Cold Mountain (3)

momente şi schiţe

• Luam masa cu redactor şefa preferată a mea. Este vorba despre Elena Stoichiţă. Moment în care ea a pus o întrebare. “Cum o fi pe zăpada asta la munte?”. Atunci mi-am dat seama unde se greşeşte. E aşa, doar că invers. Ar fi trebuit să fiu la munte şi să mă întreb cum e pe zăpada asta în redacţie.
• Mă gândeam. Întâi am avut un preşedinte suspendat. Apoi, într-un desfăşurător firesc, a urmat discuţia despre autostrada suspendată. Azi se pune problema suspendării lui Adrian Mutu. Da’ cursurile… mai sunt suspendate?
• Din când în când la ştiri pe Realitatea apare unu. Mi se pare că-l cheamă Zărescu. E tot timpul în plină ninsoare. Are o mină oropsită şi vorbeşte cu vântu-n faţă. Sau Vântu-n faţă. Pe faţă i se citeşte disperarea. Mesajul lui e clar. Nu trebuie să-l asculţi. Nu-l ascultă nimeni. Cred că nici soţia acasă, când şi dacă mai ajunge. Omu vrea să spună că afară ninge. E suficient să apară, dar el insistă să şi zică ceva. Eram în redacţie şi m-am gândit cu voce tare. “Cred că e cel mai nins om din lume”. Atunci am primit răspunsul de la cineva. “Ăsta a fost şef la Realiatatea şi acum nu mai e. Nu-l suporta nimeni. Am o prietenă care a lucrat pentru el. Cică le trimitea în cele mai stupide locuri”.
• Prietenul, cu obiceiul şi meseria de a comenta meciuri de fotbal, mi-a ridicat o problemă. Pregătea un joc din campionatul Argentinei. Cică a găsit un jucător celebru pentru că e singurul din lume care a omorât un porumbel cu un şut spre poartă. Prietenul acesta stătea şi se gândea. “Bă să zic asta în timpul meciului sau nu? Poate au mai zis-o şi alţii”. Era la serviciu.  Şi problema lui mi-a adus aminte de un moment al meu. Am lucrat o zi la Prosport. A doua nu m-am mai dus, n-a mai fost cazul. În ziua aia mi-a dat cineva de făcut o cronică a unui meci. Stăteam în faţa unui televizor când m-a sunat un prieten. Că ce mai fac. “Bine mă. Pe la serviciu…”. Urmăream un meci de fotbal şi eram la serviciu. Îmi făceam treaba. A man has got to do, what a man has got to do.
• Mi-a plăcut reacţia celor cărora le-am spus că o să-mi numesc o categorie de scrieri pe blog, “momente şi schiţe”. Am generat o stare uşoară de intrigare. “Da cine te crezi mă?!”.

the pursuit of happyness

A început o săptămână interesantă. Nu mai ştiu ziua. Se împlinesc 7 ani de la una din poveştile importante ale vieţii mele. Undeva pe la 17 ani am hotărât să devin cel mai bun om de radio din România. Am sunat la câteva emisiuni să văd cum mă simt în direct. Apoi am sunat să-l confrunt pe cel mai bun. Că aşa se face. Să-ţi sesizezi limitele. Andrei Gheorghe. Făcea o emisiune cu Liviu Mihaiu, Academia Pro Fm, miercuri seara. În parcursul discuţiei m-am enervat, că aşa mi se întâmplă. “Ştii care e diferenţa între mine şi tine? Că tu vorbeşti la microfon şi eu la receptor!”. Asta e replica cu care mi s-a schimbat viaţa. M-a invitat să vin în emisiunea următoare şi nebun din fire m-am dus. Urcam în liftul de la Pro Tv cu Andrei Gheorghe. Era perioada lui de glorie. Nu asta cu liftul. Asta cu radioul. Le doresc tuturor să trăiască emoţia pe care o duceam la 17 ani cu liftul acela. O mascam într-un calm jucat bine. Atunci a fost primul moment în care mi s-a părut că în viaţă poţi să faci ce-ţi doreşti. 6 luni mai târziu, era 1 septembrie. Ziua în care m-am întors. Îi ţineam locul lui Wilmark la matinal. Gheorghe pleca de la Pro Fm. În aceeaşi zi.

Man in the mirror

Miercuri m-am întâlnit cu primii foşti colegi. Cei de până la 14 ani.  E un tip de emoţie pe care-l ai când vorbeşti cu oamenii aceştia. Te întâlneşti cu tine şi cu gândurile pe care le aveai până la 14 ani. Credeam altfel atunci. M-am simţit bine cu ei, aşa cum mă simt cu trecuturile mele. Principala reuşită a muzicii e că îţi individualizează o stare. D-aia îmi place să aud cântecul ăsta. D-aia trebuie dat volumul la maxim. Pentru că îmi aduce aminte de ei şi de mine, în întâmplările de până la 14 ani. Pentru că-mi aduce aminte de mine în întâmplare. Cu timpul am devenit mai calculat.

Şi nu mi-a fost uşor s-o aleg pe asta. Eram cât p-aici să optez pentru……..

Mândruţă… viaţa şi opera !

