prost este iar un subiect constant în discurs. Asta face ca momentul achiziţiilor să fie mai zgomotos şi exploatat până la absurd. Un casetofon nou şi prost dat la maxim, până când din manea nu se mai înţelege nimic. Românii şi-au cumpărat aere condiţionate. Nu se mai poate sta nicăieri mai mult de 5 minute. Toate sunt la maxim. Celor din jur să le fie clar că există. Iarna e prea cald şi vara e prea frig. Taximetriştii. Şi-au cumpărat gps-uri. Nu că n-ar ştii străzile. Da’ e mai mişto aşa. Maşinile au televizoare mici în care şoferul se uită din când în când. Incredibil. Să uită la televizor în maşină. Nu se vede şi nu se înţelege nimic. Da’ există. Detectoare radar. Piuie din 30 în 30 de secunde. Nu ajută la nimic. Da’ există. Românii nu folosesc la nimic. Da’ există. Am glumit.