Lucian… Mândruţă. Îmi place cum scrie în Dilema Veche şi VIVA!. Da. E talentat. În rest pare o catastrofă. Nimic nu se compară cu bâjbâiala şi încercările dramatice de a purta un dialog liber când sepune problema. Îl văd disperat. Pare surprins tot timpul. Ai crede că n-a nimerit pe subiect. Mândruţă e bun, aici s-a încurcat puţin. Asta e concluzie cu care pleci din toate schimburile de replici naturale în care se implică. Recapitulăm istoria lui recentă. Scrie un editorial în “The One”  despre cum să-ţi înşeli soţia şi ea să nu afle. Apoi i-a propus Mihaelei Rădulescu să-i înfieze copilul. La scurt timp apare la Observator şi anunţă că îşi cere scuze familiei pentru ce are să apară în ziua următoare într-o revistă de specialitate. Şi nu apare nimic. Apare după două luni un material cu el în maşină cu una. Atât. Restul sunt comentarii. Maşina fotografiată din spate cu titlul, Mândruţă se sărută cu amanta. Dacă nu era titlul nu era nici sărutul. Geamul era murdar şi nu se vedea nimic. Da el deja confirmase, cu două luni în urmă. Apare interviu în Caţavencu în care Lucian face lumină. Şterge geamul adică. “Am vrut să le stric exclusivitatea!”. Eu am văzut-o ca pe un teaser. Aşteptai să vezi când apare. Un prieten are obiceiul să lucreze la revista Ciao!. Mi-a povestit că ei ştiau despre activitatea extraşcolară a lui Mândruţă demult. Că ăsta era prea sigur pe el şi atent la toate detaliile. Până la un moment dat. E uşor ridicolă povestea în desfăşuătorul ei. Nu e doar un bărbat care-şi înşală soţia. Lucian a dus povestea la adevăratul ei potenţial. Superb. Mândruţă preşedinte !

Fetele de la Senzual revin

Ne e clar că Mutu are probleme. Formaţia Sensual, ca şi în cazul vaccinului cu gripă porcină, revine cu un punct de vedere. Nimic din ce le e străin nu le poate fi indiferent. Alexa şi Sorina au hotărât să-l ajute, că altfel nu pot să zic. Diseară-n clubul Twice, nu doar cântă, ci concertează pentru Mutu. Citez din comunicat: “Alexa si Sorina (Senzual) vor concerta miercuri, 3 februarie, in club Twice, pentru a-l sustine în aceste momente dificile din viaţa sa”. Rămâne însă o întrebare: aşa şi asta cu ce-l ajută? Sunteţi superficiali. Am să răspund eu răutăţilor de tipul ăsta. Au compus un cântec. Inspirate de iernile lungi şi grele, cele două stând la gura sobei, se gândeau că poate şi ele au greşit cu ceva de a ajuns atacantul naţionalei în situaţia asta. Poate şi noi avem o vină. Cine o să mai şuteze de la distanţă?! Uite aşa au început ambele să fredoneze, ca din senin, un cântec.  “Spune-mi cine, cine, cine / Joacă fotbal cel mai bine / Cine mai înscrie pentru noi / Dacă nu Mutu, atunci cine?”.  Şi mai puneau un lemn pe foc. S-a făcut din nou cald la gura sobei, când deodată Sorina a întrerupt tăcerea apăsătoare: “Oricine mai greşeşte, dar asta nu şterge tot ceea ce a făcut bun omul acela”. Alexa mişca între timp uşor aprobator din cap. Apoi a strigat. Citez: “Suntem români şi trebuie să ne unim măcar din când in când”. Iată comunicatul complet. Complet stupid.

The Blue Danube

8 copii are Bercea Mondialu. E prieten cu familia prezidenţială. Ideile astea se leagă. Cum am ajuns la un preşedinte manelist? Răspunsul e în prima propoziţie. Nu mai cred în ţara asta. Deloc. Credeam la un moment dat în ideea că fiecare îşi face o Românie a lui. Din oamenii cu care se înconjoară şi din locurile care-şi câştigă o semnificaţie. Vestea bună e că îmi permit să am o Românie a mea. Vestea proastă e că deocamdată. Bercea Mondialu are 8 copii. Eu o să am maxim 2. La fel oamenii de bun simţ spre care privesc cu simpatie. Cei 2 vor trăi în ţara celor 8. La televizor e ţigănie. Asta cere publicul. Da. Fac parte dintr-o lume de prost gust. Inimă de ţigan făcea rating 12? În prime time România se uită cazută în ridicol şi admiraţie la viaţa unor ţigani pe pricipalul post tv? Da bă. Între timp tot felul de plictisitori, cu senzaţia că vorbesc interesant, îţi explică cum n-au ei nimic cu ţiganii. Că sunt nişte oameni extraordinari. Că au prieteni ţigani. Şi în preajma unuia îşi trag geanta mai aproape. Ştiu, că doar nu sunt ridicoli degeaba.

Huidu VS Badea

Se ceartă Badea cu Huidu. Cu Huidu am o amintire  simptomatică lui. Făcea Gheorghe 13-14 şi a sunat ăsta să zică ceva. Ca de obicei, nu contează ce. Gheorghe l-a ascultat după care l-a rugat să tacă puţin. Au fost 5 secunde de blank în direct. “Şerbane ai auzit asta?”. “Ce?”, a îndrebat el aflat într-o veşnică nedumerire. “Tocmai ai avut cel mai mare rating din viaţa ta”, apoi l-a scos din direct. Superb nu? Poza e de la primul meu material tv. Huidu m-a luat la mişto, că sunt îmbrăcat “ferchezuit”. I-am răspuns că eu încerc să mă îmbrac ferchezuit şi el încearcă să vorbească ferchezuit. Doar că nu ştiu cât de mult îmi iese mie şi cât de puţin lui. Întrebarea care se pune e: “Cine?”.